1Lui Olofern, căpetenia oștirii asiriene, i-a sosit vestea că fiii lui Israel se pregătesc de luptă, că au închis trecătorile munților și că au întărit orice pisc înalt, iar în câmpii au așezat obstacole.
2Atunci, tulburat de mânie, a chemat pe toate căpeteniile Moabului și pe toți căpitanii Amoniților și pe toți satrapii de pe țărmul mării,
3Și le-a grăit: "Spuneți-mi fii ai lui Canaan, cine este poporul acesta care locuiește în munte, ce fel de cetăți sunt acestea în care el locuiește, care este numărul oștirii lui și pe ce se sprijină puterea și dârzenia lui, și cine este rege conducător al oștirii lui?
4Și pentru ce numai el mă disprețuiește dintre toți locuitorii din ținutul dinspre apus și nu iese întru întâmpinarea mea?"
5Atunci Ahior, căpetenia fiilor lui Amon, a luat cuvântul și a zis: "Să asculte stăpânul meu cuvântul din gura robului său, căci vreau să-ți spun adevărul despre poporul acesta, care sălășluiește în munte alături de tine, și să nu iasă minciună din gura robului tău!
6Oamenii aceștia sunt urmașii Caldeilor,
7Și înainte vreme au locuit în Mesopotamia. și fiindcă ei nu au voit să se închine dumnezeilor părinților lor, care locuiau în țara Caldeilor,
8S-au lepădat de legea părinților lor și s-au închinat Dumnezeului cerului, Dumnezeului pe Care L-au cunoscut. Și din această pricină părinții lor i-au izgonit din țara dumnezeilor pe care îi părăsiseră, și atunci ei au fugit în Mesopotamia, unde au locuit vreme îndelungată.
9Apoi Dumnezeul lor le-a poruncit să lase sălașurile și să plece în țara Canaanului. Și ei s-au așezat în el și s-au îmbogățit cu aur, cu argint și cu turme nenumărate.
10Pe urmă s-au coborât în Egipt, din pricină că o foamete bântuia în tara Canaanului, și s-au sălășluit acolo, atât cât au găsit hrană, și au ajuns popor numeros; neamul lor era nenumărat.
11Atunci s-a sculat regele Egiptului și cu șiretenie i-a umilit, și i-a asuprit cu făcutul de cărămidă și i-a pus în rândul robilor.
12Dar ei au strigat către Dumnezeul lor, Care a bătut țara Egiptului cu plăgi fără leac, din care pricină Egiptenii i-au izgonit din țara lor.
13Apoi Dumnezeu a secat Marea Roșie înaintea lor.
14Și i-a călăuzit pe drumul spre Sinai și spre Cadeș-Barnea, și ei au izgonit pe toți care locuiau în pustiu.
15Și au locuit în țara Amoreilor și prin puterea lor au nimicit pe toți locuitorii Heșbonului; apoi, după ce au trecut Iordanul, au pus stăpânire pe tot ținutul muntos.
16Pe urmă au izgonit din fața lor pe Canaanei și pe Ferezei, pe Iebusei și pe locuitorii Sichemului, precum și pe toți Ghergheseii, și au locuit acolo vreme îndelungată.
17Și atât cât nu au păcătuit împotriva Dumnezeului lor, au avut parte de fericire, fiindcă este cu ei un Dumnezeu, Care urăște nedreptatea.
18Dar când s-au răzlețit de calea pe care El le-o rânduise, ei au fost nimiciți jalnic de multe războaie, au fost duși robi în țară străină și templul Dumnezeului lor a fost nimicit, iar vrăjmașii au cuprins cetățile lor.
19Dar atunci, întorcându-se cu pocăință către Dumnezeul lor, au venit acasă din țările în care fuseseră împrăștiați și au cuprins Ierusalimul, în care se află templul lor, și s-au stabilit în ținutul muntos, rămas pustiu.
20Și acum, stăpâne și doamne, dacă acest popor a săvârșit fărădelege și a păcătuit împotriva Dumnezeului lui, vom înțelege că în ei stă pricina căderii și atunci să ne ridicăm și să-i atacăm.
21Dar dacă în neamul acesta nu se află fărădelege, domnul meu să treacă mai departe, ca nu cumva Domnul lor și Dumnezeul lor să întindă pavăză în dreptul lor și să ajungem de râs în fața lumii întregi!"
22Și după ce Ahior a sfârșit de vorbit, toată mulțimea, adunată în jurul cortului, a început să cârtească, iar dregătorii lui Olofern și toți cei ce locuiau pe țărmul mării și Moabul s-au înverșunat împotriva lui ca să-l facă în bucăți, zicând unii către alții:
23"Noi nu ne temem de fiii lui Israel! Iată, ei sunt popor fără putere și fără tărie pentru a rezista.
24De aceea noi vom porni împotriva lor și ei vor fi ca o îmbucătură pentru întreaga oaste a ta, stăpâne Olofern".