sfantul-ilie.ro

Ioan, capitolul 5

1După acestea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim.

2Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreiește se numește Vitezda, având cinci pridvoare.

3În acestea zăceau mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei.

4Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare și tulbura apa și cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ținut.

5Și era acolo un om, care era bolnav de treizeci și opt de ani.

6Iisus, văzându-l pe acesta zăcând și știind că este așa încă de multă vreme, i-a zis: Voiești să te faci sănătos?

7Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea.

8Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă.

9Și îndată omul s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă.

10Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă și nu-ți este îngăduit să-ți iei patul.

11El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ți patul și umblă.

12Ei l-au întrebat: Cine este omul care ți-a zis: Ia-ți patul tău și umblă?

13Iar cel vindecat nu știa cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulțimea care era în acel loc.

14După aceasta Iisus l-a aflat în templu și i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ceva mai rău.

15Atunci omul a plecat și a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos.

16Pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus și căutau să-L omoare, că făcea aceasta sâmbăta.

17Dar Iisus le-a răspuns: Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez.

18Deci pentru aceasta căutau mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci și pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu.

19A răspuns Iisus și le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face și Fiul întocmai.

20Că Tatăl iubește pe Fiul și-I arată toate câte face El și lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă mirați.

21Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morți și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață celor ce voiește.

22Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului.

23Ca toți să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinstește pe Fiul nu cinstește pe Tatăl care L-a trimis.

24Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viață.

25Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce vor auzi vor învia.

26Căci precum Tatăl are viață în Sine, așa I-a dat și Fiului să aibă viață în Sine;

27Și I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului.

28Nu vă mirați de aceasta; căci vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui,

29Și vor ieși, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieții și cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii.

30Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis.

31Dacă mărturisesc Eu despre mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată.

32Altul mărturisește despre Mine; și știu că adevărată este mărturia pe care o mărturisește despre Mine.

33Voi ați trimis la Ioan, și el a mărturisit adevărul.

34Dar Eu nu de la om iau mărturia, ci spun aceasta ca să vă mântuiți.

35Acela (Ioan) era făclia care arde și luminează, și voi ați voit să vă veseliți o clipă în lumina lui.

36Iar Eu am mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le săvârșesc, lucrurile acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis.

37Și Tatăl care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine. Nici glasul Lui nu l-ați văzut vreodată, nici fața Lui nu ați văzut-o;

38Și cuvântul Lui nu sălășluiește în voi, pentru că voi nu credeți în Cel pe care l-a trimis Acela.

39Cercetați Scripturile, că socotiți că în ele aveți viață veșnică. Și acelea sunt care mărturisesc despre Mine.

40Și nu voiți să veniți la Mine, ca să aveți viață!

41Slavă de la oameni nu primesc;

42Dar v-am cunoscut că n-aveți în voi dragostea lui Dumnezeu.

43Eu am venit în numele Tatălui Meu și voi nu Mă primiți; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veți primi.

44Cum puteți voi să credeți, când primiți slavă unii de la alții și slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutați?

45Să nu socotiți că Eu vă voi învinui la Tatăl; cel ce vă învinuiește este Moise, în care voi ați nădăjduit.

46Că dacă ați fi crezut lui Moise, ați fi crezut și Mie, căci despre Mine a scris acela.

47Iar dacă celor scrise de el nu credeți, cum veți crede în cuvintele Mele?


Versiunea: 0.1.1 / 13.09.2026 - 19:33