sfantul-ilie.ro

Facerea, capitolul 44

1După aceea a poruncit Iosif ispravnicului casei sale și i-a zis: "Umple sacii oamenilor acestora cu bucate, cât vor putea duce, și argintul fiecăruia să-l pui în gura sacului lui.

2Iar cupa mea cea de argint să o pui în sacul celui mai mic, cu prețul grâului lui". Și a făcut acela după cuvântul lui Iosif, cum poruncise el.

3Iar dimineața, în revărsatul zorilor, le-au dat drumul oamenilor acelora și asinilor lor.

4Dar ieșind din cetate, ei nu s-au dus departe și iată că Iosif zise ispravnicului casei sale: "Scoală și aleargă după oamenii aceia și, dacă-i vei ajunge, să le zici: "De ce mi-ați răsplătit cu rău pentru bine?

5De ce mi-ați furat cupa cea de argint? Au nu este aceasta cupa din care bea stăpânul meu și în care ghicește? Ceea ce ați făcut ați făcut rău!"

6Și ajungându-i, le-a zis cuvintele acestea.

7Iar ei au răspuns: "De ce grăiește domnul vorbele acestea? Noi, robii tăi, n-am făcut așa faptă.

8Dacă noi și argintul ce l-am găsit în sacii noștri ți l-am adus înapoi din țara Canaan, cum dar să furăm din casa stăpânului tău argint sau aur?

9Acela dintre robii tăi, la care se va găsi cupa, să moară, iar noi să fim robii domnului nostru!"

10Zis-a lor acela: "Bine: cum ați zis, așa să fie! Acela, la care se va găsi cupa, să-mi fie rob, iar voi veți fi nevinovați!"

11Atunci fiecare a dat repede jos sacul său și și-a dezlegat fiecare sacul,

12Iar acela a căutat, începând de la cel mai mare și isprăvind cu cel mai mic; și a găsit cupa în sacul lui Veniamin.

13Atunci ei și-au rupt hainele și, punându-și fiecare sacul său pe asinul său, s-au întors în cetate.

14Și a intrat Iuda și frații săi la Iosif, că era încă acolo, și au căzut la pământ înaintea lui;

15Iar Iosif le-a zis: "Pentru ce ați făcut o faptă ca aceasta? Au n-ați știut voi că un om ca mine va ghici tăinuirea?"

16Zis-a Iuda: "Ce să răspundem domnului nostru, sau ce să zicem, sau cu ce să ne dezvinovățim? Dumnezeu a descoperit nedreptatea robilor tăi. Iată acum suntem robii domnului nostru și noi și acela la care s-a găsit cupa! "

17Iosif însă le-a zis: "Ba nu! Eu aceasta nu voi face-o. Ci rob îmi va fi acela la care s-a găsit cupa, iar voi duceți-vă cu pace la tatăl vostru".

18Atunci, apropiindu-se de el, Iuda a zis: "Stăpânul meu, îngăduie robului tău să spună o vorbă înaintea ta și să nu te mânii pe robul tău, căci tu ești ca și Faraon.

19Domnul meu a întrebat pe robii tăi și a zis: "Aveți voi tată sau frate?"

20Și noi am spus domnului nostru: Avem tată bătrân și un fiu mai mic, copilul bătrâneților sale, al cărui frate a murit și a rămas numai el singur de la mama lui și tatăl său îl iubește.

21Iar tu ai zis către robii tăi: Aduceți-l pe acela la mine, ca să-l văd.

22Atunci noi am spus domnului nostru: Băiatul nu poate părăsi pe tatăl lui, căci, de ar părăsi el pe tatăl lui, acesta ar muri.

23Tu însă ai zis către robii tăi: De nu va veni cu voi fratele vostru cel mai mic, să nu vă mai arătați înaintea mea.

24Și dacă ne-am întors noi la tatăl nostru și al tău rob, i-am povestit lui vorbele domnului nostru;

25Iar când tatăl nostru ne-a zis: "Duceți-vă iar, de mai cumpărați puține bucate",

26Noi atunci, i-am răspuns: "Nu ne mai putem duce; iar de va fi cu noi fratele nostru cel mai mic, ne ducem, pentru că nu putem să mai vedem fața omului aceluia, de nu va veni cu noi și fratele nostru cel mai mic".

27Atunci tatăl nostru și al tău rob ne-a zis: "Voi știți că femeia mea mi-a născut doi fii:

28Unul s-a dus de la mine și eu am zis: De bună seamă a fost sfâșiat și până acum nu l-am mai văzut.

29De-mi veți lua și pe acesta de la ochii mei și i se va întâmpla pe cale vreun rău, veți pogorî căruntețile mele amărâte în mormânt".

30Deci, de mă voi întoarce acum la tatăl nostru și al tău rob, și nu va fi cu noi băiatul, de al cărui suflet este legat sufletul său, și de va vedea el că nu este băiatul, va muri;

31Și așa robii tăi vor pogorî căruntețile tatălui lor și ale robului tău cu amărăciune în mormânt.

32Și apoi eu, robul tău, m-am prins chezaș la tatăl meu pentru băiat și am zis: De nu ți-l voi aduce și nu ți-l voi înfățișa, să rămân eu vinovat înaintea tatălui meu în toate zilele vieții mele.

33Deci, să rămân eu, robul tău, rob la domnul meu în locul băiatului, iar băiatul să se întoarcă cu frații săi.

34Căci cum mă voi duce eu la tatăl meu, de nu va fi băiatul cu mine? Nu vreau să văd durerea ce ar ajunge pe tatăl meu!"


Versiunea: 0.1.1 / 13.09.2026 - 19:33