1Judecățile Tale sunt mari și anevoie de lămurit, de aceea cugetele fără învățătură sunt în rătăcire.
2Nelegiuiții, având încredințarea că pot să asuprească neamul sfânt, zăceau închiși sub acoperișurile lor - înlănțuiți de întuneric și robii unei nopți fără ziuă - și fugari erau de la veșnica Ta purtare de grijă.
3Și când socoteau că vor rămâne ascunși cu tainicele lor păcate, în vălul întunecat al uitării, risipiți au fost și înspăimântați amarnic și tulburați au fost de năluciri.
4Adăposturile unde se închideau nu i-au scutit de spaime, căci în jurul lor răsunau zgomote care îi înfricoșau și arătări posomorâte îi umpleau de groază.
5Nu era nici un foc care să poată să-i lumineze și văpăile vii ale stelelor nu puteau să risipească acea noapte înfricoșătoare.
6Câteodată li se arăta o învâlvorare înspăimântătoare care se aprindea de la sine și, zguduiți de această vedenie, cu pricină necunoscută, socoteau arătările și mai grozave încă.
7Meșteșugul copilăros al vrăjitorilor nu mai putea nimic și îngâmfarea lor că știu ceva ieșise de rușine.
8Ei care ziceau că pot să gonească din inima bolnavă spaimele și tulburările, chiar ei zăceau acum plini de rușinoasă spaimă.
9Și măcar că nu era prea mare grozăvia care să-i înspăimânteze, totuși fiarele care treceau și șerpii care fluierau îi îngrozeau, și se topeau de frică și închideau ochii să nu mai vadă prăpădul ce-i pândea din toate părțile.
10Fiindcă răutatea inimii este plină de temere, ca una ce se știe vinovată și mustrată ea de sine însăși; ea își vede mărită nenorocirea,
11Căci spaima nu este altceva fără numai lepădarea oricărui ajutor care-ți vine de la dreapta judecată.
12Și când scade nădejdea în adâncul inimii, te sperii și mai mult, dacă nu știi care este pricina de unde îți vine chinul.
13Iar ei - în noaptea aceea când li se tăiaseră orice puteri și care venise peste ei din iadul priponit - dormind de-a valma,
14Aci se zbăteau îngroziți de arătări pocite, aci mureau de golul din inimile lor, căci o groază neașteptată și fără de veste pusese stăpânire peste ei.
15Și tot așa ceilalți, oricare ar fi fost, cădeau vlăguiți și rămâneau așa, închiși ca într-o închisoare fără zăvoare.
16Și plugar de era cineva, ori cioban cu oile, ori muncitor prins la muncile câmpului, apucați fără de veste, îndurau această nenorocire fără scăpare,
17Fiindcă toți erau ferecați cu același lanț de întuneric. Și atunci vântul șuierător și glasul cu bun viers al păsărilor din desișuri și năvala apelor aprige
18Și bubuitul stâncilor care se prăvălesc și fuga nevăzută a animalelor săritoare și răcnetul fiarelor cumplite și sunetul care se frânge și se răsfrânge în peșterile munților - acestea toate îi făceau să-și dea duhul de frică.
19Căci în vreme ce toată făptura era luminată cu strălucitoare lumină și fără împotrivire își vedea de lucrul său,
20Numai peste aceia se întindea o noapte grea, care era chipul întunericului celui ce avea să-i înghită, și ei pentru ei înșiși erau mai grea povară decât acel întuneric.