1Atunci s-a adunat toată obștea fiilor lui Israel la Șilo și au așezat acolo cortul adunării, căci țara fusese supusă de ei.
2Dar dintre fiii lui Israel mai rămăseseră șapte seminții care nu-și primiseră încă părțile lor.
3Atunci a zis Iosua către fiii lui Israel: "Oare mult veți rămâne voi nepăsători de a merge să luați moștenire țara pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul părinților voștri?
4"Dați câte trei oameni de seminție și eu îi voi trimite, iar ei, sculându-se, se vor duce prin țară și o vor descrie, cum trebuie să li se împartă în părți, și apoi vor veni la mine.
5Să o împartă în șapte părți; Iuda să rămână în partea sa spre miazăzi, iar casa lui Iosif să rămână în partea sa la miazănoapte.
6Voi însă întocmiți un plan al țării, împărțit în șapte părți și să mi-l aduceți și eu voi arunca sorți aici înaintea Domnului Dumnezeului nostru.
7Leviții însă n-au parte între voi, căci preoția Domnului este partea lor. Iar Gad, Ruben și jumătate din seminția lui Manase și-au primit partea lor peste Iordan, spre răsărit, pe care le-a dat-o Moise, robul Domnului".
8Atunci s-au sculat oamenii aceia și s-au dus. Dar Iosua a dat celor ce s-au dus să facă planul țării astfel de poruncă: "Duceți-vă și cutreierați țara, descrieți-o și vă întoarceți la mine, și eu vă voi arunca aici sorți înaintea Domnului, în Șilo".
9Și ei s-au dus, au cutreierat țara, au cercetat-o și au împărțit-o, după cetățile ei, în șapte părți, după un plan, și apoi au venit la Iosua în Șilo.
10Și le-a aruncat Iosua sorți în Șilo, înaintea Domnului, și a împărțit Iosua acolo țara fiilor lui Israel în părțile ce li se cuvenea.
11Întâiul sorț a căzut seminției fiilor lui Veniamin, după familiile lor. Partea lor după sorț se întindea între fiii lui Iuda și fiii lui Iosif.
12Hotarul lor de miazănoapte se începe de la Iordan și trece pe lângă Ierihon, pe partea de miazănoapte, și se urcă pe muntele de la apus și se sfârșește în pustiul Betaven.
13De acolo hotarul merge spre Luz, pe partea de miazăzi a Luzului sau a Betelului; apoi hotarul, coborând spre Atarot-Adar, merge către muntele care e spre miazăzi de Bet-Horonul de jos.
14Apoi hotarul se îndreaptă spre partea mării, pe la rniazăzi de muntele care vine la miazăzi de Bet-Horon sau Chiriat-Iearim, cetatea fiilor lui Iuda. Aceasta este latura de la apus.
15Iar în partea de miazăzi, de la Chiriat-Iearim, hotarul merge spre mare și ajunge până la izvorul apei Neftoah.
16Apoi hotarul se coboară spre capătul muntelui celui din fata văii Ben-Hinom, la miazănoapte, și se coboară pe valea Hinom spre partea de miazăzi a Iebusului și merge spre En-Roghel.
17Apoi se întoarce de la miazănoapte și merge spre En-Șemeș și înaintează către Ghelilot, care e în fața înălțimii Adumium, și se coboară spre piatra lui Bohan, fiul lui Ruben.
18Apoi trece pe la miazănoapte de Harabah și se coboară la hotarul Arabei;
19De acolo hotarul trece pe lângă Bet-Hogla, pe la miazănoapte, și se sfârșește la, golful de miazănoapte al Mării Sărate, la capătul de miazăzi al Iordanului. Acesta e hotarul de miazăzi. Iar spre răsărit hotarul îl formează Iordanul.
20Aceasta este partea fiilor lui Veniamin cu hotarele ei din toate părțile, după familiile lor.
21Iar cetățile fiilor lui Veniamin, după familiile lor, sunt acestea: Ierihonul, Bet-Hogla și Emec-Chețiț;
22Bet-Harabah, Țemaraim și Betel;
23Avim, Para și Ofra;
24Chefar-Amonai, Ofni și Gheba: douăsprezece cetăți cu satele lor;
25Ghibeon, Rama și Beerot;
26Mițpa, Chefira și Moța;
27Rechem, Irpeel și Tareala;
28Țela, Elef și Iebus sau Ierusalimul, Ghibeat și Chiriat: paisprezece cetăți cu satele lor. Aceasta este partea lui Veniamin, după familiile lor.