1Atunci Debora și Barac, fiul lui Abinoam, au cântat cântarea aceasta:
2"Când se arată judecători în Israel, poporul merge de bunăvoie la război; Binecuvântați pe Domnul!
3Ascultați dar, regilor! Căpetenii, luați aminte! Căci cântare voi cânta Domnului. Cânta-voi Domnului Dumnezeului lui Israel:
4Când ieșeai Tu, Doamne, din Seir, Când treceai Tu prin câmpiile Edomului, Pământul se cutremura și cerurile se topeau, Norii picurau picuri de ploaie,
5Munții se năruiau înaintea Domnului, Ca și acest Sinai, la vederea Dumnezeului lui Israel.
6În zilele lui Șamgar, fiul lui Anat, Pe vremea Iaelei, drumurile erau pustii; Călătorii umblau atunci pe poteci ascunse.
7Satele în Israel erau pustii... pustii... Până m-am sculat eu, Debora, Până m-am ridicat eu, mamă în Israel.
8Pe atunci Israel își alesese dumnezei noi, De aceea războiul bătea la porți; Dar nu se vedea nici scut, nici lance în mâini, La cei patruzeci de mii din Israel.
9Inima îmi e la căpeteniile lui Israel, La cei ce plecau din popor de voie la război. Binecuvântați pe Domnul!
10Aceia călăreau pe asine murge, Sau ședeau în căruțe, sub coviltire de scoarțe scumpe Și mergeau pe drum cântând.
11Și în rândurile oștirii, ce tabăra la fântâni, Și acolo răsuna lauda Domnului, Lauda căpeteniilor lui Israel. Atunci poporul Domnului ieșea la porți.
12Deșteaptă-te, Debora, deșteaptă-te! Deșteaptă-te, deșteaptă-te și cântă! Scoală și tu, Barac! Scoală fiul lui Abinoam Și ia în robie pe cei ce te-au robit!
13Atunci poporul Domnului s-a trezit. Rămășița lui s-a strâns cu cei viteji.
14Din Efraim au purces căpetenii în vale la Chișon. Fratele tău Veniamin a fost printre oștenii tăi. Din Machir au venit căpetenii Și din Zabulon cârmuitori de oștire.
15Principii din Israel au fost lângă Debora. Isahar, credincios lui Barac, Se îndrepta în urma lui spre vale. La pâraiele lui Ruben Sunt grele cumpene sufletești!
16Pentru ce ai rămas tu în mijlocul staulelor? Ca să asculți behăitul turmelor? La pâraiele lui Ruben, Sunt grele cumpene sufletești!
17Galaadul șade liniștit dincolo de Iordan. Și Dan de ce stă el la corăbiile sale? Așer stă pe malul mării Și se odihnește în limanurile sale.
18Zabulon este un popor ce înfruntă moartea, Și este gata a-și da viața în luptă. Nu mai puf în ca el e Neftali, Care locuiește podișurile înalte.
19Atunci au venit regi să se războiască, Războitu-s-au atunci regii Canaanului La Taanac, pe apa Meghidonului, Dar n-au luat pradă, nici argint, nici bani.
20Stelele de sus s-au luptat atunci, Din mersul lor s-au războit cu Sisera.
21Pârâul Chișon, pârâu străvechi! Pârâul Chișon i-a măturat. Suflete al meu, calcă-i în picioare!
22Atunci copitele cailor în ropot loveau pământul, Fugeau vitejii lor să-și frângă gâtul.
23Blestem cetății Meroz, zice îngerul Domnului! Blestem, blestem celor ce locuiesc în ea! Că n-au venit în ajutorul Domnului, În ajutorul Domnului cu cei viteji.
24Binecuvântată să fie între femei Iaela, femeia lui Heber Cheneul! Binecuvântată fie între femeile țării.
25Sisera i-a cerut apă; ea i-a dat lapte; în cupă scumpă i-a dat cel mai bun lapte.
26Cu stânga a apucat țărușul, Iar cu dreapta ciocan greu de lucrător. Cu ciocanul a zdrobit lui Sisera capul, Cu țărușul i-a străpuns tâmpla.
27Atunci a căzut îndată la picioarele ei și acolo a rămas. Căzut-a la picioarele ei și nu s-a mai sculat. Unde a căzut, acolo a rămas zdrobit.
28Pe fereastră printre gratii privește, Se uită mama lui Sisera și strigă: "De ce nu mai vin oare carele lui Oare de ce zăbovesc ele așa de mult?"
29Cea mai pricepută din femeile ei zice Și singură răspunde la întrebarea sa:
30"Se vede că au găsit și împart pradă: O fată sau două de cap de om, Haine pestrițe pradă pentru Sisera, Pradă de haine pestrițe cu aur cusute; Două, trei șaluri vărgate, cusute cu aur, Pentru grumajii viteazului".
31Așa să piară toți vrăjmașii Tăi, Doamne! Iar cei ce Te iubesc să fie ca soarele Când răsare în toată strălucirea lui". După aceea țara s-a bucurat de pace patruzeci de ani.