sfantul-ilie.ro

Numerii, capitolul 22

1Purcezând apoi de acolo, fiii lui Israel au tăbărât în șesurile Moabului, lângă Iordan, în fața Ierihonului.

2Iar Balac, fiul lui Sefor, văzând toate câte făcuse Israel Amoreilor,

3S-a înfricoșat foarte tare de poporul acesta, pentru că era mult la număr, și s-au înspăimântat Moabiții de fiii lui Israel

4Și au zis către căpeteniile Madianiților: "Poporul acesta mănâncă acum totul împrejurul nostru, cum mănâncă boul iarba câmpului". Balac însă, feciorul lui Sefor, era atunci regele Moabiților.

5Deci a trimis acesta soli la Valaam, fiul lui Beor, în Petor, care e așezat lângă râul Eufrat, în pământul fiilor poporului său, ca să-l cheme și să-i spună: "Iată a ieșit un popor din Egipt și a acoperit fața pământului și trăiește lângă mine.

6Vino deci și-mi blesteamă poporul acesta, că este mai tare decât mine, și atunci poate voi fi în stare să-l bat și să-l alung din țară. Eu știu că pe cine binecuvântezi tu acela este binecuvântat, și pe cine blestemi este blestemat".

7S-au dus deci bătrânii Moabiților și bătrânii Madianiților cu mâinile pline de daruri pentru vrăji; și ajungând la Valaam, i-au spus vorbele lui Balac.

8Iar el le-a zis: "Rămâneți aici peste noapte și vă voi da răspuns cum îmi va spune Domnul". Și au rămas căpeteniile lui Moab la Valaam.

9Atunci a venit Dumnezeu la Valaam și a zis: "Cine sunt oamenii aceia de la tine?"

10Iar Valaam a zis către Dumnezeu: "Balac, fiul lui Sefor, regele Moabului, i-a trimis la mine să-mi spună:

11Iată a ieșit din Egipt un popor și a acoperit fața pământului și locuiește lângă mine; vino dar de mi-l blesteamă, doar l-aș putea birui și alunga din țară".

12Dumnezeu însă a zis către Valaam: "Să nu te duci cu ei și să nu blestemi pe poporul acela, că este binecuvântat".

13Dimineața s-a sculat Valaam și a zis către bătrânii lui Balac: "Duceți-vă la stăpânul vostru, că nu mă lasă Dumnezeu să merg cu voi".

14Sculându-se deci, căpeteniile Moabului au venit la Balac și i-au spus: "Valaam n-a vrut să vină cu noi".

15Atunci Balac a trimis alți soli mai mulți și mai însemnați decât aceia.

16Și venind aceștia la Valaam, i-au zis: "Așa grăiește Balac al lui Sefor: Nu te lepăda a veni până la mine;

17Că îți voi da cinste mare și-ți voi face toate câte-mi vei zice; vino însă și-mi blesteamă poporul acesta".

18Iar Valaam a răspuns și a zis către căpeteniile lui Balac: "Chiar de mi-ar da Balac casa sa plină de argint și de aur, nu pot să calc porunca Domnului Dumnezeului meu și să fac ceva mic sau mare după placul meu.

19Rămâneți însă acum și voi aici peste noapte și voi vedea ce-mi va mai spune Domnul".

20Atunci a venit Dumnezeu la Valaam noaptea și i-a zis: "Dacă oamenii aceștia au venit să te cheme, scoală și te du cu ei; dar să faci ceea ce-ți voi zice Eu!"

21A doua zi s-a sculat Valaam, și-a pus samarul pe asina sa și s-a dus cu căpeteniile Moabului.

22Dar se aprinsese mânia lui Dumnezeu pentru că s-a dus, iar îngerul Domnului s-a sculat, ca să-l mustre pe cale.

23Cum ședea el pe asina sa, însoțit de două slugi ale sale, a văzut asina pe îngerul Domnului, care stătea în drum cu sabia ridicată în mână, și s-a abătut din drum pe câmp; iar Valaam a bătut asina cu toiagul său, ca să o întoarcă la drum.

24Dar îngerul Domnului a stat în drumul îngust între vii, unde de o parte și de alta era zid;

25Și asina, văzând îngerul Domnului, s-a tras către zid și a strâns piciorul lui Valaam în zid, și acesta iar a început s-o bată.

26Îngerul Domnului însă a trecut iar și a stat la loc strâmt, unde nu era chip să te abați nici la dreapta, nici la stânga.

27Iar asina, văzând pe îngerul Domnului, s-a culcat sub Valaam. Atunci s-a mâniat Valaam și a început să bată asina cu toiagul.

28Dar Domnul a deschis gura asinei și aceasta a zis către Valaam: "Ce ți-am făcut eu, de mă bați acum pentru a treia oară?"

29Și Valaam a zis către asină: "Pentru că ți-ai râs de mine; de aș fi avut în mână o sabie, te-aș fi ucis aici pe loc".

30Răspuns-a asina lui Valaam: "Au nu sunt eu asina ta, pe care ai umblat din tinerețile tale și până în ziua aceasta? Avut-am oare deprinderea de a mă purta așa cu tine?" Și el a zis: "Nu!"

31Atunci a deschis Domnul ochii lui Valaam și acesta a văzut pe îngerul Domnului, care stătea în mijlocul drumului cu sabia ridicată în mână, și s-a închinat și a căzut cu fața la pământ.

32Iar îngerul Domnului i-a zis: "De ce ai bătut asina ta de trei ori? Eu am ieșit să te împiedic, deoarece calea ta nu este dreaptă înaintea mea;

33Și asina, văzându-mă pe mine, s-a întors de la mine de trei ori până acum; dacă ea nu s-ar fi întors de Ia mine, eu te-aș fi ucis pe tine, iar pe ea aș fi lăsat-o vie".

34Zis-a Valaam către îngerul Domnului: "Am păcătuit, pentru că n-am știut că stai tu în drum înaintea mea. Deci, dacă aceasta nu este plăcut în ochii tăi, atunci mă voi întoarce".

35Iar îngerul Domnului a zis către Valaam: "Du-te cu oamenii aceștia, dar să grăiești ceea ce-ți voi spune eu!" și s-a dus Valaam cu căpeteniile lui Balac.

36Când a auzit Balac că vine Valaam, a ieșit în întâmpinarea lui în orașul moabit, care este lângă hotarul de la Arnon, chiar la hotar.

37Și a zis Valaam către Balac: "Iată acum am venit la tine. Dar pot eu, oare, să-ți spun ceva?

38Ce-mi va pune Dumnezeu în gură, aceea îți voi grăi!"

39Apoi s-a dus Valaam cu Balac și au mers la Kiriat-Huțot.

40Atunci a junghiat Balac oi și boi și a trimis lui Valaam și căpeteniilor ce erau cu el.

41Iar a doua zi de dimineață, a luat Balac pe Valaam și l-a suit pe înălțimile lui Baal, ca să-i arate de acolo o parte din popor.


Versiunea: 0.1.1 / 13.09.2026 - 19:33