sfantul-ilie.ro

Daniel, capitolul 10

1În anul al treilea al lui Cirus, regele Perșilor, i s-a descoperit un cuvânt lui Daniel - care se chema Beltșațar - și adevărat este cuvântul și el vestește război mare. El a pătruns cuvântul și a înțeles vedenia.

2"În vremea aceea, eu, Daniel, am petrecut trei săptămâni de zile în jale.

3Pâine bună n-am mâncat, carne și vin n-am pus în gura mea și cu miresme nu m-am uns, până ce nu s-au împlinit trei săptămâni de zile.

4Dar în ziua a douăzeci și patra a lunii întâi, eu, Daniel, mă aflam pe malul fluviului celui mare, adică Tigrul,

5Și mi-am ridicat ochii mei și iată un om îmbrăcat în veșminte de in, iar coapsele lui încinse cu aur curat și de preț;

6Trupul lui ca și crisolitul și fața lui ca fulgerul, iar ochii lui ca flăcările de foc, brațele și picioarele lui străluceau ca arama lustruită și sunetul cuvintelor lui ca vuietul unei mulțimi.

7Și am văzut numai eu, Daniel, o vedenie, iar oamenii care erau cu mine nu au văzut vedenia; ci o mare spaimă a căzut peste ei și au fugit să se ascundă.

8Atunci eu am rămas singur și am văzut această mare vedenie și n-a rămas în mine putere, fața mea și-a schimbat înfățișarea, stricându-se, și nu mai aveam vlagă.

9Și am auzit glasul cuvintelor lui și, la glasul cuvintelor lui, eu am căzut înmărmurit cu fața la pământ.

10Și iată că o mână s-a atins de mine și m-a ridicat în genunchi și pe palmele mâinilor mele.

11Și a grăit către mine: "Daniele, om plăcut al lui Dumnezeu, ia aminte la cuvintele pe care ți le spun ție și stai drept, că acum sunt trimis către tine". Și pe când îmi grăia cuvântul acesta, m-am sculat tremurând.

12Și a zis către mine: "Nu te teme, Daniele, că din ziua cea dintâi, de când ți-ai sârguit inima ta ca să înțelegi și să te smerești înaintea Dumnezeului tău, cuvintele tale au fost auzite și eu am sosit din pricina cuvintelor tale.

13Și îngerul păzitor al Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci și una de zile, dar iată că Mihail, cel dintâi dintre îngerii păzitori, a venit în ajutorul meu și eu l-am lăsat acolo la îngerul păzitor al regelui Perșilor

14Și am venit ca să-ți fac cunoscut ce se va întâmpla poporului tău la sfârșitul zilelor; că mai este o vedenie pentru zilele cele din urmă".

15Și pe când grăia cu mine astfel de cuvinte, mi-am întors privirea spre pământ și am rămas ca un mut.

16Și iată! Acela care avea înfățișarea fiului omului s-a atins de buzele mele; atunci am deschis gura mea și am grăit și am zis către cel ce sta înaintea mea: "O, Stăpânul meu! Din pricina acestei vedenii m-au cuprins zvârcoliri de durere și am rămas fără putere.

17Și cum poate un slujitor atât de mic al Domnului său să grăiască cu un Stăpân atât de mare ca Tine! Și de spaimă îmi piere toată puterea și suflarea mi se oprește".

18Atunci s-a atins iarăși de mine acela care avea înfățișarea Fiului Omului și mi-a dat tărie.

19Și mi-a zis: "Nu te teme, om plăcut al lui Dumnezeu! Pace ție! Fii tare și curajos!" Și pe când grăia cu mine, m-am simțit întărit și am zis: "Spune, Stăpâne, căci Tu m-ai întărit!"

20Atunci El a zis: "Știi tu, oare, pentru ce am venit la tine? Acum Mă voi întoarce să fac război cu îngerul păzitor al Persiei și, când Eu Mă voi duce, iată că îngerul păzitor al Greciei va veni.

21Îți voi vesti ție ceea ce este scris în cartea adevărului. Nimeni nu poate să Mă ajute mai bine la aceasta decât Mihail, îngerul vostru păzitor".


Versiunea: 0.1.1 / 13.09.2026 - 19:33