1Dar pe când vorbeau ei către popor, au venit peste ei preoții, căpetenia gărzii templului și saducheii,
2Mâniindu-se că ei învață poporul și vestesc întru Iisus învierea din morți.
3Și punând mâna pe ei, i-au pus sub pază, până a doua zi, căci acum era seară.
4Totuși mulți din cei ce auziseră cuvântul au crezut și numărul bărbaților credincioși s-a făcut ca la cinci mii.
5Și a doua zi s-au adunat căpeteniile lor și bătrânii și cărturarii din Ierusalim,
6Și Anna arhiereul și Caiafa și Ioan și Alexandru și câți erau din neamul arhieresc,
7Și punându-i în mijloc, îi întrebau: Cu ce putere sau în al cui nume ați făcut voi aceasta?
8Atunci Petru, plin fiind de Duhul Sfânt, le-a vorbit: Căpetenii ale poporului și bătrâni ai lui Israel,
9Fiindcă noi suntem astăzi cercetați pentru facere de bine unui om bolnav, prin cine a fost el vindecat,
10Cunoscut să vă fie vouă tuturor, și la tot poporul Israel, că în numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, pe Care voi L-ați răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat din morți, întru Acela stă acesta sănătos înaintea voastră!
11Acesta este piatra cea neluată în seamă de către voi, zidarii, care a ajuns în capul unghiului;
12Și întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi.
13Și văzând ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și știind că sunt oameni fără carte și simpli, se mirau, și îi cunoșteau că fuseseră împreună cu Iisus;
14Și văzând pe omul cel tămăduit, stând cu ei, n-aveau nimic de zis împotrivă,
15Dar poruncindu-le să iasă afară din sinedriu, vorbeau între ei,
16Zicând: ce vom face acestor oameni? Căci este învederat tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim că prin ei s-a făcut o minune cunoscută și nu putem să tăgăduim.
17Dar ca aceasta să nu se răspândească mai mult în popor, să le poruncim cu amenințare să nu mai vorbească, în numele acesta, nici unui om.
18Și chemându-i, le-au poruncit ca nicidecum să nu mai grăiască, nici să mai învețe în numele lui Iisus.
19Iar Petru și Ioan, răspunzând, au zis către ei: Judecați dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu.
20Căci noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut și am auzit.
21Dar ei, amenințându-i din nou, le-au dat drumul, negăsind nici un chip cum să-i pedepsească, din cauza poporului, fiindcă toți slăveau pe Dumnezeu, pentru ceea ce se făcuse.
22Căci omul cu care se făcuse această minune a vindecării avea mai mult ca patruzeci de ani.
23Fiind sloboziți, au venit la ai lor și le-au spus câte le-au vorbit lor arhiereii și bătrânii.
24Iar ei, auzind, într-un cuget au ridicat glasul către Dumnezeu și au zis: Stăpâne, Dumnezeule, Tu, Care ai făcut cerul și pământul și marea și toate cele ce sunt în ele,
25Care prin Duhul Sfânt și prin gura părintelui nostru David, slujitorul Tău, ai zis: Pentru ce s-au întărâtat neamurile și popoarele au cugetat cele deșarte?
26Ridicatu-s-au regii pământului și căpeteniile s-au adunat laolaltă împotriva Domnului și împotriva Unsului Lui,
27Căci asupra Sfântului Tău Fiu Iisus, pe care Tu L-ai uns, s-au adunat laolaltă, cu adevărat, în cetatea aceasta, și Irod și Pontius Pilat cu păgânii și cu popoarele lui Israel,
28Ca să facă toate câte mâna Ta și sfatul Tău mai dinainte au rânduit să fie.
29Și acum, Doamne, caută spre amenințările lor și dă robilor Tăi să grăiască cuvântul Tău cu toată îndrăzneala,
30Întinzând dreapta Ta spre vindecare și săvârșind semne și minuni, prin numele Sfântului Tău Fiu Iisus.
31Și pe când se rugau astfel, s-a cutremurat locul în care erau adunați, și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și grăiau cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu.
32Iar inima și sufletul mulțimii celor ce au crezut erau una și nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obște.
33Și cu mare putere apostolii mărturiseau despre învierea Domnului Iisus Hristos și mare har era peste ei toți.
34Și nimeni nu era între ei lipsit, fiindcă toți câți aveau țarini sau case le vindeau și aduceau prețul celor vândute,
35Și-l puneau la picioarele apostolilor. Și se împărțea fiecăruia după cum avea cineva trebuință.
36Iar Iosif, cel numit de apostoli Barnaba (care se tâlcuiește fiul mângâierii), un levit, născut în Cipru,
37Având țarină și vânzând-o, a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor.