sfantul-ilie.ro

Iosua Navi, capitolul 2

1Atunci Iosua, fiul lui Navi, a trimis în taină din Sitim doi tineri să iscodească țara și a zis: "Duceți-vă și cercetați țara și mai ales Ierihonul!" Și s-au dus cei doi tineri și, ajungând la Ierihon, au intrat în casa unei desfrânate, al cărei nume era Rahab, și au rămas să se odihnească acolo.

2Și s-a dat de știre regelui Ierihonului: "Iată, niște oameni din fiii lui Israel au venit aici în noaptea aceasta, ca să iscodească țara!"

3Iar regele Ierihonului a trimis la Rahab să i se spună: "Scoate pe oamenii care au intrat în casa ta, în noaptea aceasta, că au venit să iscodească țara".

4Femeia însă, luând pe cei doi oameni, i-a ascuns și a zis: "Adevărat, au venit la mine niște oameni,

5Dar în amurg, când se închideau porțile, bărbații au plecat și nu știu unde s-au dus. Alergați după ei și-i veți ajunge".

6Apoi ea a suit pe cei doi oameni pe acoperiș și i-a ascuns în niște fuioare de în ce se aflau pe acoperișul casei ei.

7Iar trimișii regelui au alergat după ei pe drumul cel către Iordan, până la vad, și porțile s-au închis îndată ce au ieșit cei ce urmăreau pe iscoade.

8Înainte însă de a adormi iscoadele femeia s-a suit la dânșii pe acoperiș,

9Și le-a zis: "Știu că Domnul v-a dat vouă pământul acesta, căci frica voastră a căzut asupra noastră și toți locuitorii pământului acestuia au frică de voi,

10Pentru că am auzit noi cum a secat Domnul Dumnezeu înaintea voastră Marea Roșie, când ah ieșit din Egipt, și câte ați făcut voi cu cei doi regi ai Amoreilor peste Iordan, cu Sihon și cu Og, pe care i-ați pierdut.

11Când am auzit noi de acestea, ne-a slăbit inima și în nici unul din noi n-a mai rămas bărbăție în fața voastră, căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeu în cer sus și pe pământ jos.

12Acum dar jurați-mi pe Domnul Dumnezeul vostru că, precum am făcut eu milă cu voi, veți face și voi milă cu casa tatălui meu și dați-mi semn de nădejde,

13Că veți lăsa cu viață pe tatăl meu, pe mama mea, pe frații mei, pe surorile mele, toată casa mea și veți izbăvi sufletul meu de la moarte".

14Iar oamenii aceia au zis către dânsa: "Sufletul nostru îl vom pune pentru voi". Și ea a zis: "Când Domnul vă va da cetatea aceasta, să faceți cu mine milă și dreptate".

15Apoi le-a dat drumul cu o frânghie pe fereastră, căci casa ei era în zidul cetății și ea locuia chiar deasupra zidului.

16Și le-a zis: "Duceți-vă în munte, ca să nu vă întâlniți cu cei ce vă urmăresc și stați acolo ascunși trei zile, până se vor întoarce cei ce vă urmăresc și apoi vă veți duce în drumul vostru".

17Iar oamenii aceia au zis către dânsa: "De nu vei face cum îți vom zice, vom fi slobozi de acest jurământ al tău:

18Iată, când vom intra noi în cetate pe partea aceasta, tu să pui semn această funie roșie la fereastra pe care ne-ai slobozit, iar pe tatăl tău, pe mama ta, pe frații tăi și pe toți cei din familia tatălui tău să-i aduni în casa ta.

19Și de va ieși cineva afară pe ușa casei tale, sângele aceluia să fie asupra capului lui, și noi vom fi slobozi de acest jurământ al tău; iar cine va fi cu tine în casa ta, sângele aceluia să fie asupra capului nostru, de se va atinge de el mâna cuiva.

20Dacă însă ne va năpăstui cineva și va descoperi fapta noastră, atunci vom fi slobozi de acest jurământ al tău".

21Și ea le-a zis: "Să fie cum ai grăit!" Apoi le-a dat drumul și s-au dus, iar ea a legat la fereastră funia cea roșie.

22Ducându-se oamenii aceia și ajungând în munte, au așteptat acolo trei zile, până ce s-au întors cei ce-i urmăreau, care-i căutaseră pe toate drumurile și nu-i găsiră.

23Întorcându-se apoi, cei doi tineri s-au coborât din munte, au trecut Iordanul și au venit la Iosua, fiul lui Navi, și i-au povestit tot ce se întâmplase cu ei,

24Și au zis către Iosua: "Domnul Dumnezeul nostru a dat tot pământul acesta în mâinile noastre și toți cei ce locuiesc în țara aceea tremură de frica noastră".


Versiunea: 0.1.1 / 13.09.2026 - 19:33