sfantul-ilie.ro

Facerea, capitolul 39

1Deci Iosif a fost dus în Egipt și din mâna Ismaeliților, care l-au dus acolo, l-a cumpărat egipteanul Putifar, o căpetenie de la curtea lui Faraon și comandantul gărzii lui.

2Domnul însă era cu Iosif și el era om îndemânatic și trăia în casa egipteanului, stăpânul său.

3Stăpânul său vedea că Domnul era cu dânsul și că toate câte făcea el, Domnul le sporea în mâna lui.

4De aceea a aflat Iosif trecere înaintea stăpânului său și i-a plăcut și l-a pus peste casa sa și toate câte avea le-a dat pe mâna lui Iosif.

5Iar după ce l-a pus peste casa sa și peste toate câte avea, a binecuvântat Domnul casa egipteanului pentru Iosif și era binecuvântarea Domnului peste tot ce avea el în casa și în țarina sa.

6Și a lăsat Putifar pe mâna lui Iosif tot ce avea și, de când îl avea pe el, nu purta grijă de nimic din câte avea, fără numai de pâinea ce mânca. Iosif însă era chipeș la statură și foarte frumos la fată.

7Așa fiind, femeia stăpânului său și-a pus ochii pe Iosif și i-a zis: "Culcă-te cu mine!"

8Iar el n-a voit, ci a zis către femeia stăpânului său: "De când sunt aici, stăpânul meu nu poartă grijă de nimic în casa sa, ci toate câte are le-a dat pe mâna mea.

9În casa aceasta nu-i nimeni mai mare decât mine și de la nimic nu sunt oprit decât numai de la tine, pentru că tu ești femeia lui. Cum dar să fac eu acest mare rău și să păcătuiesc înaintea lui Dumnezeu?"

10Dar, deși ea zicea așa lui Iosif în toate zilele, el n-o asculta să se culce cu ea, nici să fie cu ea.

11Se întâmplă într-o zi să intre Iosif în casă după treburile sale și, nefiind în casă vreunul din casnici,

12Ea l-a apucat de haină și i-a zis: "Culcă-te cu mine!" El însă, lăsând haina în mâinile ei, a fugit și a ieșit afară.

13Iar ea, când a văzut că el, lăsându-și haina în mâinile ei, a fugit și a ieșit afară,

14A strigat pe casnicii săi și le-a zis așa: "Priviți, ne-a adus aici slugă un evreu, ca să-și bată joc de noi. Căci a intrat la mine și mi-a zis: "Culcă-te cu mine!" Eu însă am strigat tare.

15Auzind el că am ridicat glasul și am strigat, lăsându-și haina la mine, a fugit și a ieșit afară".

16Și a ținut ea haina la sine până a venit stăpânul lui acasă.

17Atunci i-a spus și lui aceleași vorbe, zicând: "Acel rob evreu, pe care l-ai adus la noi, a venit la mine să mă batjocorească și mi-a zis: "Culcă-te cu mine!"

18Dar când a auzit că am ridicat glasul și am început să strig, s-a temut și, lăsându-și haina la mine, a fugit și a ieșit afară".

19Auzind stăpânul lui cuvintele femeii sale, câte îi spusese despre el, zicând: "Așa și așa s-a purtat cu mine sluga ta!" s-a aprins de mânie

20Și luând stăpânul pe Iosif, l-a băgat în temniță, unde erau închiși cei ce greșeau regelui. Și a rămas el acolo în temniță.

21Dar Domnul era cu Iosif, a revărsat milă asupra lui și i-a dăruit trecere înaintea mai-marelui temniței,

22Încât mai-marele temniței a dat pe mâna lui Iosif temnița și pe toți osândiții, care erau în temniță, și orice era de făcut acolo, el făcea.

23Iar mai-marele temniței nu avea nici o frică de nimic, că toate erau pe mâna lui Iosif, pentru că Domnul era cu el și toate câte făcea, Domnul le sporea în mâinile lui.


Versiunea: 0.1.1 / 13.09.2026 - 19:33