sfantul-ilie.ro

1 Paralipomena, capitolul 23

1Îmbătrânind David și săturându-se de viață, a făcut rege peste Israel pe fiul său Solomon.

2A adunat pe toate căpeteniile lui Israel și pe preoți și pe leviți.

3Și au fost numărați leviții, de la treizeci de ani în sus și s-a aflat numărul lor, numărați pe cap, treizeci și opt de mii de bărbați.

4Dintre ei au fost rânduiți pentru lucru în templul Domnului douăzeci și patru de mii; șase mii să fie scriitori și judecători,

5Patru mii să fie portari și patru mii să laude pe Domnul cu instrumentele muzicale pe care el le făcuse pentru aceasta.

6Și i-a împărțit David în cete, care să facă de rând, după fiii lui Levi: Gherșon, Cahat și Merari.

7Din Gherșoniți erau Laedan și Șimei.

8Fiii lui Laedan au fost trei: Iehiel, căpetenie, Zetam și Ioil.

9Fiii lui Șimei au fost trei: Șelomit, Haziel și Haran. Aceștia sunt căpeteniile familiilor lui Laedan.

10Tot fii ai lui Șimei au mai fost: Iahat, Ziza, Ieuș și Beraia. Acești patru sunt tot fii ai lui Șimei.

11Iahat a fost căpetenie; Ziza era al doilea; Ieuș și Beraia au avut puțini copii și de aceea ei au fost socotiți la un loc la casa tatălui lor.

12Fiii lui Cahat au fost patru: Amram, Ițhar, Hebron și Uziel.

13Fiii lui Amram au fost: Aaron și Moise. Aaron a fost ales ca să fie sfințit pentru Sfânta Sfintelor, el și fiii lui pe veci, pentru a săvârși tămâierea înaintea feței Domnului, ca să-I slujească Lui și să binecuvânteze numele Lui în veci.

14Iar Moise, omul lui Dumnezeu și fiii lui au fost numărați la tribul lui Levi.

15Fiii lui Moise au fost: Gherșom și Eliezer.

16Fiul lui Gherșom a fost Șebuel, căpetenia.

17Fiul lui Eliezer a fost: Rehabia, căpetenia. Eliezer n-a mai avut alți copii. Rehabia însă a avut foarte mulți copii.

18Fiul lui Ițhar a fost Șelomit, căpetenia.

19Fiii lui Hebron au fost: întâiul Ieria, al doilea Amaria, al treilea Iahaziel și al patrulea Iecameam.

20Fiii lui Uziel au fost: întâiul Mica și al doilea Ișia.

21Fiii lui Merari au fost: Mahli și Muși; fiii lui Mahli au fost: Eleazar și Chiș.

22Eleazar însă a murit și n-a avut feciori, ci numai fete și le-au luat de soții fiii lui Chiș, verii lor.

23Fiii lui Muși au fost trei: Mahli, Eder și Ieremot.

24Aceștia sunt fiii lui Levi, după casele părinților lor, adică a capilor de familie, după numărătoarea lor pe nume și pe capete, care făceau slujbă la templul Domnului de la douăzeci de ani în sus.

25Căci David a zis: "Domnul Dumnezeul lui Israel a dat liniște poporului Său și l-a așezat în Ierusalim pe veci,

26Și leviții nu vor mai duce cortul și tot felul de lucruri ale lui pentru slujbele din el".

27De aceea, după cele din urmă porunci ale lui David, au fost numărați leviții de la douăzeci de ani în sus,

28Ca să fie pe lângă fiii lui Aaron, pentru a sluji la templul Domnului, în curte și în camerele din jur, pentru curățirea a tot ceea ce este sfânt și pentru săvârșirea slujbelor în templul lui Dumnezeu,

29Pentru a îngriji de pâinile punerii înainte, de făina de grâu pentru prinosul de pâine și azime, pentru cele de copt, de fript și de toată măsura și cântarul,

30Și pentru a sta dimineața și seara să laude și să slăvească pe Domnul,

31Și la toate arderile de tot aduse Domnului sâmbăta, la lună nouă și la sărbători, după număr, cum este scris pentru ele, să fie totdeauna înaintea Domnului,

32Și ca să păzească chivotul legii și locașul sfânt și pe fiii lui Aaron, frații lor, la slujbele din templul Domnului.


Versiunea: 0.1.1 / 13.09.2026 - 19:33