1Mai bine este să nu ai copii, dar să ai bunătate, căci pomenirea bunătății este nemuritoare; și Dumnezeu o știe și oamenii o cunosc.
2Când este de față, o urmezi și când s-a dus, îți pare rău după ea. Bunătatea poartă veșnică cunună, veșnic biruitoare, ieșind fără pată din lupte câștigate.
3Mulțimea pruncilor la cei nelegiuiți nu este de nici un folos; din mlădițele lor spurcate nu se va înfige rădăcină în adânc și nu vor avea temei nezdruncinat.
4Chiar dacă se vor îmbrăca vremelnic întru ramuri, fiind fără temeinicie, se vor zgudui de vânt și se vor dezrădăcina de puterea vijeliei.
5Ramurile lor vor fi frânte mai înainte de vârsta deplină, rodul lor va fi netrebnic, crud la mâncare și de nimic bun,
6Fiindcă pruncii născuți din somnul necurat sunt martori ai nelegiuirii părinților, când stai să-i cercetezi.
7Cel drept, chiar când apucă să moară mai devreme, dă de odihnă.
8Bătrânețile cinstite nu sunt cele aduse de o viață lungă, nici nu le măsori după numărul anilor.
9Înțelepciunea este la om adevărata căruntețe și vârsta bătrâneților înseamnă o viață neîntinată.
10Plăcut fiind lui Dumnezeu, Domnul l-a iubit și, fiindcă trăia între păcătoși, l-a mutat de pe pământ.
11A fost răpit, ca răutatea să nu-i schimbe mintea sa, înșelăciunea să nu-i amăgească sufletul.
12Căci vraja viciului întunecă cele bune și amețeala poftei schimbă gândul cel fără de răutate.
13Ajungând curând la desăvârșire, dreptul a apucat ani îndelungați.
14Sufletul lui era plăcut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grăbit să-l scoată din mijlocul răutății.
15Neamurile văd, dar nu pricep nimic și nu-și bat capul cu așa ceva, că adică harul lui Dumnezeu și mila Lui sunt cu aleșii Săi și că poartă grijă de sfinții Săi.
16Dreptul care moare osândește pe nelegiuiții care trăiesc, iar tinerețea ajunsă la grabnică desăvârșire osândește lungile bătrâneți ale celui nedrept.
17Vor vedea sfârșitul înțeleptului, dar nu vor înțelege ce sfat a avut Dumnezeu cu el și pentru ce l-a pus bine pentru Sine.
18Vor vedea și-și vor bate joc, dar Domnul îi va face de ocară.
19Căci vor fi pe urmă hoit fără de cinste, printre morți, întru rușine, în veac de veac; Domnul îi va zdrobi și, muți, îi va azvârli cu capul în jos, îi va zgudui din temelie și vor pieri până la cel mai mic; chinul îi va măcina și pomenirea lor se va șterge.
20Vor veni înspăimântați de știința păcatelor lor și fărădelegile lor îi vor mustra față în față.