BIBLIA

1Și a început să vorbească cel de-al doilea, care spusese că este mai tare regele.

2O, bărbaților! Au nu sunt mai tari oamenii care stăpânesc pământul și marea și toate câte sunt în ele?

3Iar regele mai tare este și domnește peste toți și-i stăpânește, și orice le-ar porunci ei fac; de le va zice să facă război unul împotriva altuia, fac.

4Și de-i va trimite împotriva vrăjmașilor, merg și surpă munți și ziduri și turnuri.

5Ucid și se ucid, și cuvântul regelui nu-l calcă; și de vor birui, regelui îi aduc toate, și câte vor prăda, și celelalte toate i le aduc.

6Și câți nu se duc la război și nu luptă, ci lucrează pământul, iarăși după ce seamănă și seceră, aduc regelui;

7Și unul pe altul silind aduc dajdie regelui, și el unul singur este.

8De va zice să omoare, omoară; de va zice să lase, lasă; de va zice să bată, bate.

9A zis să pustiiască, pustiesc; a zis să zidească, zidesc; a zis să taie, taie; a zis să răsădească, răsădesc.

10Și tot poporul lui și oștirea lui de el unul ascultă, și la toate acestea el șade, mănâncă, și bea și doarme.

11Și aceștia păzesc în jurul lui și nimeni nu poate să meargă și să facă lucrurile sale, nici nu pot să nu-l asculte.

12O, bărbaților! Cum nu este tare regele, că este așa de ascultat! Și a tăcut.

13Iar al treilea, care vorbise despre femei și despre adevăr, este Zorobabel. El a început a grăi:

14O, bărbaților! Drept este că cel mai mare este regele, și mulți sunt oamenii, și tare este vinul!

15Dar cine îi stăpânește sau cine domnește peste ei? Au nu sunt femeile? Femeile au născut pe regele și pe tot poporul care stăpânește marea și pământul.

16Și din ele s-au născut, și acestea au crescut pe cei ce sădesc viile, din care se face vinul.

17Ele fac îmbrăcămintea oamenilor, și tot ele prilejuiesc mărirea oamenilor, și omenii nu pot fi fără de femei.

18Și de vor aduna aur și argint și tot lucrul frumos, când văd o femeie frumoasă la chip și la frumusețe,

19Pe toate acestea lăsându-le, la ea caută și cu gura căscată privesc la ea, și toți pe ea o aleg mai mult decât aurul și decât argintul și decât tot lucrul frumos.

20Lasă omul pe tatăl său, care l-a hrănit, și țara sa, și se lipește de femeia sa.

21Și cu femeia lui își dă sufletul și nu-și mai aduce aminte nici de tatăl său, nici de mama sa, nici de tară.

22Și din acestea se cuvine să știți voi că femeile vă stăpânesc.

23Oare nu trudiți și osteniți, și toate le aduceți și le dați femeilor, și ia omul sabia sa, și iese la drumuri să tâlhărească și să fure, și plutesc pe mare și pe fluvii,

24Și pe leu vede și în întuneric merge, și ceea ce fură și răpește și jefuiește, iubitei aduce?

25Și mai mult iubește omul pe femeia sa, decât pe tatăl său și pe mama sa.

26Și mulți și-au ieșit din minți din pricina femeilor și au ajuns robi pentru ele.

27Și mulți au pierit, au greșit și au păcătuit din pricina femeilor.

28Și acum nu-mi credeți mie? Cu adevărat mare este regele în puterea lui și toate ținuturile se tem a se atinge de el.

29Dar eu l-am văzut pe el și pe Apamina, fata lui Bartac, cel cu faimă, concubina regelui, șezând de-a dreapta regelui.

30Ea a luat diadema de pe capul regelui și, punând-o pe capul său, da palme regelui cu stânga.

31Și la acestea regele, se uita la ea cu gura căscată; și dacă ea râdea cu el, și el râdea, și dacă ea se supăra pentru ceva, el o măgulea, ca să se împace cu el.

32O, bărbaților! Cum nu sunt tari femeile, de vreme ce fac așa?

33Atunci regele și dregătorii s-au uitat unul la altul.

34Și a început a grăi și despre adevăr. O, bărbaților! Tari sunt femeile. Mare este pământul și înalt este cerul și iute la alergat soarele, căci într-o zi se întoarce și înconjoară cerul și iarăși aleargă la locul său.

35Au nu este mare cel ce face acestea? Dar adevărul este și mai mare și mai puternic decât toate.

36Tot pământul cheamă adevărul, și cerul pe el îl binecuvântează, și toate lucrurile se clatină și se cutremură, și nimic la el nu este strâmb.

37Nedrept este vinul, nedrept este regele, nedrepte sunt femeile, nedrepți sunt toți fiii oamenilor și nedrepte sunt toate lucrurile lor, cele ce sunt ca acestea, și nu este în ele adevăr, și, din pricina nedreptății lor, toți pier.

38Iar adevărul rămâne și este tare în veac și trăiește și domnește în veacul veacului.

39El nu caută la fața oamenilor și nu părtinește, ci cele drepte face tuturor, fie nedrepți, fie răi, și la toți sunt plăcute lucrurile lui, și în judecata lui nimic nu este nedrept.

40Aceasta este tăria, împărăția, puterea și mărirea tuturor veacurilor! Binecuvântat să fie Dumnezeul adevărului!

41Și a încetat a grăi, și tot poporul atunci a răspuns și a strigat: "Mare este adevărul și mai puternic decât orice!"

42Atunci regele i-a zis: "Cere orice vei vrea, mai mult decât cele scrise, și îți voi da, pentru că te-ai aflat mai înțelept, și alături de mine vei ședea și ruda mea te vei chema!"

43Atunci el a zis regelui: "Adu-și aminte de făgăduința pe care ai făcut-o să zidești Ierusalimul, în ziua în care înălțimea ta ai luat domnia,

44Și să trimiți înapoi toate vasele cele luate din Ierusalim, pe care le-a ales Cirus, când a făgăduit să dărâme Babilonul și a făgăduit că le va trimite acolo,

45Și tu ai făgăduit să zidești templul Domnului, pe care îl arseseră Edomiții, când a fost pustiită Iudeea de Caldei.

46Și acum aceasta este ce te rog, stăpâne rege, și ce cer de la tine! Aceasta este fapta cea mare pe care s-o săvârșești! Acum te rog să împlinești făgăduința pe care ai dat-o prin gura ta înaintea Împăratului cerului!"

47Atunci, sculându-se regele Darius, l-a sărutat și a scris pentru el scrisori către toți dregătorii, cârmuitorii ținuturilor, căpeteniile oștirilor și satrapii, ca să-l petreacă pe el și pe toți cei cu el, care se suie să zidească Ierusalimul.

48Și la toți cârmuitorii locurilor din Cele-Siria și din Fenicia și la cei din Liban a scris scrisori, ca să ducă lemne de cedru din Liban la Ierusalim și împreună cu el să zidească cetatea.

49Și a dat scris la toți Iudeii care voiau să se suie de la regat în Iudeea că sunt liberi; iar cei care au puterea, cârmuitorul de ținut și satrapul și economul, să nu meargă la ușile lor.

50Și toată țara pe care o stăpânesc ei, să fie scutită de dări, și ca Edomiții să părăsească satele pe care mai înainte le stăpâneau de la Iudei.

51Și la zidirea templului Domnului să dea pe an douăzeci de talanți până ce se va isprăvi zidirea;

52Și la jertfelnic arderi de tot să se aducă în toate zilele, precum au poruncă; alți șaptesprezece talanți să aducă, și peste an zece.

53Și toți cei ce vin din Babilon să zidească cetatea, să fie liberi, ei și fiii lor și toți preoții care i-ar însoți.

54Și a scris și despre veniturile și despre odăjdiile preoților în care ei slujesc.

55Și a scris să se dea dare leviților până în ziua când se va termina templul Domnului și Ierusalimul se va zidi.

56Și la toți cei ce păzesc cetatea a scris să le dea lor loturi și simbrie.

57Și a trimis toate vasele pe care le alesese Cirus de la Babilon, și tot ceea ce făgăduise Cirus să facă, el a poruncit să facă și să le trimită la Ierusalim.

58Și când a ieșit tânărul Zorobabel, ridicându-și fața la cer înaintea Ierusalimului, a binecuvântat pe împăratul cerului, zicând:

59"De la Tine este biruința și de la Tine este înțelepciunea și a Ta este slava, și eu sunt robul Tău.

60Binecuvântat ești Tu, Cel care mi-ai dat mie înțelepciune, și pe Tine Te preaslăvesc, Doamne al părinților noștri!"

61Și a luat scrisorile și a ieșit, a venit în Babilon și a vestit tuturor fraților săi.

62Și au binecuvântat pe Dumnezeul părinților lor, căci le-a dat libertate și învoire, ca să se întoarcă

63Și să zidească Ierusalimul și templul în care s-a numit numele Domnului. Și ei au petrecut cu cântări și cu bucurie șapte zile.