1Deoarece mulți s-au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi,
2Așa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut de la început și au fost slujitori ai Cuvântului,
3Am găsit și eu cu cale, preaputernice Teofile, după ce am urmărit toate cu de-amănuntul de la început, să ți le scriu pe rând,
4Ca să te încredințezi despre temenicia învățăturii pe care ai primit-o.
5Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata preoțească a lui Abia, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron și se numea Elisabeta.
6Și erau amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului.
7Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă și amândoi erau înaintați în zilele lor.
8Și pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale,
9A ieșit la sorți, după obiceiul preoției, să tămâieze intrând în templul Domnului.
10Iar toată mulțimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară și se ruga.
11Și i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii.
12Și văzându-l, Zaharia s-a tulburat și frică a căzut peste el.
13Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată și Elisabeta, femeia ta, îți va naște un fiu și-l vei numi Ioan.
14Și bucurie și veselie vei avea și, de nașterea lui, mulți se vor bucura.
15Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură amețitoare și încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt.
16Și pe mulți din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor.
17Și va merge înaintea Lui cu duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților spre copii și pe cei neascultători la înțelepciunea drepților, ca să gătească Domnului un popor pregătit.
18Și a zis Zaharia către înger: După ce voi cunoaște aceasta? Căci eu sunt bătrân și femeia mea înaintată în zilele ei.
19Și îngerul, răspunzând, i-a zis: Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Și am fost trimis să grăiesc către tine și să-ți binevestesc acestea.
20Și iată vei fi mut și nu vei putea să vorbești până în ziua când vor fi acestea, pentru că n-ai crezut în cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor.
21Și poporul aștepta pe Zaharia și se mira că întârzie în templu.
22Și ieșind, nu putea să vorbească. Și ei au înțeles că a văzut vedenie în templu; și el le făcea semne și a rămas mut.
23Și când s-au împlinit zilele slujirii lui la templu, s-a dus la casa sa.
24Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zămislit și cinci luni s-a tăinuit pe sine, zicând:
25Că așa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea.
26Iar în a șasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret,
27Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.
28Și intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei.
29Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui și cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?
30Și îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu.
31Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus.
32Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său.
33Și va împărăți peste casa lui Iacov în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit.
34Și a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?
35Și răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.
36Și iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețea ei și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă.
37Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință.
38Și a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Și îngerul a plecat de la ea.
39Și în acele zile, sculându-se Maria, s-a dus în grabă în ținutul muntos, într-o cetate a seminției lui Iuda.
40Și a intrat în casa lui Zaharia și a salutat pe Elisabeta.
41Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei și Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt,
42Și cu glas mare a strigat și a zis: Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău.
43Și de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?
44Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu.
45Și fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul.
46Și a zis Maria: Mărește sufletul meu pe Domnul.
47Și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu,
48Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.
49Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic și sfânt este numele Lui.
50Și mila Lui în neam și în neam spre cei ce se tem de El.
51Făcut-a tărie cu brațul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor.
52Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri și a înălțat pe cei smeriți,
53Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți și pe cei bogați i-a scos afară deșerți.
54A sprijinit pe Israel, slujitorul Său, ca să-Și aducă aminte de mila Sa,
55Precum a grăit către părinții noștri, lui Avraam și seminției lui, în veac.
56Și a rămas Maria împreună cu ea ca la trei luni; și s-a înapoiat la casa sa.
57Și după ce s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu.
58Și au auzit vecinii și rudele ei că Domnul a mărit mila Sa față de ea și se bucurau împreună cu ea.
59Iar când a fost în ziua a opta, au venit să taie împrejur pruncul și-l numeau Zaharia, după numele tatălui său.
60Și răspunzând, mama lui a zis: Nu! Ci se va chema Ioan.
61Și au zis către ea: Nimeni din rudenia ta nu se cheamă cu numele acesta.
62Și au făcut semn tatălui său cum ar vrea el să fie numit.
63Și cerând o tăbliță, el a scris, zicând: Ioan este numele lui. Și toți s-au mirat.
64Și îndată i s-a deschis gura și limba și vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu.
65Și frica i-a cuprins pe toți care locuiau împrejurul lor; și în tot ținutul muntos al Iudeii s-au vestit toate aceste cuvinte.
66Și toți care le auzeau le puneau la inimă, zicând: Ce va fi, oare, acest copil? Căci mâna Domnului era cu el.
67Și Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duh Sfânt și a proorocit, zicând:
68Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat și a făcut răscumpărare poporului Său;
69Și ne-a ridicat putere de mântuire în casa lui David, slujitorul Său,
70Precum a grăit prin gura sfinților Săi prooroci din veac;
71Mântuire de vrăjmașii noștri și din mâna tuturor celor ce ne urăsc pe noi.
72Și să facă milă cu părinții noștri, ca ei să-și aducă aminte de legământul Său cel sfânt;
73De jurământul cu care S-a jurat către Avraam, părintele nostru,
74Ca, fiind izbăviți din mâna vrăjmașilor, să ne dea nouă fără frică,
75Să-I slujim în sfințenie și în dreptate, înaintea feței Sale, în toate zilele vieții noastre.
76Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feței Domnului, ca să gătești căile Lui,
77Să dai poporului Său cunoștința mântuirii întru iertarea păcatelor lor,
78Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus,
79Ca să lumineze pe cei care șed în întuneric și în umbra morții și să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.
80Iar copilul creștea și se întărea cu duhul. Și a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel.