sfantul-ilie.ro

Iosua Navi, capitolul 10

1Auzind însă Adoni-Țedec, regele Ierusalimului, că Iosua a luat cetatea Ai și a dat-o blestemului și a făcut cu Ai și cu regele său cum făcuse cu Ierihonul și cu regele lui și că locuitorii Ghibeonului de bunăvoie s-au supus lui Iosua și lui Israel și au rămas între ei,

2S-a spăimântat foarte tare, pentru că cetatea Ghibeonului era cetate mare, ca una ce era dintre cetățile domnești, mai mare decât Ai, și toii locuitorii ei erau oameni viteji.

3De aceea Adoni-Țedec, regele Ierusalimului, a trimis la Hoham, regele Hebronului, la Piream, regele Iarmutului, la Iafia, regele Lachișului, și la Debir, regele Eglonului, zicând:

4"Veniți la mine și-mi ajutați să bat Ghibeonul, pentru că s-a supus lui Iosua și fiilor lui Israel".

5Și acești cinci regi ai Amoreilor: regele Ierusalimului, regele Hebronului, regele Iarmutului, regele Lachișului și regele Egionului, s-au suit cu tot poporul lor și au tăbărât asupra Ghibeonului și l-au împresurat.

6Atunci locuitorii Ghibeonului au trimis la Iosua, în tabăra Israeliților de la Ghilgal, zicând: "Să nu-ți iei mâna de deasupra robilor tăi! Vino la noi repede de ne dă ajutor și ne izbăvește, că s-au adunat împotriva noastră toii regii Amoreilor care trăiesc în munți".

7Și s-a suit Iosua din Ghilgal, el însuși și împreună cu dânsul tot poporul bun de război și toți bărbații viteji.

8Iar Domnul a zis către Iosua: "Nu te teme de ei, că i-am dat în mâinile tale; nimeni dintre ei nu va putea sta împotriva voastră".

9Și a năvălit Iosua fără de veste asupra lor, după ce mersese toată noaptea venind din Ghilgal.

10Și Domnul i-a făcut să se sperie la vederea fiilor lui Israel și i-a învins pe ei Domnul cu înfrângere grea la Ghibeon, și i-a urmărit în calea spre înălțimile Bet-Horon și i-a bătut până la Azeca și până la Macheda.

11Pe când însă fugeau ei de fiii lui Israel, pe povârnișul Bet-Horon, Domnul a aruncat din cer asupra lor grindină mare, până la Azeca, și cei ce au murit de grindină au fost mai mulți decât cei uciși de fiii lui Israel cu sabia în luptă.

12În ziua aceea în care Dumnezeu a dat pe Amorei în mâinile lui Israel și când i-a bătut la Ghibeon și au fost zdrobiți înaintea feței fiilor lui Israel, a strigat Iosua către Domnul și a zis înaintea Israeliților: "Stai, soare, deasupra Ghibeonului, și tu, lună, oprește-te deasupra văii Aialon!"

13Și s-a oprit soarele și luna a stat până ce Dumnezeu a făcut izbândă asupra vrăjmașilor lor. Oare nu de aceea se scrie în Cartea Dreptului: "Soarele a stat în mijlocul cerului și nu s-a grăbit către asfințit aproape toată ziua".

14Și n-a mai fost nici înainte, nici după aceea, o astfel de zi în care Domnul să asculte așa glasul omului; că Domnul lupta pentru Israel.

15Apoi Iosua s-a întors cu tot Israelul în tabără, la Ghilgal.

16Iar cei cinci regi au fugit și s-au ascuns în peștera din Macheda.

17Când însă i s-a spus lui Iosua că: "Cei cinci regi au fost găsiți ascunși în peșteră, la Macheda", Iosua a zis:

18"Răsturnați pietre mari pe gura peșterii și puneți la ușa ei oameni ca să-i păzească;

19Iar voi nu vă opriți acolo, ci goniți din urmă pe vrăjmașii voștri și nimiciți partea din urmă a oștirii lor; să nu-i lăsați să scape în cetățile lor, căci Domnul Dumnezeul vostru i-a dat în mâinile voastre!"

20Și după ce Iosua și fiii lui Israel i-au zdrobit cu desăvârșire într-o bătălie foarte mare și cei ce au scăpat au fugit în cetăți întărite,

21S-a întors tot poporul cu izbândă la Iosua, în tabără la Macheda, și n-a rostit nimeni nici un cuvânt împotriva fiilor lui Israel.

22Atunci Iosua a zis: "Deschideți peștera și scoateți la mine pe cei cinci regi din peșteră!"

23Și s-a făcut așa: au scos la dânsul pe cei cinci regi din peșteră: pe, regele Ierusalimului, pe regele Hebronului, pe regele Iarmutului, pe regele Lachișului și pe regele Eglonului.

24Și după ce au scos pe regii aceștia la Iosua, Iosua a chemat pe toii Israeliții și a zis către căpeteniile oștenilor care fuseseră cu el: "Apropiați-vă și puneți-vă picioarele pe grumajii regilor acestora!" Și ei s-au apropiat și și-au pus picioarele pe grumajii lor.

25Atunci Iosua le-a zis: "Nu vă temeți, nici nu vă spăimântați, ci îmbărbătați-vă și vă întăriți, că așa va face Domnul cu toți vrăjmașii voștri cu care vă veți lupta".

26După aceea i-a lovit Iosua și i-a ucis și i-a spânzurat pe cinci spânzurători și au stat spânzurați până seara.

27Iar la asfințitul soarelui a poruncit Iosua de i-au pogorât din spânzurători și i-au aruncat în peștera în care fuseseră ascunși și au prăvălit pietre mari pe gura peșterii și stau acolo până în ziua de azi.

28Tot în ziua aceea a cuprins Iosua Macheda și a lovit-o cu sabia, pe ea și pe regele ei, și a nimicit pe locuitorii ei și toată suflarea care se afla în ea; pe nimeni n-a cruțat ca să nu moară sau să fugă și a făcut cu regele din Macheda tot așa cum făcuse cu regele Ierihonului.

29Apoi s-a dus Iosua împreună cu toți Israeliții de la Macheda la Libna și a împresurat-o.

30Și a dat-o Domnul și pe aceasta în mâinile lui Israel de a luat-o pe ea și pe regele ei și Iosua a trecut-o prin ascuțișul sabiei pe ea și toată suflarea din ea; pe nimeni n-a lăsat În ea, care să nu moară sau să fugă și a făcut cu regele ei cum făcuse cu regele Ierihonului.

31De la Libna s-a dus Iosua împreună cu toți Israeliții la Lachiș și l-a împresurat, începând războiul cu ei.

32Și a dat Domnul Lachișul în mâinile lui Israel și l-a luat a doua zi, l-a trecut prin sabie pe el și toată suflarea din el și l-a pierdut, cum făcuse și cu Libna.

33Atunci s-a ridicat în ajutorul Lachișului Horam, regele din Ghezer. Dar Iosua l-a lovit și pe el și pe poporul lui cu sabia, încât n-a lăsat pe nimeni dintre ai lui care să nu moară sau să fugă.

34Din Lachiș s-a dus Iosua împreună cu toți Israeliții la Eglon și l-a împresurat, începând războiul împotriva lui.

35Și Domnul l-a dat în mâinile lui Israel. Și l-a luat în aceeași zi și l-a lovit cu sabia pe el și toată suflarea ce era în el și l-a dat în ziua aceea blestemului, cum făcuse și cu Lachișul.

36De la Eglon, Iosua împreună cu toți Israeliții s-au dus la Hebron, l-au înconjurat

37Și l-au lovit cu ascuțișul sabiei pe el și pe regele lui și toate cetățile lui și toată suflarea câtă era în acesta, cum făcuse cu Eglonul; și l-a dat blestemului pe el și toată suflarea ce era în el.

38După aceea s-a întors Iosua împreună cu toți Israeliții asupra Debirului și l-a împresurat.

39Și l-a luat pe el, pe regele lui și toate satele lui. Și le-au lovit cu ascuțișul sabiei, le-au nimicit pe ele și toată suflarea ce era în ele și n-a lăsat pe nimeni să scape; cum făcuse cu Hebronul și cu regele lui și cum a făcut cu Libna și regele ei, așa a făcut și cu Debirul și cu regele lui.

40Apoi a lovit Iosua tot ținutul muntos, Neghebul, câmpia și ținutul mării și pe regii lor și n-a lăsat să scape nimeni, ci a omorât toată suflarea, cum poruncise Domnul Dumnezeul lui Israel.

41Și i-a bătut Iosua de la Cadeș-Barnea până la Gaza și tot ținutul Goșen până la Ghibeon.

42Și pe toți regii acestora și ținuturile lor le-a luat Iosua deodată, căci Domnul Dumnezeul lui Israel lupta pentru Israel.

43După aceea Iosua împreună cu toți Israeliții s-au întors în tabăra de la Ghilgal.


Versiunea: 0.1.1 / 13.09.2026 - 19:33