sfantul-ilie.ro

Tobit, capitolul 14

1Și a sfârșit Tobit cântarea lui de laudă.

2Când și-a pierdut el vederea era de cincizeci și opt de ani, și a văzut după opt ani. Și a făcut milostenii, și binecuvânta totdeauna pe Dumnezeu și lăuda slava Lui.

3Când era aproape să moară el a chemat pe fiul său Tobie, și pe cei șapte fii ai lui și i-a zis: "Fiule, ia pe fiii tăi; iată, eu am îmbătrânit și sunt la capătul vieții mele.

4Du-te în Media, fiule, căci sunt încredințat că Ninive va fi dărâmată, după cum a spus proorocul Iona, iar în Media va fi mai liniște o vreme. Frații noștri, care se află în țară, vor fi împrăștiați din acel scump pământ, Ierusalimul va fi pustiit, și templul lui Dumnezeu din el va fi ars și va rămâne o vreme pustiu.

5Dar Dumnezeu iarăși îi va milui și-i va întoarce în rară; și templul lui Dumnezeu se va ridica, dar nu așa ca acel de mai înainte, până nu se vor împlini timpurile veacului. și după aceea se vor întoarce din robie și vor zidi minunat Ierusalimul, și templul lui Dumnezeu se va face din nou în el pentru toate neamurile veacului - zidire măreață, cum au grăit despre el proorocii.

6Și se vor întoarce toate popoarele și se vor închina cu adevărat înaintea Domnului Dumnezeu și vor sfărâma idolii lor.

7Și toate popoarele vor binecuvânta pe Domnul, și va binecuvânta și poporul Lui pe Dumnezeu și Domnul va înălța pe poporul Său. Și toți cei ce iubesc adevărat și drept pe Domnul Dumnezeu se vor bucura și vor face milă cu frații noștri.

8Deci, fiule, pleacă din Ninive, că negreșit se va împlini ceea ce a zis Iona.

9Să păzești legea și poruncile; să fii blând, milostiv și drept, ca să-ți fie bine.

10Pe mine să mă îngropi după cuviință, și pe mama ta alături de mine, și după aceea să nu mai rămâneți în Ninive.

11Fiule, vezi ce-a făcut Nadab cu Ahiacar, care l-a crescut. Cum l-a dus el din lumină la întuneric, și cum i s-a răsplătit. Dar Dumnezeu a mântuit pe Ahiacar, iar acela a primit vrednică răsplată, coborându-se în întuneric. Ahiacar a făcut milostenie și s-a mântuit din cursa morții, care i se întinsese, iar Nadab a căzut în lațuri și a pierit.

12Deci, copiilor, iată ce face milostenia și cum izbăvește dreptatea".

13Și după ce a spus el acestea, i-a ieșit sufletul. Și era el atunci de o sută cincizeci și opt de ani și fiul său l-a îngropat cu cinste.

14Și după ce a murit și Ana, a îngropat-o și pe ea cu tatăl său. Iar după aceea Tobie cu femeia și copiii săi a plecat la Ecbatana, la sacrul său Raguel, și a ajuns la bătrânețe cinstită și a îngropat cu cinste pe socrul și pe soacra sa și a căpătat moștenire averea lor și a lui Tobit, tatăl său, și a murit de o sută douăzeci și șapte de ani, în Ecbatana Mediei.

15Dar înainte de a muri a auzit el de pieirea Ninivei, pe care a cucerit-o Nabucodonosor și Ahașveroș, și s-a bucurat înainte de moartea sa pentru Ninive.


Versiunea: 0.1.1 / 13.09.2026 - 19:33