1Spun adevărul în Hristos, nu mint, martor fiindu-mi conștiința mea în Duhul Sfânt,
2Că mare îmi este întristarea și necurmată durerea inimii.
3Căci aș fi dorit să fiu eu însumi anatema de la Hristos pentru frații mei, cei de un neam cu mine, după trup,
4Care sunt israeliți, ale cărora sunt înfierea și slava și legămintele și Legea și închinarea și făgăduințele,
5Ai cărora sunt părinții și din care după trup este Hristos, Cel ce este peste toate Dumnezeu, binecuvântat în veci. Amin!
6Dar nu așa că ar fi căzut cuvântul lui Dumnezeu: căci nu toți cei din Israel sunt și israeliți;
7Nici pentru că sunt urmașii lui Avraam, sunt toți fii, ci "întru Isaac, a zis, se vor chema ție urmași",
8Adică: Nu copiii trupului sunt copii ai lui Dumnezeu, ci fiii făgăduinței se socotesc urmași.
9Căci al făgăduinței este cuvântul acesta: "(La anul) pe vremea aceasta voi veni și Sara va avea un fiu".
10Dar nu numai ea, ci și Rebeca, având copii gemeni dintr-unul, Isaac, părintele nostru;
11Și nefiind ei încă născuți și nefăcând ei ceva bun sau rău, ca să rămână voia lui Dumnezeu cea după alegere, nu din fapte, ci de la Cel care cheamă,
12I s-a zis ei că "cel mai mare va sluji celui mai mic",
13Precum este scris: "Pe Iacov l-am iubit, iar pe Isav l-am urât".
14Ce vom zice dar? Nu cumva la Dumnezeu este nedreptate? Nicidecum!
15Căci grăiește către Moise: "Voi milui pe cine vreau să-l miluiesc și Mă voi îndura de cine vreau să Mă îndur".
16Deci, dar, nu este nici de la cel care voiește, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care miluiește.
17Căci Scriptura zice lui Faraon: "Pentru aceasta chiar te-am ridicat, ca să arăt în tine puterea Mea și ca numele Meu să se vestească în tot pământul".
18Deci, dar, Dumnezeu pe cine voiește îl miluiește, iar pe cine voiește îl împietrește.
19Îmi vei zice deci: De ce mai dojenește? Căci voinței Lui cine i-a stat împotrivă?
20Dar, omule, tu cine ești care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Oare făptura va zice Celui ce a făcut-o: De ce m-ai făcut așa?
21Sau nu are olarul putere peste lutul lui, ca din aceeași frământătură să facă un vas de cinste, iar altul de necinste?
22Și ce este dacă Dumnezeu, voind să-Și arate mânia și să facă cunoscută puterea Sa, a suferit cu multă răbdare vasele mâniei Sale, gătite spre pierire,
23Și ca să facă cunoscută bogăția slavei Sale către vasele milei, pe care mai dinainte le-a gătit spre slavă?
24Adică pe noi, pe care ne-a și chemat, nu numai dintre iudei, ci și dintre păgâni,
25Precum zice El și la Osea: "Chema-voi poporul Meu pe cel ce nu este poporul Meu, și iubită pe cea care nu era iubită;
26Și va fi în locul unde li s-a zis lor: Nu voi sunteți poporul Meu - acolo se vor chema fii ai Dumnezeului Celui viu".
27Iar Isaia strigă pentru Israel : "Dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, rămășița se va mântui.
28Pentru că împlinind și scurtând, Domnul va îndeplini, pe pământ, cuvântul Său".
29Și precum a proorocit Isaia: "Dacă Domnul Savaot nu ne-ar fi lăsat nouă urmași, am fi ajuns ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora".
30Ce vom zice, deci? Că neamurile care nu căutau dreptatea au dobândit dreptatea, însă dreptatea din credință;
31Iar Israel, urmărind legea dreptății, n-a ajuns la legea dreptății.
32Pentru ce? Pentru că nu o căutau din credință, ci ca din faptele Legii. S-au poticnit de piatra poticnirii,
33Precum este scris: "Iată pun în Sion piatră de poticnire și piatră de sminteală; și tot cel ce crede în El nu se va rușina".