1Ca un foc care arde vreascurile, ca o vâlvătaie care fierbe apa în clocot, fă pe vrăjmașii Tăi să cunoască numele Tău și să tremure înaintea Ta neamurile, văzându-Te
2Făcând minuni neașteptate,
3Despre care niciodată nu s-a auzit grăind. Nici urechea n-a auzit, nici ochiul n-a văzut un dumnezeu, afară de Tine, care ar săvârși unele ca acestea pentru cei ce nădăjduiesc în el.
4Tu Te duci întru întâmpinarea celor ce săvârșesc faptele dreptății și își aduc aminte de căile Tale. Iată, Tu Te-ai pornit cu mânie și noi eram vinovați prin necredința și fărădelegea, noastră!
5Toți am ajuns ca necurații și toate faptele dreptății noastre ca un veșmânt întinat. Noi toți am căzut ca frunzele uscate și fărădelegile noastre ne luau ca vântul.
6Nimeni nu chema numele Tău și nici unul nu se deștepta ca să se întărească întru Tine. Căci Tu ai ascuns fața Ta de la noi și ne-ai lăsat în voia fărădelegilor noastre.
7Și acum, Doamne, Tu ești Tatăl nostru, noi suntem lutul și Tu olarul, toți lucrul mâinilor Tale suntem!
8O, Doamne! Nu Te mânia pe noi foarte și nu-ți aduce aminte la nesfârșit de fărădelegea noastră! Privește, căci noi toți suntem poporul Tău!
9Cetățile Tale sfinte au ajuns pustii, Sionul este ca un deșert, Ierusalimul ca un loc pustiit!
10Templul nostru sfânt și mărit în care Te-au preaslăvit părinții noștri a ajuns pradă focului Și toate cele scumpe nouă, dărâmături!
11Poți Tu oare să Te stăpânești, să taci, Doamne, și să ne întristezi atât de mult?