sfantul-ilie.ro

Leviticul, capitolul 20

1Grăit-a Domnul cu Moise și a zis:

2"Spune fiilor lui Israel acestea: Dacă cineva dintre fiii lui Israel și dintre străinii care trăiesc printre Israeliți va da din copiii săi lui Moloh, acela să fie dat morții: poporul băștinaș să-l ucidă cu pietre.

3Și Eu Îmi voi întoarce fața Mea împotriva omului aceluia și-l voi stârpi din poporul său, pentru că a dat din copiii săi lui Moloh, ca să întineze locașul Meu cel sfânt și să necinstească numele Meu cel sfânt.

4Iar dacă poporul băștinaș își va închide ochii săi asupra omului aceluia, când va da din copiii săi lui Moloh,

5Îmi voi întoarce fața Mea împotriva omului aceluia și împotriva neamului lui și-l voi stârpi din poporul său pe el și pe toți cei ce fac desfrânări asemenea lui, desfrânând după Moloh.

6Dacă vreun suflet va alerga la cei ce cheamă morții și la vrăjitorii, ca să desfrâneze în urma lor, Eu voi întoarce fața Mea împotriva sufletului aceluia și-l voi pierde din poporul lui.

7Sfințiți-vă pe voi înșivă și veți fi sfinți, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt.

8Păziți legile Mele și le pliniți, că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfințește.

9Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie dat morții, că a grăit de rău pe tatăl său și pe mama sa și sângele său este asupra sa.

10De se va desfrâna cineva cu femeie măritată, adică de se va desfrâna cu femeia aproapelui său, să se omoare desfrânatul și desfrânata.

11Cel ce se va culca cu femeia tatălui său, acela goliciunea tatălui său a descoperit; să se omoare amândoi, căci vinovați sunt.

12De se va culca cineva cu nora sa, amândoi să se omoare, că au făcut urâciune și sângele lor este asupra lor.

13De se va culca cineva cu bărbat ca și cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire și să se omoare, că sângele lor asupra lor este.

14Dacă își va lua cineva femeie și se va desfrâna cu mama ei, nelegiuire face; pe foc să se ardă și el și ea, ca să nu fie nelegiuiri între voi.

15Cel ce se va amesteca cu dobitoc să se omoare și să ucideți dobitocul.

16Dacă femeia se va duce la vreun dobitoc, ca să se unească cu el, să ucizi femeia și dobitocul să se omoare, că sângele lor este asupra lor.

17De va lua cineva pe sora sa, după tată sau după mamă, și-i va vedea goliciunea și ea va vedea goliciunea lui: aceasta este rușine și să fie stârpiți înaintea ochilor fiilor poporului lor. El a descoperit goliciunea surorii sale; să-și poarte păcatul lor.

18Bărbatul care se va culca cu femeie în timpul curgerii ei și-i va descoperi goliciunea, acela a descoperit curgerea sângelui ei și ea și-a descoperit curgerea sângelui său: amândoi să fie stârpiți din poporul lor.

19Goliciunea surorii mamei tale și a surorii tatălui tău să n-o descoperi, că unul ca acela își dezgolește trupul rudei sale și-și vor purta păcatul amândoi.

20Cel ce se va culca cu mătușa sa descoperă goliciunea unchiului său; să-și poarte amândoi păcatul și fără copii să moară.

21De va lua cineva pe femeia fratelui său, urâciune este, că a descoperit goliciunea fratelui său: fără copii să moară.

22Păziți toate așezămintele Mele și toate hotărârile Mele și le pliniți și nu vă va arunca de pe sine pământul în care vă voi duce să trăiți.

23Să nu umblați după obiceiurile popoarelor pe care le voi alunga de la voi, că ele au făcut acestea toate și M-am scârbit de ele.

24Eu doară v-am spus: Voi veți moșteni pământul lor și Eu vă voi da să moșteniți pământul în care curge lapte și miere. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, Care v-am despărțit de toate popoarele.

25Să deosebiți dobitocul curat de cel necurat și pasărea curată de cea necurată; să nu vă întinaâi sufletele voastre cu dobitoc sau cu pasăre, nici cu toate cele ce se târăsc pe pământ, pe care Eu le-am deosebit ca necurate.

26Să-Mi fiți sfinți, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt și v-am deosebit de toate popoarele, ca să fiți ai Mei.

27Bărbatul sau femeia, de vor chema morți sau de vor vrăji, să moară neapărat: cu pietre să fie uciși, că sângele lor este asupra lor".


Versiunea: 0.1.1 / 13.09.2026 - 19:33