1Și, răspunzând, Iisus a vorbit iarăși în pilde, zicându-le:
2Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său.
3Și a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei n-au voit să vină.
4Iarăși a trimis alte slugi, zicând: Spuneți celor chemați: Iată, am pregătit ospățul meu; juncii mei și cele îngrășate s-au junghiat și toate sunt gata. Veniți la nuntă.
5Dar ei, fără să țină seama, s-au dus: unul la țarina sa, altul la neguțătoria lui;
6Iar ceilalți, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit și le-au ucis.
7Și auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, și trimițând oștile sale, a nimicit pe ucigașii aceia și cetății lor i-au dat foc.
8Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiți n-au fost vrednici.
9Mergeți deci la răspântiile drumurilor și pe câți veți găsi, chemați-i la nuntă.
10Și ieșind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toți câți i-au găsit, și răi și buni, și s-a umplut casa nunții cu oaspeți.
11Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeți, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă,
12Și i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut.
13Atunci împăratul a zis slugilor: Legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.
14Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși.
15Atunci s-au dus fariseii și au ținut sfat ca să-L prindă pe El în cuvânt.
16Și au trimis la El pe ucenicii lor, împreună cu irodianii, zicând: Învățătorule, știm că ești omul adevărului și întru adevăr înveți calea lui Dumnezeu și nu-Ți pasă de nimeni, pentru că nu cauți la fața oamenilor.
17Spune-ne deci nouă: Ce Ți se pare? Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu?
18Iar Iisus, cunoscând viclenia lor, le-a răspuns: Ce Mă ispitiți, fățarnicilor?
19Arătați-Mi banul de dajdie. Iar ei I-au adus un dinar.
20Iisus le-a zis: Al cui e chipul acesta și inscripția de pe el?
21Răspuns-au ei: Ale Cezarului. Atunci a zis lor: Dați deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.
22Auzind aceasta, s-au minunat și, lăsându-L, s-au dus.
23În ziua aceea, s-au apropiat de El saducheii, cei ce zic că nu este înviere, și L-au întrebat,
24Zicând: Învățătorule, Moise a zis: Dacă cineva moare neavând copii, fratele lui să ia de soție pe cea văduvă și să ridice urmași fratelui său.
25Deci erau, la noi, șapte frați; și cel dintâi s-a însurat și a murit și, neavând urmaș, a lăsat pe femeia sa fratelui său.
26Asemenea și al doilea și al treilea, până la al șaptelea.
27În urma tuturor a murit și femeia.
28La înviere, deci, a cărui dintre cei șapte va fi femeia? Căci toți au avut-o de soție.
29Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă rătăciți neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.
30Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer.
31Iar despre învierea morților, au n-ați citit ce vi s-a spus vouă de Dumnezeu, zicând:
32"Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov"? Nu este Dumnezeul morților, ci al viilor.
33Iar mulțimile, ascultându-L, erau uimite de învățătura Lui.
34Și auzind fariseii că a închis gura saducheilor, s-au adunat laolaltă.
35Unul dintre ei, învățător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat:
36Învățătorule, care poruncă este mai mare în Lege?
37El i-a răspuns: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.
38Aceasta este marea și întâia poruncă.
39Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.
40În aceste două porunci se cuprind toată Legea și proorocii.
41Și fiind adunați fariseii, i-a întrebat Iisus,
42Zicând: Ce vi se pare despre Hristos? Al cui Fiu este? Zis-au Lui: Al lui David.
43Zis-a lor: Cum deci David, în duh, Îl numește pe El Domn? - zicând:
44"Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale".
45Deci dacă David Îl numește pe El domn, cum este fiu al lui?
46Și nimeni nu putea să-I răspundă cuvânt și nici n-a mai îndrăznit cineva, din ziua aceea, să-L mai întrebe.