1Pavel, robul lui Dumnezeu și apostol al lui Iisus Hristos, după credința aleșilor lui Dumnezeu și după cunoștința adevărului cel întocmai cu dreapta credință,
2- Întru nădejdea vieții veșnice, pe care a făgăduit-o mai înainte de anii veacurilor Dumnezeu, Care nu minte,
3Și Care, la timpul cuvenit, Și-a făcut cunoscut cuvântul Său, prin propovăduirea încredințată mie, după porunca Mântuitorului nostru Dumnezeu -
4Lui Tit, adevăratul fiu după credința cea de obște: Har, milă și pace, de la Dumnezeu-Tatăl și de la Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.
5Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc și să așezi preoți prin cetăți, precum ți-am rânduit:
6De este cineva fără de prihană, bărbat al unei femei, având fii credincioși, nu sub învinuire de desfrânare sau neascultători.
7Căci se cuvine ca episcopul să fie fără de prihană, ca un iconom al lui Dumnezeu, neîngâmfat, nu grabnic la mânie, nu dat la băutură, pașnic, nepoftitor de câștig urât,
8Ci iubitor de străini, iubitor de bine, înțelept, drept, cuvios, cumpătat,
9Ținându-se de cuvântul cel credincios al învățăturii, ca să fie destoinic și să îndemne la învățătura cea sănătoasă și să mustre pe cei potrivnici.
10Pentru că mulți sunt răzvrătiți, grăitori în deșert și înșelători, mai ales cei din tăierea împrejur,
11Cărora trebuie să li se închidă gura ca unora care răzvrătesc case întregi, învățând, pentru câștig urât, cele ce nu se cuvin.
12Unul dintre ei, chiar un prooroc al lor, a rostit: Cretanii sunt pururea mincinoși, fiare rele, pântece leneșe.
13Mărturia aceasta este adevărată; pentru care pricină, mustră-i cu asprime, ca să fie sănătoși în credință,
14Și să nu dea ascultare basmelor iudaicești și poruncilor unor oameni, care se întorc de la adevăr.
15Toate sunt curate pentru cei curați; iar pentru cei întinați și necredincioși nimeni nu este curat, ci li s-au întinat lor și mintea și cugetul.
16Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc, urâcioși fiind, nesupuși, și la orice lucru bun, netrebnici.