1A doua zi, Olofern a dat poruncă întregii sale oștiri și întregii mulțimi de aliați ai lui să pornească împotriva Betuliei, să cuprindă trecătorile muntelui și să înceapă lupta cu fiii lui Israel.
2Și în ziua aceea au pornit la luptă toți oștenii și toată oastea lui, alcătuită din o sută șaptezeci de mii de oșteni pedestrași și douăsprezece mii de călăreți, afară de cei ce duceau poverile și de uriașa mulțime care o însoțeau pe jos.
3Și au tăbărât în vale lângă Betulia, la izvor, și s-au întins în lățime de la Dotain până la Belmain și în lungime de la Betulia până la Chiamon, care este în fața Esdrelonului.
4Când fiii lui Israel au văzut mulțimea lor, s-au înspăimântat foarte și au zis unii către alții: "Acum ei vor jefui toată fața pământului, încât nici munții înalți, nici văile, nici culmile nu-i vor stânjeni!"
5Și luându-și fiecare armele sale, au aprins focuri în turnuri și în noaptea aceea au făcut de strajă.
6A doua zi Olofern a scos călărimea înaintea ochilor fiilor lui Israel din Betulia.
7Și au căutat potecile spre cetate și au umblat după izvoarele de apă pe care a și pus mâna și, așezând la fiecare câte o strajă, s-a întors la oștirea sa.
8Atunci au venit la el căpeteniile fiilor lui Isav și mai-marii Moabului și căpeteniile oștirii de pe țărmul mării și i-au zis:
9"Domnul nostru să binevoiască să ne asculte și oștirea sa nu va avea nici o rană.
10Căci fiii lui Israel nu se bizuie atât pe lăncile lor, cât pe înălțimile munților pe care locuiesc, și nu este ușor să pătrunzi pe vârfurile acelea.
11Și acum, stăpâne, nu te război cu ei după regula războiului, și nu va cădea nici un oștean de al tău,
12Ci rămâi în tabăra ta și ține toți războinicii oștirii tale la adăpost. Însă robii tăi să pună stăpânire pe izvorul de apă din poala muntelui,
13Fiindcă de acolo vin să ia apă toți locuitorii Betuliei. Setea îi va sili să predea cetatea. Iar noi, împreună cu oastea noastră, ne vom sui pe vârfurile munților din apropiere și vom așeza tabăra și vom sta de strajă ca să nu iasă nimeni din cetate.
14Și se vor topi de foame, ei și femeile lor și copiii lor, și înainte ca sabia să-i doboare, vor zăcea doborâți pe ulițe în fața locuințelor lor.
15Și așa tu le vei răsplăti amarnic, fiindcă ți s-au împotrivit și n-au ieșit să te întâmpine cu pace!"
16Și cuvintele lor au plăcut lui Olofern și dregătorilor săi, și a dat poruncă să facă întocmai după sfatul lor.
17Și astfel oștirea Amoniților împreună cu cincizeci de mii de Asirieni au tăbărât în vale și au pus mâna pe izvoarele de apă ale fiilor lui Israel.
18Și fiii lui Isav și fiii lui Amon s-au suit și și-au așezat tabăra în munte, în preajma Dotainului. O parte au trimis-o spre miazăzi și spre răsărit în fața Ecrebelului, în apropiere de Husi, pe râul Mohmur, iar cealaltă oștire asiriană și-a așezat tabăra în șes și a acoperit întreg ținutul. Corturile lor și poverile lor, multe la număr, și oștirea lor din tabără forma o mare mulțime, căci erau multe foarte.
19Atunci fiii lui Israel au strigat către Domnul Dumnezeul lor, deoarece își pierduseră cumpătul, când s-au văzut împresurați de dușmanii lor și că nici nu mai era chip de scăpare.
21Dar și cisternele s-au golit și nu au avut să-și astâmpere setea nici măcar pe o zi, căci li se da să bea cu măsură.
22Și femeile și copiii și-au pierdut curajul, iar tinerii erau leșinați de sete și cădeau pe ulițele orașului și în adăposturile porților și nu mai rămăsese în ei vlagă.
23Atunci întreg poporul, tinerii, femeile și copiii, s-a adunat la Oziaș și la căpeteniile cetății și au strigat cu mare glas și au zis în fața tuturor bătrânilor:
24"Dumnezeu să fie judecător între noi și voi, fiindcă ne-ați pricinuit mare rău, nefăcând înțelegere pașnică cu Asirienii.
25Și acum nu mai avem ajutor de nicăieri, fiindcă Dumnezeu ne-a predat în mâna lor, ca să pierim doborâți de sete înaintea lor și să pierim cu totul.
26Deci acum chemați-i și dați cetatea pradă războinicilor lui Olofern și oștirii lui,
27Fiindcă este mai bine să cădem pradă în mâna lor. Așa vom ajunge robi și vom scăpa cu viață, decât să vedem cu ochii moartea copiilor noștri și cum copiii și femeile noastre se sfârșesc de sete.
28și acum ne jurăm pe cer și pe pământ și pe Domnul și Dumnezeul părinților noștri, Care ne pedepsește pentru păcatele noastre și pentru fărădelegile părinților noștri, să nu se poarte cu noi astăzi după cuvintele acestea!"
29Și s-a făcut mare plângere în mijlocul adunării tuturor și au strigat cu glas tare către Domnul Dumnezeu.
30Dar Oziaș le-a zis: "Îndrăzniți, fraților! Să mai îndurăm încă cinci zile, în care Domnul Dumnezeul nostru se va întoarce spre noi, căci El nu ne va lăsa până în sfârșit.
31Și dacă, după ce vor trece, nu ne va veni nici un ajutor, atunci voi face întocmai după îndemnul vostru!"
32Și el a împrăștiat poporul, pe fiecare la locul lui. Și ei s-au dus pe zidurile și în turnurile cetății, iar pe femei și pe copii i-a trimis la casele lor. Și în cetate era mare umilință.