1Sunt și eu om muritor asemenea tuturor și coborând din neamul celui dintâi om zidit din pământ.
2Și am fost înfiripat, cu trupul, în pântecele mamei mele, închegându-mă din sânge, vreme de zece luni, din sămânță bărbătească și în ceasul somnului odihnitor.
3Și după ce m-am născut, am respirat aerul obștesc și pe pământul obșteștii pătimiri am căzut și eu, și glasul meu dintâi, la fel ca la toată lumea, a fost plânsul meu.
4Am fost înfășat în scutece și am dat părinților grijă și bătaie de cap.
5Și nici un rege n-a început altfel, când s-a născut.
6Că toți intră în viață în același fel și ies iarăși la fel.
7Pentru aceea m-am rugat și mi s-a dat înțelepciune, am chemat, și duhul cumințeniei a coborât în mine.
8Am ținut la ea mai mult decât la sceptre și decât la tronuri și am socotit bogățiile deșarte față de ea.
9N-am pus alături cu ea nici pietrele cele mai scumpe, fiindcă tot aurul din lume pe lângă ea nu e decât nisip, iar argintul, înaintea ei, mi se pare noroi.
10Am prețuit înțelepciunea mai mult decât sănătatea și frumusețea; am pus-o chiar înaintea luminii, fiindcă strălucirea ei nu se stinge niciodată.
11Împreună cu ea mi-au venit toate bunătățile, căci în mâinile ei sunt bogății nenumărate.
12Și m-am bucurat de toate acestea, căci înțelepciunea le aduce cu sine. Totuși eu nu știam că ea este născătoarea lor.
13Am învățat-o fără viclenie, o împărtășesc fără părere de rău și nu ascund comorile ei.
14Ea este pentru oameni comoară nesfârșită; cei care se folosesc de ea se fac prietenii lui Dumnezeu, pentru darurile agonisite de învățătură.
15Iar mie să-mi dăruiască Dumnezeu să grăiesc precum gândesc și să cuget în chip vrednic despre darurile Sale, căci El este povățuitorul înțelepciunii și îndreptătorul înțelepților.
16Că în mâna Lui suntem și noi și cuvintele noastre și toată înțelepciunea și știința lucrurilor.
17El mi-a dat cunoștința cea adevărată despre cele ce sunt, ca să știu întocmirea lumii și lucrarea stihiilor.
18Începutul și sfârșitul și mijlocul vremurilor, întoarcerile anotimpurilor și prefacerile văzduhului,
19Cursurile anilor și rânduiala stelelor,
20Firea dobitoacelor și apucăturile fiarelor, puterea duhurilor și gândurile oamenilor, feluritele neamuri ale plantelor și însușirile rădăcinilor.
21Toate cele ascunse și cele arătate le-am cunoscut, fiindcă înțelepciunea, lucrătoarea tuturor, mi-a dat învățătură.
22Într-adevăr, în ea se află un duh de înțelegere, sfânt, fără pereche, cu multe laturi, nepământesc, ager, pătrunzător, neîntinat, preaînțelept, fără de patimă, iubitor de bine, ascuțit, neoprit, binefăcător,
23Iubitor de oameni, neclintit, temeinic, netulburat, atotputernic, atotveghetor și răzbătând prin toate duhurile istețe, curate și oricât de subțiri.
24Pentru că înțelepciunea este mai sprintenă decât orice mișcare, ea pătrunde și își face loc pretutindeni prin curăția ei.
25Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, ea este curata revărsare a slavei Celui Atotputernic, astfel că nimic nu poate s-o mânjească.
26Ea este strălucirea luminii celei veșnice și oglinda fără pată a lucrării lui Dumnezeu și chipul bunătății Sale.
27Fiindcă este una, toate le poate, și rămânând una cu sine însăși, ea toate le înnoiește, și răspândindu-se, prin veacuri, în sufletele sfinte, ea întocmește din ele prieteni ai lui Dumnezeu și prooroci.
28Cu adevărat Dumnezeu nimic nu iubește, fără numai pe cel ce petrece întru înțelepciune.
29Ea este mai frumoasă decât soarele și decât toată orânduirea stelelor; dacă o pui alături cu lumina, înțelepciunea o întrece.
30Fiindcă după lumină urmează noaptea, pe când înțelepciunea rămâne nebiruită în fața răutății.