1Atunci toată obștea a ridicat strigăt și a plâns poporul toată noaptea aceea;
2Cârtind împotriva lui Moise și a lui Aaron, toți fiii lui Israel și toată obștea au zis către ei: "Mai bine era să fi murit în pământul Egiptului sau să murim în pustiul acesta!
3La ce ne duce Domnul în pământul acela, ca să cădem în război? Femeile noastre și copiii noștri vor fi pradă. Nu ar fi, oare, mai bine să ne întoarcem în Egipt?"
4Apoi au zis unii către alții: "Să ne alegem căpetenie și să ne întoarcem în Egipt".
5Atunci au căzut Moise și Aaron cu felele la pământ înaintea întregii adunări a obștii fiilor lui Israel.
6Iar Iosua, fiul lui Navi și Caleb al lui Iefone, care erau din cei ce cercetaseră tara, și-au rupt hainele loz
7Și au zis către obștea fiilor lui Israel: "Pământul, pe care l-am străbătut noi, este foarte, foarte bun;
8De va fi Domnul bun cu noi, ne va duce în pământul acela și ni-l va da nouă; în pământul acela izvorăște lapte și miere.
9Deci nu vă ridicați împotriva Domnului și nu vă temeți de poporul pământului aceluia, căci va ajunge mâncarea noastră: ei n-au apărare, iar cu noi este Domnul. Nu vă temeți de ei!"
10Atunci toată obștea a zis: "Să-i ucidem cu pietre!" Dar iată slava Domnului s-a arătat în nor tuturor fiilor lui Israel la cortul adunării.
11Și a zis Domnul către Moise: "Până când Mă va supăra poporul acesta și până când nu va crede el în Mine, cu toate minunile ce am făcut în mijlocul lui?
12Îl voi lovi cu ciumă și-l voi pierde și te voi face pe tine și casa tatălui tău popor numeros și mai puternic decât acesta!"
13Moise însă a zis către Domnul: "Vor auzi de aceasta Egiptenii, din mijlocul cărora ai scos Tu, cu puterea Ta, pe poporul acesta
14Și vor spune locuitorilor pământului acestuia, care au auzit, că Tu, Doamne, Te afli în mijlocul poporului acestuia și Tu, Doamne, le dai să Te vadă față către față, și că Tu mergi înaintea lor, ziua în stâlp de nor și noaptea în stâlp de foc.
15Iar dacă Tu vei pierde pe poporul acesta, ca pe un om, atunci popoarele care au auzit de numele Tău vor zice:
16Domnul n-a putut duce pe poporul acesta în pământul pe care cu jurământ l-a făgăduit să-l dea lor și de aceea l-a pierdut în pustie.
17Deci, înalță-se acum puterea Ta, Doamne, cum ai spus Tu, zicând:
18Domnul este îndelung-răbdător, mult-îndurat și adevărat, iertând fărădelegile, greșelile și păcatele și nelăsând nepedepsit, ci pedepsește nelegiuirile părinților în copii până la al treilea și al patrulea neam.
19Iartă păcatul poporului acestuia, după mare mila Ta, precum ai iertat Tu poporul acesta din Egipt și până acum".
20Zis-a Domnul către Moise: "Voi ierta, după cuvântul tău,
21Dar viu sunt Eu și viu e numele Meu și de slava Domnului e plin tot pământul:
22Toți bărbații câți au văzut slava Mea și minunile pe care le-am făcut în pământul Egiptului și în pustie, și M-au ispitit până acum de zeci de ori și n-au ascultat glasul Meu,
23Nu vor vedea pământul pe care Eu cu jurământ l-am făgăduit părinților lor; ci numai copiilor lor, care sunt aici cu Mine, care nu știu ce este binele și ce este răul și tuturor nevârstnicilor, care nu judecă, acelora le voi da pământul, iar toți cei ce M-au amărât nu-l vor vedea;
24Iar pe robul Meu Caleb, îl voi duce în pământul în care a umblat și seminția lui îl va moșteni, pentru că în el a fost alt duh și pentru că el s-a supus Mie.
25Amaleciții și Canaaneii locuiesc pe vale; mâine să vă întoarceți și să vă duceți în pustie, spre Marea Roșie".
26Și a mai grăit Domnul cu Moise și cu Aaron și a zis:
27"Până când această obște rea va cârti împotriva Mea? Cârtirea cu care fiii lui Israel cârtesc împotriva Mea, o aud.
28Deci, spune-le: Viu sunt Eu, zice Domnul! După cum ați zis în auzul Meu, așa voi face cu voi:
29În pustia aceasta vor cădea oasele voastre și voi toți cei numărați, de la douăzeci de ani în sus, care ați cârtit împotriva Mea, oricâți ați fi la număr,
30Nu veți intra în pământul pentru care, ridicându-Mi mâna, M-am jurat să vă așez, ci numai Caleb, fiul lui Iefone, și Iosua, fiul lui Navi.
31Pe copiii voștri, despre care voi ziceați că vor ajunge pradă vrăjmașilor, îi voi duce acolo și ei vor cunoaște pământul pe care voi l-ați nesocotit;
32Iar oasele voastre vor cădea în pustia aceasta.
33Copiii voștri vor rătăci prin pustie patruzeci de ani și vor suferi pedeapsă pentru desfrânarea voastră, până vor cădea toate oasele voastre în pustie.
34După numărul celor patruzeci de zile, în care ați iscodit pământul Canaan, veți purta pedeapsa pentru păcatele voastre patruzeci de ani, câte un an pentru fiecare zi, ca să cunoașteți ce înseamnă să fiți părăsiți de Mine.
35Eu, Domnul, am grăit! Și așa voi face cu toată obștea aceasta rea, care s-a ridicat împotriva Mea: în pustia aceasta vor pieri și vor muri toți!"
36Și oamenii pe care-i trimisese Moise să iscodească pământul și care la întoarcere au întărâtat împotriva lui toată obștea aceasta, răspândind zvonuri rele despre țara aceea,
37Au murit loviți înaintea Domnului, pentru că au răspândit zvonurile despre țara aceea.
38Numai Iosua, fiul lui Navi, și Caleb, fiul lui Iefone, au rămas vii dintre bărbații aceia care fuseseră să iscodească țara Canaan.
39Cuvintele acestea le-a spus Moise înaintea tuturor fiilor lui Israel și poporul s-a întristat foarte tare.
40Sculându-se ei deci dis-de-dimineață, s-au dus pe vârful muntelui, zicând: "Iată, ne ducem la locul acela de care ne-a grăit Domnul, căci am greșit!"
41Moise însă le-a zis: "Pentru ce călcați porunca Domnului? Nu veți izbuti.
42Nu vă duceți, căci Domnul nu este între voi și veți cădea înaintea vrăjmașilor voștri;
43Căci Amaleciții și Canaaneii sunt acolo înaintea voastră și veți cădea de sabie, pentru că v-ați abătut de la Domnul și Domnul nu va fi cu voi".
44Dar ei au îndrăznit să se urce pe vârful muntelui; iar chivotul legii Domnului și Moise n-au părăsit tabăra.
45Atunci s-au suit Amaleciții și Canaaneii care trăiau în muntele acela și i-au înfrânt și i-au gonit până la Horma și s-au întors în tabără.