sfantul-ilie.ro

Înțelepciunea lui Solomon, capitolul 6

1Ascultați deci, regilor, și înțelegeți, luați învățătură, voi, care judecați marginile pământului.

2Băgați în urechi, voi cei ce stăpâniți peste mulțimi și care vă mândriți cu mulțimea popoarelor voastre".

3Pricepeți că stăpânirea vi s-a dat de la Domnul și puterea de la Cel Preaînalt, Care va cerceta faptele voastre și va pune la încercare gândurile voastre.

4Fiindcă, deși dregători ai împărăției Lui, n-ați judecat drept, nici legea n-ați păzit-o, nici n-ați umblat după sfatul lui Dumnezeu.

5Groaznic și fără de veste El va sta asupra voastră, căci pentru cei mari judecata va fi cumplită.

6Celor mici, Domnul le va arăta iertare și milă, însă cei puternici vor fi pedepsiți cu strășnicie.

7Stăpânul tuturor nu Se va rușina de nici un obraz, nici nu Se va sfii de vreo mărire, căci și pe cel mic și pe cel mare El i-a făcut și pronia Lui e la fel pentru toți.

8Însă cei puternici vor avea parte de o încercare mai grea.

9Deci către voi, regilor, îndrept cuvintele mele ca să învățați înțelepciune și să nu cădeți.

10Pentru că cei ce au păzit cu sfințenie pravila sfântă se vor sfinți și cei ce vor învăța-o vor ști ce să răspundă.

11Iubiți deci cuvintele mele și le doriți și vă veți învăța din ele.

12Înțelepciunea este luminată și neînserată și cei care o iubesc o văd ușor și cei care o caută o găsesc.

13Ea iese în cale celor care o doresc și li se arată ea, întâi.

14Cel care se scoală pentru ea dis-de-dimineață nu se va osteni, căci o va afla șezând la poarta lui.

15Cel care își bate capul cu înțelepciunea îndeplinește desăvârșirea minții și cel care își pierde somnul pentru ea va fi în curând fără de grijă.

16Ea umblă în toate părțile căutând pe cei vrednici de ea și se arată prietenoasă în drumurile lor și îi întâmpină în tot ce pun la cale.

17Începutul ei este pofta cea adevărată de învățătură.

18Iar pofta de învățătură are în sine iubirea, iar iubirea este paznica legilor ei, iar păzirea legilor ei este adeverirea nemuririi.

19Și nemurirea ne face să fim aproape de Dumnezeu.

20Drept aceea, pofta înțelepciunii duce la împărăția cea veșnică.

21Deci dar, o, regi ai popoarelor, dacă țineți la tronurile și la sceptrele voastre, cinstiți înțelepciunea, ca în veac să domniți.

22Iar ce este înțelepciunea și cum s-a făcut, sunt gata să vă spun fără să ascund tainele lui Dumnezeu. Ci voi cerceta de la începutul făpturii și voi da la lumină cunoștința ei și nu voi trece pe alături de adevăr.

23Nu voi merge pe același drum cu pizma care roade, căci ea n-are nici o părtășie cu înțelepciunea.

24Mulțimea înțelepților este mântuirea lumii și un rege cuminte înseamnă bunăstarea poporului.

25Drept aceea, luați învățătură din cuvintele mele și folosul va fi al vostru.


Versiunea: 0.1.1 / 13.09.2026 - 19:33