1Pavel, cel pus în lanțuri pentru Iisus Hristos, și fratele Timotei, iubitului Filimon, împreună-lucrător cu noi,
2Și surorii Apfia, și lui Arhip, cel împreună-oștean cu noi, și Bisericii din casa ta:
3Har vouă și pace, de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Iisus Hristos!
4Mulțumesc pururea Dumnezeului meu, pomenindu-te în rugăciunile mele,
5Auzind despre dragostea ta și despre credința pe care o ai către Domnul Iisus și către toți sfinții,
6Ca părtășia ta la credință să se facă lucrătoare în deplina cunoștință a oricărei fapte bune, pe care o faceți pentru Hristos Iisus;
7Căci am avut multă bucurie și mângâiere, din dragostea ta, întrucât inimile sfinților s-au odihnit prin tine, frate.
8De aceea, deși având întru Hristos tot dreptul să-ți poruncesc ce se cuvine,
9Pentru dragoste, îți fac mai degrabă o rugăminte. Așa cum sunt eu, Pavel, ca un bătrân, iar acum și pus în lanțuri pentru Iisus Hristos,
10Te rog pe tine pentru fiul meu, pe care l-am născut fiind în lanțuri, Onisim,
11Cel ce altădată nu-ți era de folos, dar acum și ție și mie de folos,
12Pentru aceasta ți l-am trimis, pe el însuși, adică inima mea; primește-l.
13Eu vream să-l țin la mine, ca, în locul tău, să-mi slujească mie, care sunt în lanțuri pentru Evanghelie,
14Dar n-am voit să fac nimic fără de încuviințarea ta, ca fapta ta cea bună să nu fie ca de silă, ci de bunăvoie.
15Căci poate pentru aceea a fost despărțit de tine câtva timp, ca veșnic să fie al tău,
16Dar nu ca un rob, ci mai presus de rob, ca pe un frate iubit, mai ales pentru mine, dar cu atât mai vârtos pentru tine, și după trup și în Domnul.
17Deci, dacă mă socotești părtaș cu tine, primește-l pe el, ca pe mine.
18Iar de te-a păgubit cu ceva, sau îți este dator ceva, pune aceasta în socoteala mea.
19Eu, Pavel, am scris cu mâna mea; eu îți voi plăti, ca să nu-ți spun că și tu îmi ești dator cu tine însuți.
20Da, frate, eu te rog, fă-mi binele acesta în Domnul; liniștește inima mea în Hristos!
21Bine încredințat de ascultarea ta, ți-am scris ție, știind că vei face chiar mai mult decât cele ce-ți spun.
22Ci odată cu aceasta pregătește-mi loc de găzduit, fiindcă nădăjduiesc că, prin rugăciunile voastre, voi fi dăruit vouă.
23Te îmbrățișează Epafras, cel închis împreună cu mine pentru Hristos Iisus,
24Marcu, Aristarh, Dimas, Luca cei împreună-lucrători cu mine.
25Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin.