1?Fraților Iudei, care sunt prin Egipt, bucurie! Frații voștri Iudei, cei din Ierusalim și cei din țara Iudeii, vă doresc vouă tuturor pace și sănătate!
2Să vă facă bine Dumnezeu și să-și aducă aminte de legământul Său care l-a făcut cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov, robii cei credincioși.
3Să vă dea inimă vouă tuturor ca să vă închinați Lui și să faceți voia Lui cu dor mare și cu râvnă în suflet;
4Să deschidă inima voastră în legea Sa și întru poruncile Sale, și pace să facă.
5Și să asculte rugăciunile voastre și să se împace cu voi și să nu vă părăsească în vreme rea.
6Așa ne rugăm acum aici pentru voi.
7Domnind Dimitrie în anul o sută șaizeci și nouă, noi Iudeii am scris vouă din necazul și din strâmtorarea ce a venit peste noi în anii aceștia, de când Iason și cei care au fost cu el trădaseră pământul cel sfânt și regatul.
8Și au dat foc porților, și au vărsat sânge nevinovat, și ne-am rugat Domnului, și ne-a ascultat, și am adus jertfă și făină de grâu, și am aprins lumini, și am pus pâini înainte.
9Și acum vă scriem ca să țineți sărbătoarea corturilor în luna Chislev".
10Scrisă în anul o sută optzeci și opt. "Cei din Ierusalim și din Iudeea și sfatul bătrânilor și Iuda, lui Aristobul, sfetnicul regelui Ptolomeu, care este din neamul preoților celor unși și Iudeilor celor din Egipt, bucurie și sănătate.
11Din mari primejdii izbăvindu-ne Dumnezeu, mulțumim neîncetat Lui, ca cei care suntem gata să ne războim împotriva regelui.
12Că Dumnezeu a lovit pe cei care s-au războit asupra sfintei cetăți.
13Că fiind în Persia căpetenia potrivnicilor și oștirile cele ce erau cu el, cărora se părea că nimeni nu le poate sta înainte, au fost măcelăriți în templul zeiței Nanaia, înșelându-i cu cuvinte viclene preoții zeiței Nanaia.
14Căci Antioh, prefăcându-se că vrea să se căsătorească cu zeița Nanaia, a sosit acolo cu prietenii săi, ca să ridice multele bogății ale templului în chip de zestre.
15Și preoții zeiței Nanaia, punând comorile înainte și el apropiindu-se cu câțiva din suita sa de curtea capiștei, ei au închis templul;
16Și după ce a intrat Antioh, ei au deschis o ușă ascunsă a podului, și aruncând cu pietre, au omorât pe căpetenie și pe cei care erau cu el, și desfăcându-i în bucăți și tăindu-le capetele le-au aruncat celor din afară.
17Întru toate binecuvântat este Dumnezeul nostru, Cel care a dat pierzării pe cei care au făcut fapte păgânești.
18Vrând drept aceea să facem în douăzeci și cinci de zile ale lunii lui Chislev sărbătoarea sfințirii templului, cu cuviință am socotit a vă înștiința, ca și voi asemenea să prăznuiți sărbătoarea corturilor și a focului, în amintirea lui Neemia, cel care a zidit templul Domnului și jertfelnicul pe care a adus jertfă.
19Căci, când au fost duși în Persia strămoșii noștri, bunii credincioși preoți, care erau atunci, luând din focul jertfelnicului, l-au ascuns în taină într-o groapă ca de fântână fără de apă, în care l-au astupat, încât locul nu era știut de nimeni.
20Iar după ce au trecut câțiva ani, când a voit Dumnezeu, trimis fiind Neemia de regele Persiei, a trimis după foc pe nepoții preoților celor ce l-au ascuns, și, precum ne-au spus, n-au aflat foc, ci apă mocirloasă.
21Și le-a poruncit să scoată de acolo apă și să aducă, și după ce s-au adus cele de jertfă, a poruncit Neemia preoților să stropească cu apa aceea lemnele și cele ce erau puse deasupra.
22După ce s-a făcut aceasta și a vestit vremea, când a strălucit soarele care mai înainte era în nori, s-a aprins foc mare, încât toți s-au minunat.
23Și rugăciune făceau toți preoții, când se mistuia jertfa, preoții toți începând cu Ionatan; iar ceilalți răspundeau împreună cu Neemia.
24Iar rugăciunea era într-acest chip: "Doamne! Doamne Dumnezeule! Făcătorul tuturor, Cel înfricoșător și tare și drept și milostiv.
25Cel care unul este Împărat și bun și unul dătător de bunătăți și singur drept și atotțiitor și veșnic Cel care mântuiești pe Israel din tot răul, Cel care ai ales pe părinți și i-ai sfințit.
26Primește jertfa aceasta, pentru tot poporul Tău Israel, și păzește partea Ta și o sfințește.
27Adună risipirea noastră, izbăvește pe cei care slujesc între neamuri, spre cei ocăriți și urâți caută, ca să cunoască neamurile că Tu ești Dumnezeul nostru.
28Pedepsește pe cei care ne asupresc și ne hulesc cu mândrie.
29Răsădește pe poporul Tău în locul cel sfânt al Tău, precum a zis Moise".
30Și preoții cântau laude.
31Iar după ce s-au mistuit cele ce erau ale jertfei, a poruncit Neemia să ude cu cealaltă apă, care a rămas, pietrele cele mai mari.
32Îndată ce s-a făcut aceasta, s-a aprins din ele flacără, dar flacăra de pe altar o covârșea în strălucire.
33Și după ce s-a făcut aievea lucrul acesta, s-a spus regelui Perșilor că în locul în care ascunseseră focul preoții duși în robie s-a arătat apă, din care Neemia și cei care erau cu el a sfințit jertfele.
34Iar regele, cercetând lucrul, a îngrădit locul și a făcut jertfelnic.
35Și multe daruri și lucruri luând regele, le-a dăruit preoților.
36Și a numit Neemia locul acela Neftar, care se tălmăcește curățenie, dar se cheamă de către cei mulți Neftai.