1Iar după ce s-a hotărât să plecăm pe apă în Italia, au dat în primire pe Pavel și pe alți câțiva legați unui sutaș cu numele Iuliu, din cohorta Augusta.
2Și întorcându-se pe o corabie de la Adramit, care avea să treacă prin locurile de pe coasta Asiei, am plecat; și era cu noi Aristarh, macedonean din Tesalonic.
3Și a doua zi am ajuns la Sidon. Iuliu, purtându-se față de Pavel cu omenie, i-a dat voie să se ducă la prieteni ca să primească purtarea lor de grijă.
4Și plecând de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau împotrivă.
5Și străbătând marea Ciliciei și a Pamfiliei, am sosit la Mira Liciei.
6Și găsind sutașul acolo o corabie din Alexandria plutind spre Italia, ne-a suit în ea.
7Și multe zile plutind cu încetineală, abia am ajuns în dreptul Cnidului și, fiindcă vântul nu ne slăbea am plutit pe sub Creta, pe lângă Salmone.
8Și abia trecând noi pe lângă ea, am ajuns într-un loc numit Limanuri Bune, de care era aproape orașul Lasea.
9Și trecând multă vreme și plutirea fiind periculoasă, fiindcă trecuse și postul (sărbătorii Ispășirii, care se ținea la evrei toamna), Pavel îi îndemna,
10Zicându-le: Bărbaților, văd că plutirea va să fie cu necaz și cu multă pagubă, nu numai pentru încărcătură și pentru corabie, ci și pentru sufletele noastre.
11Iar sutașul se încredea mai mult în cârmaci și în stăpânul corabiei decât în cele spuse de Pavel.
12Și limanul nefiind bun de iernat, cei mai mulți dintre ei au dat sfatul să plecăm de acolo și, dacă s-ar putea, să ajungem și să iernăm la Fenix, un port al Cretei, deschis spre vântul de miazăzi-apus și spre vântul de miazănoapte-apus.
13Și suflând ușor un vânt de miazăzi și crezând că sunt în stare să-și împlinească gândul, ridicând ancora, pluteau cât mai aproape de Creta.
14Și nu după multă vreme s-a pornit asupra ei un vânt puternic, numit Euroclidon (dinspre miazănoapte-răsărit).
15Și smulgând corabia, iar ea neputând să meargă împotriva vântului, ne-am lăsat duși în voia lui.
16Și trecând pe lângă o insulă mică, numită Clauda, cu greu am putut să fim stăpâni pe corabie.
17Și după ce au ridicat-o, au folosit unelte ajutătoare, încingând corabia pe dedesubt. Și temându-se să nu cadă în Sirta, au lăsat pânzele jos și erau duși așa.
18Și fiind tare loviți de furtună, în ziua următoare au aruncat încărcătura.
19Și a treia zi, cu mâinile lor, au aruncat uneltele corăbiei.
20Și nearătându-se nici soarele, nici stelele, timp de mai multe zile, și amenințând furtună mare, ni se luase orice nădejde de scăpare.
21Și fiindcă nu mâncaseră de mult, Pavel, stând în mijlocul lor, le-a zis: Trebuia, o, bărbaților, ca ascultându-mă pe mine, să nu fi plecat din Creta; și n-ați fi îndurat nici primejdia aceasta, nici paguba aceasta.
22Dar acum vă îndemn să aveți voie bună, căci nici un suflet dintre voi nu va pieri, ci numai corabia.
23Căci mi-a apărut în noaptea aceasta un înger al Dumnezeului, al Căruia eu sunt și Căruia mă închin,
24Zicând: Nu te teme, Pavele. Tu trebuie să stai înaintea Cezarului; și iată, Dumnezeu ți-a dăruit pe toți cei ce sunt în corabie cu tine.
25De aceea, bărbaților, aveți curaj, căci am încredere în Dumnezeu, că așa va fi după cum mi s-a spus.
26Și trebuie să ajungem pe o insulă.
27Și când a fost a paisprezecea noapte de când eram purtați încoace și încolo pe Adriatica, pe la miezul nopții corăbierii au presimțit că se apropie de un țărm.
28Și aruncând măsurătoarea în jos au găsit douăzeci de stânjeni și, trecând puțin mai departe și măsurând iarăși, au găsit cincisprezece stânjeni.
29Și temându-se ca nu cumva să nimerim pe locuri stâncoase, au aruncat patru ancore de la partea din urmă a corăbiei, și doreau să se facă ziuă.
30Dar corăbierii căutau să fugă din corabie și au coborât luntrea în mare, sub motiv că vor să întindă și ancorele de la partea dinainte.
31Pavel a spus sutașului și ostașilor: Dacă aceștia nu rămân în corabie, voi nu puteți să scăpați.
32Atunci ostașii au tăiat funiile luntrei și au lăsat-o să cadă.
33Iar, până să se facă ziuă, Pavel îi ruga pe toți să mănânce, zicându-le: Paisprezece zile sunt azi de când n-ați mâncat, așteptând și nimic gustând.
34De aceea, vă rog să mâncați, căci aceasta este spre scăparea voastră. Că nici unuia din voi un fir de păr din cap nu-i va pieri.
35Și zicând acestea și luând pâine, a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor și, frângând, a început să mănânce.
36Și devenind toți voioși, au luat și ei și au mâncat.
37Și eram în corabie, de toți, două sute șaptezeci și șase de suflete.
38Și săturându-se de bucate, au ușurat corabia, aruncând grâul în mare.
39Și când s-a făcut ziuă, ei n-au cunoscut pământul, dar au zărit un sân de mare, având țărm nisipos, în care voiau, dacă ar putea, să scoată corabia.
40Și desfăcând ancorele, le-au lăsat în mare, slăbind totodată funiile cârmelor și, ridicând pânza din frunte în bătaia vântului, se îndreptau spre țărm.
41Și căzând pe un dâmb de nisip au înțepenit corabia și partea dinainte, înfigându-se, stătea neclintită, iar partea dinapoi se sfărâma de puterea valurilor.
42Iar ostașii au făcut sfat să omoare pe cei legați, ca să nu scape vreunul, înotând.
43Dar sutașul, voind să ferească pe Pavel, i-a împiedicat de la gândul lor și a poruncit ca aceia care pot să înoate, aruncându-se cei dintâi, să iasă la uscat;
44Iar ceilalți, care pe scânduri, care pe câte ceva de la corabie. Și așa au ajuns cu toții să scape, la uscat.