sfantul-ilie.ro

Marcu, capitolul 14

1Și după două zile erau Paștile și Azimile. Și arhiereii și cărturarii căutau cum să-l prindă cu vicleșug, ca să-L omoare.

2Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor.

3Și fiind El în Betania, în casa lui Simon Leprosul, și șezând la masă, a venit o femeie având un alabastru, cu mir de nard curat, de mare preț, și, spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus.

4Dar erau unii mâhniți între ei, zicând: Pentru ce s-a făcut această risipă de mir?

5Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de dinari, și să se dea săracilor. Și cârteau împotriva ei.

6Dar Iisus a zis: Lăsați-o. De ce îi faceți supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine.

7Că pe săraci totdeauna îi aveți cu voi și, oricând voiți, puteți să le faceți bine, dar pe mine nu Mă aveți totdeauna.

8Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare.

9Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune și ce-a făcut aceasta, spre pomenirea ei.

10Iar Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la arhierei ca să li-L dea pe Iisus.

11Și, auzind ei, s-au bucurat și au făgăduit să-i dea bani. Și el căuta cum să-L dea lor, la timp potrivit.

12Iar în ziua cea dintâi a Azimilor, când jertfeau Paștile, ucenicii Lui L-au întrebat: Unde voiești să gătim, ca să mănânci Paștile?

13Și a trimis doi din ucenicii Lui, zicându-le: Mergeți în cetate și vă va întâmpina un om, ducând un urcior cu apă; mergeți după el.

14Și unde va intra, spuneți stăpânului casei că Învățătorul zice: Unde este odaia în care să mănânc Paștile împreună cu ucenicii Mei?

15Iar el vă va arăta un foișor mare așternut gata. Acolo să pregătiți pentru noi.

16Și au ieșit ucenicii și au venit în cetate și au găsit așa precum le-a spus și au pregătit Paștile.

17Iar făcându-se seară, a venit cu cei doisprezece.

18Pe când ședeau la masă și mâncau, Iisus a zis: Adevărat grăiesc vouă că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va vinde.

19Ei au început să se întristeze și să-I zică, unul câte unul: Nu cumva sunt eu?

20Iar El le-a zis: Unul dintre cei doisprezece, care întinge cu Mine în blid.

21Că Fiul Omului merge precum este scris despre El; dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul Omului. Bine era de omul acela dacă nu s-ar fi născut.

22Și, mâncând ei, a luat Iisus pâine și binecuvântând, a frânt și le-a dat lor și a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu.

23Și luând paharul, mulțumind, le-a dat și au băut din el toți.

24Și a zis lor: Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă.

25Adevărat grăiesc vouă că de acum nu voi mai bea din rodul viței până în ziua aceea când îl voi bea nou în împărăția lui Dumnezeu.

26Și după ce au cântat cântări de laudă, au ieșit la Muntele Măslinilor.

27Și le-a zis Iisus: Toți vă veți sminti, că scris este: "Bate-voi păstorul și se vor risipi oile".

28Dar după învierea Mea, voi merge mai înainte de voi în Galileea.

29Iar Petru I-a zis: Chiar dacă toți se vor sminti întru Tine, totuși eu nu.

30Și i-a zis Iisus: Adevărat grăiesc ție: Că tu astăzi, în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta de două ori cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine.

31El însă spunea mai stăruitor: Și de-ar fi să mor cu Tine, nu Te voi tăgădui. Și tot așa ziceau toți.

32Și au venit la un loc al cărui nume este Ghetsimani, și acolo a zis către ucenicii Săi: Ședeți aici până ce Mă voi ruga.

33Și a luat cu El pe Petru și pe Iacov și pe Ioan și a început a Se tulbura și a Se mâhni.

34Și le-a zis lor: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneți aici și privegheați.

35Și mergând puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ și Se ruga, ca, de este cu putință, să treacă de la El ceasul (acesta).

36Și zicea: Avva Părinte, toate sunt Ție cu putință. Depărtează paharul acesta de la Mine. Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voiești Tu.

37Și a venit și i-a găsit dormind și a zis lui Petru: Simone, dormi? N-ai avut tărie ca să veghezi un ceas?

38Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios.

39Și iarăși mergând, s-a rugat, același cuvânt zicând.

40Și iarăși venind, i-a găsit dormind, căci ochii lor erau îngreuiați și nu știau ce să-I răspundă.

41Și a venit a treia oară și le-a zis: Dormiți de acum și vă odihniți! E gata! A sosit ceasul. Iată Fiul Omului este dat în mâinile păcătoșilor.

42Sculați-vă să mergem. Iată, cel ce M-a vândut s-a apropiat.

43Și îndată, încă vorbind El, a venit Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, și cu el mulțime cu săbii și cu ciomege, de la arhierei, de la cărturari și de la bătrâni.

44Iar vânzătorul le dăduse semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este. Prindeți-L și duceți-L cu pază.

45Și venind îndată și apropiindu-se de El, a zis Lui: Învățătorule! Și L-a sărutat.

46Iar ei au pus mâna pe El și L-au prins.

47Unul din cei ce stăteau pe lângă El, scoțând sabia, a lovit pe sluga arhiereului și i-a tăiat urechea.

48Și răspunzând, Iisus le-a zis: Ca la un tâlhar ați ieșit cu săbii și cu toiege, ca să Mă prindeți.

49În fiecare zi eram la voi în templu, învățând, și nu M-ați prins. Dar acestea sunt ca să se împlinească Scripturile.

50Și, lăsându-L, au fugit toți.

51Iar un tânăr mergea după El, înfășurat într-o pânzătură, pe trupul gol, și au pus mâna pe el.

52El însă, smulgându-se din pânzătură, a fugit gol.

53Și au dus pe Iisus la arhiereu și s-au adunat acolo toți arhiereii și bătrânii și cărturarii.

54Iar Petru, de departe, a mers după El, până a intrat înăuntru în curtea arhiereului și ședea împreună cu slugile, încălzindu-se la foc.

55Arhiereii și tot sinedriul căutau împotriva lui Iisus mărturie ca să-L dea la moarte, dar nu găseau.

56Că mulți mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau.

57Și ridicându-se unii, au dat mărturie mincinoasă împotriva Lui, zicând:

58Noi L-am auzit zicând: Voi dărâma acest templu făcut de mână, și în trei zile altul, nefăcut de mână, voi clădi.

59Dar nici așa mărturia lor nu era la fel.

60Și, sculându-se în mijlocul lor, arhiereul L-a întrebat pe Iisus, zicând: Nu răspunzi nimic la tot ce mărturisesc împotriva Ta aceștia?

61Iar El tăcea și nu răspundea nimic. Iarăși L-a întrebat arhiereul și I-a zis: Ești tu Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?

62Iar Iisus a zis: Eu sunt și veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta Celui Atotputernic și venind pe norii cerului.

63Iar arhiereul, sfâșiindu-și hainele, a zis: Ce trebuință mai avem de martori?

64Ați auzit hula. Ce vi se pare vouă? Iar ei toți au judecat că El este vinovat de moarte.

65Și unii au început să-L scuipe și să-I acopere fața și să-L bată cu pumnii și să-I zică: Proorocește! Și slugile Îl băteau cu palmele.

66Și Petru fiind jos în curte, a venit una din slujnicele arhiereului,

67Și văzându-l pe Petru, încălzindu-se, s-a uitat la el și a zis: Și tu erai cu Iisus Nazarineanul.

68El însă a tăgăduit, zicând: Nici nu știu, nici nu înțeleg ce zici. Și a ieșit afară înaintea curții; și a cântat cocoșul.

69Iar slujnica, văzându-l, a început iarăși să spună celor de față că acesta este dintre ei.

70Iar el a tăgăduit iarăși. Și după puțin timp, cei de față ziceau iarăși lui Petru: Cu adevărat ești dintre ei, căci ești și galileian și vorbirea ta se aseamănă.

71Iar el a început să se blesteme și să se jure: Nu știu pe omul acesta despre care ziceți.

72Și îndată cocoșul a cântat a doua oară. Și Petru și-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Iisus: Înainte de a cânta de două ori cocoșul , de trei ori te vei lepăda de Mine. Și a început să plângă.


Versiunea: 0.1.1 / 13.09.2026 - 19:33