sfantul-ilie.ro

Neemia, capitolul 7

1După ce s-a terminat zidul și am pus canaturile și au fost așezați la slujba lor portarii și cântăreții și leviții,

2Atunci am poruncit fratelui meu Hanani și lui Anania, căpetenia cetății Ierusalimului, căci el cu mult mai mult decât alții era om credincios și temător de Dumnezeu,

3Și le-am zis: "Să nu se deschidă porțile Ierusalimului până nu răsare soarele, și să le închidă și să le încuie în fața voastră". Și am pus străjeri pe locuitorii Ierusalimului, fiecare când îi venea rândul și fiecare în fata casei sale.

4Cetatea însă era întinsă și mare, iar popor era puțin în ea și case nu se zidiseră din nou.

5Și mi-a dat Dumnezeul meu gând să aduc pe cei mai mari, pe căpetenii și poporul, ca să fac o numărătoare, după spițele neamului lor, și am găsit cartea cu spițele de neam ale celor ce veniseră întâia oară, și într-însa erau scrise următoarele:

6Iată locuitorii țării care au plecat din robie, unde-i dusese Nabucodonosor, regele Babilonului, și s-au întors la Ierusalim și în Iuda, așezându-se fiecare în cetatea sa,

7Împreună venind cu Zorobabel: Iosua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani, Mardoheu, Bilșan, Misperet, Bigvai, Nehum și Baana. Numărul poporului lui Israel:

8Fiii lui Fares, două mii o sută șaptezeci și doi;

9Fiii lui Șefatia, trei sute șaptezeci și doi;

10Fiii lui Arah, șase sute cincizeci și doi;

11Fiii lui Pahat-Moab, din urmașii lui Iosua și Ioab, două mii opt sute optsprezece;

12Fiii lui Elam, o mie două sute cincizeci și patru;

13Fiii lui Zatu, opt sute patruzeci și cinci;

14Fiii lui Zacai, șapte sute șaizeci;

15Fiii lui Binui, șase sute patruzeci și opt;

16Fiii lui Bebai, șase sute douăzeci și opt;

17Fiii lui Azgad, două mii trei sute douăzeci și doi;

18Fiii lui Adonicam, șase sute șaizeci și șapte;

19Fiii lui Bigvai, două mii șaizeci și șapte;

20Fiii lui Adin, șase sute cincizeci și cinci;

21Fiii lui Ater, din familia lui Iezechia, nouăzeci și opt;

22Fiii lui Hașum, trei sute douăzeci și opt;

23Fiii lui Bețai, trei sute douăzeci și patru;

24Fiii lui Harif, o sută doisprezece;

25Ghibeoniții, nouăzeci și cinci;

26Oameni din Betleem și Netofa, o sută optzeci și opt;

27Oameni din Anatot, o sută douăzeci și opt;

28Oameni din Bet-Azmavet, patruzeci și doi;

29Oameni din Chiriat-Iearim, din Chefira și din Beerot, șapte sute patruzeci și trei;

30Oameni din Rama și din Gheba, șase sute douăzeci și unu;

31Oameni din Micmas, o sută douăzeci și doi;

32Oameni din Betel și din Ai, o sută douăzeci și trei;

33Oameni din celălalt Nebo, cincizeci și doi;

34Fiii celuilalt Elam, o mie două sute cincizeci și patru;

35Fiii lui Harim, trei sute douăzeci;

36Ierihoneni, trei sute patruzeci și cinci;

37Lodieni, Hadidieni și oameni din Ono, șapte sute douăzeci și unu.

38Fiii lui Senaa, trei mii nouă sute treizeci.

39Preoții: fiii lui Iedaia, din casa lui Iosif, nouă sute șaptezeci și trei;

40Fiii lui Imer, o mie cincizeci și doi;

41Fiii lui Pașhur, o mie două sute patruzeci și șapte;

42Fiii lui Harim, o mie șaptesprezece;

43Leviții: fiii lui Iosua și ai lui Cadmiel, din casa lui Hodavia, șaptezeci și patru.

44Cântăreții: fiii lui Asaf, o sută patruzeci și opt.

45Portarii: fiii lui Șalum, fiii lui Ater, fiii lui Talmon, fiii lui Acuv, fiii lui Hatita, fiii lui Șobai, o sută treizeci și opt.

46Cei încredințați templului: fiii lui Țiha, fiii lui Hasufa, fiii lui Tabaot,

47Fiii lui Cheros, fiii lui Sia, fiii lui Padon,

48Fiii lui Lebana, fiii lui Hagaba, fiii lui Șalmai,

49Fiii lui Hanan, fiii lui Ghidel, fiii lui Gahar,

50Fiii lui Reaia, fiii lui Rețin, fiii lui Necoda,

51Fiii lui Gazam, fiii lui Uza, fiii lui Paseah,

52Fiii lui Besai, fiii lui Meunim, fiii lui Nefișim,

53Fiii lui Bacbuc, fiii lui Hacufa, fiii lui Harhur,

54Fiii lui Bațlit, fiii lui Mehida, fiii lui Harșa,

55Fiii lui Barcos, fiii lui Sisera, fiii lui Tamah,

56Fiii lui Nețiah, fiii lui Hatifa.

57Fiii robilor lui Solomon: fiii lui Sotai, fiii lui Soferet, fiii lui Perida;

58Fiii lui Iaala, fiii lui Darcon, fiii lui Ghidel;

59Fiii lui Șefatia, fiii lui Hatil, fiii lui Pocheret-Hațebaim, fiii lui Amon.

60Netineii și fiii robilor lui Solomon în total erau trei sute nouăzeci și doi.

61Iată acum și cei ce au plecat din Tel-Melah, din Tel-Harșa, din Cherub-Adon și din Imer, și care n-au putut să-și arate nici casa din care se trag, nici seminția, pentru a dovedi că sunt Israeliți:

62Fiii lui Delaia, fiii lui Tobie, fiii lui Necoda, șase sute patruzeci și doi.

63Și dintre preoți: fiii lui Hobaia, fiii lui Hacoț, fiii lui Barzilai, care a luat de soție una din fiicele lui Barzilai Galaaditul și a primit numele acesteia.

64Ei și-au căutat spița neamului lor, dar nu și-au găsit-o, și au fost scoși din preoție;

65Și guvernatorul le-a zis să nu mănânce din lucrurile de mare sfințenie până nu se va ridica un preot cu Urim și Tumim.

66Adunarea întreagă a fost de patruzeci și două de mii trei sute șaizeci de suflete,

67Afară de robi și roabe, care erau în număr de șapte mii trei sute treizeci și șapte. Printre ei se mai aflau două sute patruzeci și cinci de cântăreți și cântărețe.

68Ei aveau șapte sute treizeci și șase de cai, două sute patruzeci și cinci de catâri,

69Patru sute treizeci și cinci cămile și șase mii șapte sute douăzeci asini.

70Unii capi de familie au făcut daruri pentru lucru. Tirșata a dat la vistierie o mie de drahme de aur, cincizeci de cupe și cinci sute treizeci veșminte preoțești.

71Căpeteniile caselor au dat în vistieria lucrărilor douăzeci de mii de drahme de aur și două mii două sute mine de argint. Celălalt popor a dat douăzeci de mii de drahme de aur și două mii de mine de argint și șaizeci și șapte de veșminte preoțești.

72Preoții și leviții, portarii, cântăreții și oamenii din popor, cei încredințați templului și tot Israelul s-au așezat în cetățile lor.

73Și când a sosit luna a șaptea, fiii lui Israel se aflau prin cetățile lor.


Versiunea: 0.1.1 / 13.09.2026 - 19:33