1O, de mi-ai fi fost tu fratele meu și să fi supt la sinul mamei mele, atunci pe uliță de te-ntâlneam, cu drag, prelung te sărutam și nimeni nu-ndrăznea osândei să mă dea.
2Te-aș fi luat și-n casa mamei te-aș fi dus, în casa celei ce m-a născut; tu graiuri dulci mi-ai fi spus și eu cu drag ți-aș fi dat vin bun și must de rodii.
3Stânga sa este sub capul meu și cu dreapta-i mă cuprinde.
4Fete din Ierusalim, vă jur pe cerboaicele și gazele din câmp, nu treziți pe draga mea până nu-i va fi ei voia!
5Cine se înalță din pustiu, sprijinită de-al său drag? Sub mărul acesta am trezit iubirea ta, aici unde te-a născut și ți-a dat lumina zilei mama ta.
6Ca pecete pe sânul tău mă poartă, poartă-mă pe mâna ta ca pe o brățară! Că iubirea ca moartea e de tare și ca iadul de grozavă este gelozia. Săgețile ei sunt săgeți de foc și flacăra ei ca fulgerul din cer.
7Marea nu poate stinge dragostea, nici râurile s-o potolească; de-ar da cineva pentru iubire toate comorile casei sale, cu dispreț ar fi respins acela.
8Avem o mică surioară, care sâni nu are încă. Ce-am face cu sora noastră, când ea ar fi pețită?
9Zid de piatră de-ar fi ea, coroană de argint i-am face; iar ușă dac-ar fi, cu lemn de cedru am căptuși-o.
10Zid sunt eu acum și sânii mei sunt turnuri; drept aceea în ochii lui eu am aflat pacea.
11Solomon avea o vie pe coasta Baal-Hamon; el a dat via lucrătorilor, s-o lucreze și să-i dea fiecare la rod o mie de sicli de argint.
12Via mea este la mine acasă; mia de sicli să fie a ta, Solomoane, și două sute numai pentru cei ce păzesc roadele ei!
13O, tu, ce în grădini sălășluiești, prietenii vor să-ți asculte glasul; fă-mă să-l aud și eu cu ei!
14Fugi degrab, iubitul meu, sprinten ca o căprioară fii, fii ca puiul cel de cerb, peste munții cei îmbălsămați!