1În sfârșit, fraților, vă rugăm și vă îndemnăm în Domnul Iisus, ca așa cum ați primit de la noi dreptar cum se cuvine să umblați și să plăceți lui Dumnezeu - în care chip și umblați - așa să sporiți tot mai mult.
2Fiindcă știți ce porunci v-am dat, prin Domnul Iisus.
3Căci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfințirea voastră; să vă feriți de desfrânare,
4Ca să știe fiecare dintre voi să-și stăpânească vasul său în sfințenie și cinste,
5Nu în patima poftei cum fac neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu.
6Și nimeni să nu întreacă măsura și să nu nedreptățească pe fratele său, în această privință, căci Domnul este răzbunător pentru toate acestea, după cum v-am și spus mai înainte și v-am dat mărturie.
7Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire.
8De aceea, cel ce disprețuiește (acestea), nu disprețuiește un om, ci pe Dumnezeu, Care v-a dat pe Duhul Său cel Sfânt.
9Despre iubirea frățească nu aveți trebuință să vă scriu, pentru că voi înșivă sunteți învățați de Dumnezeu ca să vă iubiți unul pe altul.
10Aceasta o și faceți, față de toți frații, din întreaga Macedonie. Dar vă îndemnăm, fraților, să prisosiți mai mult!
11Și să râvniți ca să trăiți în liniște, să faceți fiecare cele ale sale și să lucrați cu mâinile voastre precum v-am dat poruncă,
12Ca să umblați cuviincios față de cei din afară (de Biserică) și să nu aveți trebuință de nimeni.
13Fraților, despre cei ce au adormit, nu voim să fiți în neștiință, ca să nu vă întristați, ca ceilalți, care nu au nădejde,
14Pentru că de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce împreună cu El.
15Căci aceasta vă spunem, după cuvântul Domnului, că noi cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, nu vom lua înainte celor adormiți,
16Pentru că Însuși Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului și întru trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, și cei morți întru Hristos vor învia întâi,
17După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, și așa pururea vom fi cu Domnul.
18De aceea, mângâiați-vă unii pe alții cu aceste cuvinte.