1Atunci a zis Domnul către Moise: "Intră la Faraon și-i spune: Acestea zice Domnul Dumnezeul Evreilor: Lasă pe poporul Meu să-Mi slujească!
2Iar de nu vei vrea să lași pe poporul Meu, ci-l vei mai ține,
3Iată, mâna Domnului va fi peste vitele tale cele de la câmp: peste cai, peste asini, peste cămile, peste boi și oi și va fi moarte foarte mare.
4Dar va face Domnul osebire în ziua aceea între vitele Israeliților și vitele Egiptenilor: din toate vitele fiilor lui Israel nu va muri nici una".
5Și a pus Domnul soroc și a zis: "Mâine va face Domnul aceasta în țara aceasta!"
6Și a doua zi a făcut Domnul aceasta și au murit toate vitele Egiptenilor, iar din vitele fiilor lui Israel n-a murit nici una.
7Atunci a trimis Faraon să afle și iată din toate vitele fiilor lui Israel nu murise nici una. Dar inima lui Faraon s-a învârtoșat și nu a lăsat poporul să se ducă.
8Iarăși a grăit Domnul cu Moise și cu Aaron și a zis: "Luați-vă câte o mână plină de cenușă din cuptor și s-o arunce Moise spre cer înaintea lui Faraon și a slujitorilor lui.
9Și se va stârni pulbere în tot pământul Egiptului și vor fi pe oameni și pe vite răni și bășici usturătoare în toată țara Egiptului".
10Deci, au luat ei cenușă din cuptor, au mers înaintea lui Faraon, a aruncat-o Moise spre cer și s-au făcut bube cu puroi pe oameni și pe vite;
11Și magii n-au putut sta împotriva lui Moise din pricina rănilor, pentru că erau bube pe ei și în tot Egiptul.
12Dar Domnul a învârtoșat inima lui Faraon și nu i-a ascultat, cum zisese Domnul lui Moise.
13Zis-a Domnul către Moise: "Să te scoli mâine de dimineață, să te înfățișezi lui Faraon și să-i zici: Așa grăiește Domnul Dumnezeul Evreilor: Lasă pe poporul Meu ca să-Mi slujească,
14Fiindcă de data aceasta voi trimite toate pedepsele Mele împotriva ta, a slugilor tale și a poporului tău, ca să vezi că nu este altul asemenea Mie în tot pământul.
15De Mi-aș fi întins mâna și te-aș fi lovit pe tine și pe poporul tău cu ciumă, tu ai fi fost șters de pe fața pământului;
16Dar te-am cruțat, ca să-Mi arăt puterea Mea și ca să se vestească numele Meu în tot pământul,
17Și tu tot te mai împotrivești poporului Meu și nu-l lași.
18Iată, Eu voi ploua mâine, pe vremea asta, grindină foarte multă, cum n-a mai fost în Egipt de la întemeierea lui și până în ziua aceasta.
19Trimite dar acum să adune turmele tale și toate câte ai la câmp, că asupra tuturor oamenilor și vitelor, care vor fi în țarină și nu vor intra în casă, va cădea grindină și vor muri".
20Acei dintre robii lui Faraon, care s-au temut de Domnul, au adunat în grabă pe oamenii și turmele lor acasă,
21Iar cei ce n-au luat aminte la cuvântul Domnului, aceia și-au lăsat slugile și vitele lor în câmp.
22Și a zis Domnul către Moise: "Întinde mâna ta spre cer și va cădea grindină peste tot pământul Egiptului: peste oameni, peste turme și peste toată iarba câmpului din pământul Egiptului!"
23Atunci și-a întins Moise mâna spre cer și a slobozit Domnul tunete, grindină și foc pe pământ; și a plouat Domnul grindină în pământul Egiptului.
24Aceasta a fost o grindină foarte mare și printre grindină ardea foc, cum nu mai fusese în tot pământul Egiptului, de când se așezaseră oamenii pe el.
25Grindina aceasta a bătut în tot pământul Egiptului, tot ce era pe câmp, oameni și dobitoace; toată iarba câmpului a bătut-o grindina și toți pomii de pe câmp i-a rupt grindina.
26Numai în ținutul Goșen, unde trăiau fiii lui Israel, n-a fost grindină.
27Atunci trimițând, Faraon a chemat pe Moise și pe Aaron și a zis către ei: "Acum văd că am păcătuit! Domnul este drept, iar eu și poporul meu suntem vinovați.
28Rugați-vă Domnului pentru mine, să înceteze tunetele, grindina și focul pe pământ și vă voi lăsa și, mai mult, nu vă voi împiedica!"
29Iar Moise i-a zis: "Îndată ce voi ieși din oraș, voi întinde mâna mea spre cer, către Domnul, și vor înceta tunetele; nu va mai fi nici grindină, nici ploaie, ca să cunoști că al Domnului este pământul.
30Dar știu că tu și slujitorii tăi nu vă temeți încă de Domnul Dumnezeu".
31Atunci inul și orzul s-au stricat, pentru că orzul era înspicat și inul în floare.
32Iar grâul și ovăzul nu s-au stricat, pentru că acestea erau mai târzii.
33Ieșind deci Moise de la Faraon și din cetate și întinzându-și mâinile către Domnul, au încetat tunetele și grindina și s-a oprit ploaia.
34Văzând însă că au încetat ploaia, grindina și tunetele, păcătuit-a Faraon înainte și și-a învârtoșat inima și el și slugile sale.
35Și învârtoșată fiind inima lui Faraon și a slugilor lui, el n-a lăsat pe fiii lui Israel să plece cum poruncise Dumnezeu prin mâna lui Moise.