1Ascultați acestea voi, preoților, și luați aminte voi cei din casa lui Israel, și plecați urechea, voi cei din casa regelui, căci către voi se îndreaptă hotărârea, fiindcă ați fost un laț la Mițpe și o cursă întinsă pe Tabor.
2Și la Sitim au săpat o groapă adâncă. Nu mai e nici o scăpare pentru ei toți!
3Iată Eu cunosc Efraimul, iar Israelul nu se poate ascunde de Mine că tu, Efraime, chiar acum ai săvârșit fapte de ocară și Israelul s-a întinat cu spurcăciuni.
4Faptele lor nu le dau răgaz să se întoarcă la credința în Domnul Dumnezeul lor, că un duh de ticăloșie sălășluiește înăuntru lor și pe Domnul nu vor să-L cunoască.
5Trufia lui Israel mărturisește pe față împotriva lui; Israel și Efraim se vor prăbuși din pricina fărădelegilor lor, de asemenea și Iuda va cădea cu ei.
6Cu oile și cu boii lor vor merge să caute pe Domnul, dar nu-L vor afla. El S-a despărțit de ei!
7Căzut-au de la credința în Domnul, că au născut fii din desfrânare; de aceea, la sărbătoare de lună nouă vor fi nimiciți ei și țarinile lor.
8Sunați din corn în Ghibea și din trâmbiță în Rama; strigați de deznădejde în Bet-Aven! Ia seama, Veniamine!
9Efraim va fi pustiit în ziua judecății; pentru semințiile lui Israel vestesc un lucru care se va adeveri.
10Căpeteniile lui Iuda. au fost ca unii care schimbă piatra de hotar; peste ei voi vărsa ca apa întărâtarea Mea!
11Efraim este asupritor, calcă dreptul fiecăruia, fiindcă îi place să alerge după idoli.
12Iar Eu sunt ca o molie pentru Efraim, ca un cariu pentru casa lui Iuda.
13Când Efraim a văzut boala lui, iar Iuda rana lui, Efraim s-a îndreptat spre Asiria și a trimis soli către regele din Iareb. Acela însă n-a putut să-l tămăduiască și să-l vindece de rana lui;
14Căci Eu sunt ca un leu față de Efraim și ca un pui de leu față de casa lui Iuda. Eu, Eu sfâșii și Mă duc și nimeni nu poate să-i scape din mâna Mea.
15Mă duc să nu Mă mai întorc la locul Meu, până ce nu se vor căi și-Mi vor căuta fața Mea. Întru strâmtorarea lor ei umblă după Mine, zicând: