1Și a început să le vorbească în pilde: Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn și a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.
2Și la vreme, a trimis la lucrători o slugă, ca să ia de la ei din roadele viei.
3Dar ei, punând mâna pe ea, au bătut-o și i-au dat drumul fără nimic.
4Și a trimis la ei, iarăși, altă slugă, dar și pe aceea, lovind-o cu pietre, i-au spart capul și au ocărât-o.
5Și a trimis alta. Dar și pe aceea au ucis-o; și pe multe altele: pe unele bătându-le, iar pe altele ucigându-le.
6Mai avea și un fiu iubit al său și în cele din urmă l-a trimis la lucrători, zicând: Se vor rușina de fiul meu.
7Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să-l omorâm și moștenirea va fi a noastră.
8Și prinzându-l l-au omorât și l-au aruncat afară din vie.
9Ce va face acum stăpânul viei? Va veni și va pierde pe lucrători, iar via o va da altora.
10Oare nici Scriptura aceasta n-ați citit-o: "Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului?
11De la Domnul s-a făcut aceasta și este lucru minunat în ochii noștri".
12Și căutau să-L prindă, dar se temeau de popor. Căci înțeleseseră că împotriva lor zisese pilda aceasta. Și lăsându-L, s-au dus.
13Și au trimis la El pe unii din farisei și din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt.
14Iar ei, venind, I-au zis: Învățătorule, știm că spui adevărul și nu-Ți pasă de nimeni, fiindcă nu cauți la fața oamenilor, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie Cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm?
15El însă, cunoscând fățărnicia lor, le-a zis: Pentru ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un dinar ca să-l văd.
16Și I-au adus. Și i-a întrebat Iisus: Al cui e chipul acesta în inscripția de pe el? Iar ei I-au zis: Ale Cezarului.
17Iar Iisus a zis: Dați Cezarului cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Și se mirau de El.
18Și au venit la El saducheii care zic că nu este înviere și-L întrebau zicând:
19Învățătorule, Moise ne-a lăsat scris, că de va muri fratele cuiva și va lăsa femeia fără copil, să ia fratele său pe femeia lui și să ridice urmaș fratelui.
20Și erau șapte frați. Și cel dintâi și-a luat femeie, dar, murind, n-a lăsat urmaș.
21Și a luat-o pe ea al doilea, și a murit, nelăsând urmaș. Tot așa și al treilea.
22Și au luat-o toți șapte și n-au lăsat urmaș. În urma tuturor a murit și femeia.
23La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toți șapte au avut-o de soție.
24Și le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
25Căci, când vor învia din morți, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri.
26Iar despre morți că vor învia, n-ați citit, oare, în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov"?
27Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți, ci a celor vii. Mult rătăciți.
28Și apropiindu-se unul din cărturari, care îi auzise vorbind între ei și, văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate?
29Iisus i-a răspuns că întâia este: "Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn".
30Și: "Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta". Aceasta este cea dintâi poruncă.
31Iar a doua e aceasta: "Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți". Mai mare decât acestea nu este altă poruncă.
32Și I-a zis cărturarul: Bine, Învățătorule. Adevărat ai zis că unul este Dumnezeu și nu este altul afară de El.
33Și a-L iubi pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul și din toată puterea și a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți este mai mult decât toate arderile de tot și decât toate jertfele.
34Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu înțelepciune, i-a zis: Nu ești departe de împărăția lui Dumnezeu. Și nimeni nu mai îndrăznea să-L mai întrebe.
35Și învățând Iisus în templu, grăia zicând: Cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David?
36Însuși David a zis întru Duhul Sfânt: "Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii tăi așternut picioarelor Tale".
37Deci însuși David Îl numește pe El Domn; de unde dar este fiul lui? Și mulțimea cea multă Îl asculta cu bucurie.
38Și le zicea în învățătura Sa: Luați seama la cărturari cărora le place să se plimbe în haine lungi și să li se plece lumea în piețe,
39Și să stea în băncile dintâi în sinagogi și să stea în capul mesei la ospețe,
40Ei, care secătuiesc casele văduvelor și de ochii lumii se roagă îndelung, își vor lua mai multă osândă.
41Și șezând în preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum mulțimea aruncă bani în cutie. Și mulți bogați aruncau mult.
42Și venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant.
43Și chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toți ceilalți.
44Pentru că toți au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuția sa.