1Drept aceea, au fost cu dreptate pedepsiți prin unele făpturi ca acestea și au fost chinuiți de mulțime de fiare.
2În locul acestor pedepse, Tu ai dăruit cele bune poporului Tău și foamea lui cea mare ai potolit-o cu o mâncare nouă, cu carne de prepeliță.
3Așa încât unii (Egiptenii), deși pofteau să mănânce, văzând urâciunea fiarelor trimise, s-au lipsit și de mâncarea de nevoie, iar ceilalți, după puțină lipsă, au avut o hrană nouă.
4Căci se cuvenea ca o foamete care nu iartă să vină peste asupritori, iar celorlalți numai să li se arate cum sunt chinuiți vrăjmașii lor.
5Iar când a venit peste ei înfricoșata mânie a fiarelor și se prăpădeau mușcați de șerpii cei cumpliți, aprinderea Ta n-a ținut până la urmă.
6Ei au fost tulburați puțină vreme, ca să se îndrepteze și au avut un semn de mântuire, ca să-și aducă aminte de poruncile legii Tale;
7Căci cel care se întorcea către acest semn se vindeca, dar nu prin ceea ce vedea cu ochii, ci prin Tine, Mântuitorul tuturor.
8Și prin aceasta arătat-ai vrăjmașilor noștri că Tu ești Cel Care izbăvești de tot răul.
9Pentru că înțepătura lăcustelor și a muștelor le-a adus moartea și n-a mai fost nici un chip să-și scape viața, fiindcă meritau o asemenea pedeapsă.
10Iar pe robii Tăi nici dinții balaurilor celor veninoși nu i-au biruit, căci mila Ta a venit și i-a vindecat,
11Ca să-și aducă aminte de cuvintele Tale; erau răniți și apoi degrabă vindecați, ca nu cumva, căzând în adâncă uitare, să nu fie înstrăinați de la bunătățile Tale.
12Nici iarbă de leac, nici alifie nu i-a vindecat, ci cuvântul Tău, Doamne, cel ce toate le vindecă.
13Căci Tu stăpânești peste viață și peste moarte și cobori până la porțile locuinței morților și iar ridici.
14Omul, în răutatea sa, poate să ucidă, dar nu poate să aducă înapoi duhul care a ieșit, nici să scoată sufletul care a intrat în locuința morților.
15Iar de mâna Ta nu este cu putință nimănui să scape.
16Nelegiuiții care s-au lepădat de a Te cunoaște au fost bătuți cu puterea brațului Tău; ape năprasnice, grindină și ploi neînduplecate i-au chinuit; para focului i-a mistuit.
17Și, ce este mai minunat, focul ardea și mai tare în apa care toate le stinge, pentru că toată făptura este apărătoarea celor drepți.
18Uneori para focului se domolea, ca să nu ardă fiarele cele trimise împotriva celor necredincioși, și ei să vadă și să cunoască cum că îi prigonește judecata lui Dumnezeu.
19Alteori; focul ardea în apă mai mult decât este puterea lui, ca să nimicească astfel toate roadele țării celor nedrepți.
20Dar pe poporul Tău l-ai hrănit cu hrană îngerească și i-ai trimis din cer pâine gata, fără de osteneală, și care avea toată dulceața și plăcea tuturor.
21Și pâinea aceasta arăta către fii bunătatea Ta față de ei, iar pentru cel care o mânca avea gustul mâncării pe care o poftea.
22Iar zăpada și gheața răbdau focul și nu se topeau, ca să cunoască Israel că focul cel arzător, care strălucea în zăpadă și în ploi, a mistuit roadele vrăjmașilor;
23Și iarăși același foc își lepăda puterile, ca să hrănească pe cei drepți,
24Pentru că făptura, slujindu-ți ție, Celui care ai făcut-o, se încordează pentru pedepsirea celor nedrepți și se domolește spre facerea de bine a celor care se încred în Tine.
25Drept aceea, schimbându-se în toate aceste chipuri, ea slujea darului Tău celui a toate hrănitor, potrivit dorinței celor care Te rugau;
26Astfel ca fiii pe care i-ai iubit, Doamne, să învețe că nu felurite soiuri de roade hrănesc pe oameni, ci cuvântul Tău ține în viață pe acei care cred în Tine.
27Fiindcă ceea ce nu se strica de puterea focului, se topea, încălzindu-se de o ușoară rază a soarelui.
28Ca să se înțeleagă că trebuie să mânecăm și să-ți mulțumim mai înainte de răsăritul soarelui și să ne rugăm ție din revărsatul zorilor.
29Iar nădejdea celui nemulțumitor se va topi ca gheața de iarnă și se va scurge ca o apă nefolositoare.