1Și intrând, trecea prin Ierihon.
2Și iată un bărbat, cu numele Zaheu, și acesta era mai-marele vameșilor și era bogat.
3Și căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură.
4Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă.
5Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân.
6Și a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se.
7Și văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos.
8Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.
9Și a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci și acesta este fiu al lui Avraam.
10Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.
11Și ascultând ei acestea, Iisus, adăugând, le-a spus o pildă, fiindcă El era aproape de Ierusalim, iar ei credeau că împărăția lui Dumnezeu se va arăta îndată.
12Deci a zis: Un om de neam mare s-a dus într-o țară îndepărtată, ca să-și ia domnie și să se întoarcă.
13Și chemând zece slugi ale sale, le-a dat zece mine și a zis către ele: Neguțătoriți cu ele până ce voi veni!
14Dar cetățenii lui îl urau și au trimis solie în urma lui, zicând: Nu voim ca acesta să domnească peste noi.
15Și când s-a întors el, după ce luase domnia, a zis să fie chemate slugile acelea, cărora le dăduse banii, ca să știe cine ce a neguțătorit.
16Și a venit cea dintâi, zicând: Doamne, mina ta a adus câștig zece mine.
17Și i-a zis stăpânul: Bine slugă bună, fiindcă întru puțin ai fost credincioasă, să ai stăpânire peste zece cetăți.
18Și a venit a doua, zicând: Mina ta, stăpâne, a mai adus cinci mine.
19Iar el a zis și acesteia: Să ai și tu stăpânire peste cinci cetăți.
20A venit și cealaltă, zicând: Doamne, iată mina ta, pe care am păstrat-o într-un ștergar,
21Că mă temeam de tine, pentru că ești om aspru: iei ce nu ai pus și seceri ce n-ai semănat.
22Zis-a lui stăpânul: Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană. Ai știut că sunt om aspru: iau ce nu am pus și secer ce nu am semănat;
23Pentru ce deci n-ai dat banul meu schimbătorilor de bani? Și eu, venind, l-aș fi luat cu dobândă.
24Și a zis celor ce stăteau de față: Luați de la el mina și dați-o celui ce are zece mine.
25Și ei au zis lui: Doamne, acela are zece mine.
26Zic vouă: Că oricui are i se va da, iar de la cel ce nu are și ceea ce are i se va lua.
27Iar pe acei vrăjmași ai mei, care n-au voit să domnesc peste ei, aduceți-i aici și tăiați-i în fața mea.
28Și zicând acestea, mergea înainte, suindu-Se la Ierusalim.
29Iar când S-a apropiat de Betfaghe și de Betania, către muntele care se zice Muntele Măslinilor, a trimis pe doi dintre ucenici,
30Zicând: Mergeți în satul dinaintea voastră și, intrând în el, veți găsi un mânz legat pe care nimeni dintre oameni n-a șezut vreodată. Și, dezlegându-l, aduceți-l.
31Și dacă vă va întreba cineva: Pentru ce-l dezlegați?, veți zice așa: Pentru că Domnul are trebuință de el.
32Și, plecând, cei trimiși au găsit precum le-a spus.
33Pe când aceștia dezlegau mânzul, au zis stăpânii lui către ei: De ce dezlegați mânzul?
34Iar ei au răspuns: Pentru că are trebuință de el Domnul.
35Și i-au adus la Iisus și, aruncându-și hainele lor pe mânz, l-au ajutat pe Iisus să urce pe el.
36Iar pe când mergea El, așterneau hainele lor pe cale.
37Și apropiindu-se de poalele Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le văzuse,
38Zicând: Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului! Pace în cer și slavă întru cei de sus.
39Dar unii farisei din mulțime au zis către El: Învățătorule, ceartă-ți ucenicii.
40Și El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga.
41Și când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând:
42Dacă ai fi cunoscut și tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi.
43Căci vor veni zile peste tine, când dușmanii tăi vor săpa șanț în jurul tău și te vor împresura și te vor strâmtora din toate părțile.
44Și te vor face una cu pământul, și pe fiii tăi care sunt în tine, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale.
45Și intrând în templu, a început să scoată pe cei ce vindeau și cumpărau în el.
46Zicându-le: Scris este: "Și va fi casa Mea casă de rugăciune"; dar voi ați făcut din ea peșteră de tâlhari.
47Și era în fiecare zi în templu și învăța. Dar arhiereii și cărturarii și fruntașii poporului căutau să-L piardă.
48Și nu găseau ce să-I facă, căci tot poporul se ținea după El, ascultându-L.