sfantul-ilie.ro

Facerea, capitolul 37

1Iacov a locuit în țara Canaan, unde locuise și Isaac, tatăl său.

2Iată acum și istoria urmașilor lui Iacov: Iosif, fiind de șaptesprezece ani, păștea oile tatălui său împreună cu frații săi. Petrecându-și copilăria cu feciorii Bilhăi și cu feciorii Zilpei, femeile tatălui său, Iosif aducea lui Israel, tatăl său, vești despre purtările lor rele.

3Și iubea Israel pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi, pentru că el era copilul bătrâneților lui, și-i făcuse haină lungă și aleasă.

4Frații lui, văzând că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe toți fiii săi, îl urau și nu puteau vorbi cu el prietenos.

5Visând însă Iosif un vis, l-a spus fraților săi,

6Zicându-le: "Ascultați visul ce am visat:

7Parcă legam snopi în țarină și snopul meu parcă s-a sculat și stătea drept, iar snopii voștri s-au strâns roată și s-au închinat snopului meu".

8Iar frații lui au zis către el: "Nu cumva ai să domnești peste noi? Sau poate ai să ne stăpânești?" Și l-au urât încă și mai mult pentru visul lui și pentru spusele lui.

9Și a mai visat el alt vis și l-a spus tatălui său și fraților săi, zicând: "Iată am mai visat alt vis: soarele și luna și unsprezece stele mi se închinau mie".

10Și-l povesti tatălui său și fraților săi, iar tatăl său l-a certat și i-a zis: "Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Au doară eu și mama ta și frații tăi vom veni și ne vom închina ție până la pământ?"

11De aceea îl pizmuiau frații lui, iar tatăl său păstra cuvintele acestea în inima lui.

12S-au dus după aceea frații lui să pască oile tatălui lor la Sichem.

13Și Israel a zis către Iosif: "Frații tăi pasc oile la Sichem. Vino, dar, să te trimit la ei". Iar el a zis: "Mă duc, tată!"

14Apoi Israel a zis către Iosif: "Du-te și vezi de sunt sănătoși frații tăi și oile și să-mi aduci răspuns!" L-a trimis astfel din valea Hebronului și Iosif s-a dus la Sichem.

15După aceea l-a găsit un om rătăcind pe câmp și l-a întrebat omul acela și i-a zis: "Ce cauți?"

16Iar el a zis: "Caut pe frații mei. Spune-mi, unde pasc ei oile?"

17Zisu-i-a omul acela: "S-au dus de aici, căci i-am auzit zicând: Haidem la Dotain!" Și s-a dus Iosif după frații săi și i-a găsit la Dotain.

18Iar ei, văzându-l de departe, până a nu se apropia de ei, au început a unelti asupra lui să-l omoare;

19Și au zis unii către alții: "Iată visătorul acela de vise vine!

20Haidem să-l omorâm, să-l aruncăm într-un puț și să zicem că l-a mâncat o fiară sălbatică și vom vedea ce se va alege de visele lui!"

21Auzind însă aceasta, Ruben a voit să-l scape din mâinile lor, zicând: "Să nu-i ridicăm viața!"

22Apoi Ruben a adăugat: "Să nu vărsați sânge! Aruncați-l în puțul acela din pustie, dar mâinile să nu vi le puneți pe el!" Iar aceasta o zicea el cu gândul de a-l scăpa din mâinile lor și a-l trimite acasă la tatăl său.

23Când însă a sosit Iosif la frații săi, ei au dezbrăcat pe Iosif de haina cea lungă și aleasă, cu care era îmbrăcat,

24Și l-au luat și l-au aruncat în puț; dar puțul era gol și nu avea apă.

25După aceea șezând să mănânce pâine și căutând cu ochii lor, ei au văzut venind dinspre Galaad o caravană de Ismaeliți, ale căror cămile erau încărcate cu tămâie, eu balsam și cu smirnă, pe care le duceau în Egipt.

26Atunci a zis Iuda către frații săi: "Ce vom folosi de vom ucide pe fratele nostru și vom ascunde sângele lui?

27Haidem să-l vindem Ismaeliților acestora, neridicându-ne mâinile asupra lui, pentru că e fratele nostru și trupul nostru". Și au ascultat frații lui.

28Iar când au trecut negustorii Madianiți pe acolo, frații au tras și au scos pe Iosif din puț și l-au vândut pe el Ismaeliților cu douăzeci de arginți. Și aceștia au dus pe Iosif în Egipt.

29Când însă s-a întors Ruben la puț și n-a văzut pe Iosif în puț, el și-a rupt hainele,

30Și întorcându-se la frații săi, a zis: "Băiatul nu este! Încotro să apuc eu acum?"

31Atunci ei au luat haina lui Iosif și, junghiind un ied, au muiat haina în sânge;

32Apoi au trimis după haina cea lungă și aleasă și au adus-o la tatăl lor, spunând. "Am găsit aceasta; vezi de este haina fiului tău sau nu!"

33Și a cunoscut-o Iacov și a zis: "Este haina fiului meu! L-a mâncat o fiară sălbatică; o fiară l-a sfâșiat pe Iosif!"

34Atunci și-a rupt Iacov hainele sale și-a acoperit cu sac coapsele și a plâns pe fiul său zile multe.

35După aceea s-au adunat toți feciorii lui și toate fetele lui și au venit să-l mângâie; dar el nu voia să se mângâie, ci zicea: "Plângând, mă voi pogorî în locuința morților la fiul meu!" Și-l plângea astfel tatăl său.

36Iar Madianiții au vândut pe Iosif în Egipt lui Putifar, dregător și comandant al gărzii la curtea lui Faraon.


Versiunea: 0.1.1 / 13.09.2026 - 19:33