sfantul-ilie.ro

Pilde, capitolul 20

1Un ocărâtor este vinul, un zurbagiu băutura îmbătătoare și oricine se lasă ademenit nu este înțelept.

2Groaza pe care o insuflă regele este ca răcnetul leului; cel ce îl întărâtă păcătuiește împotriva sa însuși.

3Este o mare însușire pentru om să se stăpânească de la ceartă și tot nebunul se întărâtă.

4Toamna leneșul nu lucrează, iar când vine să culeagă rodul la seceriș, nimic nu află.

5O apă adâncă este sfatul în inima omului, iar omul deștept știe s-o scoată.

6Mulți oameni se laudă cu mărinimia, dar un prieten adevărat cine-l află?

7Omul drept umblă pe calea lui fără prihană; fericiți sunt copiii care vin după el!

8Un rege care stă pe scaunul de judecată deosebește cu ochii lui orice faptă rea.

9Cine poate spune: Curățit-am inima mea; sunt curat de păcat?

10Două feluri de greutăți de cântărit și de măsurat sunt urâciune înaintea Domnului.

11Copilul se dă pe față din lucrările lui, dacă purtarea lui este fără prihană și dreaptă.

12Urechea care aude și ochiul care vede, pe amândouă le-a zidit Domnul.

13Nu iubi somnul, ca să nu ajungi sărac; ține ochii deschiși, numai așa vei fi îndestulat de pâine.

14"Rău, rău!", zice cumpărătorul, iar după ce pleacă se laudă.

15Chiar dacă ai aur și pietre prețioase, dar o podoabă fără seamăn sunt buzele chibzuite.

16Ia-i haina și fiindcă s-a pus chezaș pentru altul în locul celor străini, ia-l zălog.

17Bună e la gust pâinea agonisită cu înșelăciune, dar după aceea gura se umple de pietricele.

18Planurile se întăresc prin sfaturi; luptă-te cu luare aminte.

19Cine trădează taina umblă ca un defăimător și nu te întovărăși cu cel ce are mereu buzele deschise.

20Cel ce blesteamă pe tatăl său și pe mama sa stinge sfeșnicul în mijlocul întunericului.

21O moștenire repede câștigată de la început, la urmă va fi fără binecuvântare.

22Nu spune: "Vreau să răsplătesc cu rău!" Nădăjduiește în Domnul și El îți va veni în ajutor.

23Greutățile nedrepte pentru cântărire sunt urâciune înaintea Domnului și cântarele înșelătoare nu sunt decât un lucru rău.

24De Domnul sunt hotărâți pașii omului, căci cum ar putea omul să priceapă calea lui?

25O cursă este pentru om să afierosească Domnului ceva în grabă și după ce a făgăduit să-i pară rău.

26Un rege înțelept simte pe cei fără de lege și lasă să treacă roata peste ei.

27Sufletul omului este un sfeșnic de la Domnul; el cercetează toate cămările trupului.

28Iubirea și credința păzesc pe rege și prin iubire își sprijină tronul său.

29Faima celor tineri este puterea lor și podoaba celor bătrâni părul lor cărunt.

30Rănile sângeroase sunt un leac pentru cel răufăcător și lovituri care pătrund până înlăuntrul trupului.


Versiunea: 0.1.1 / 13.09.2026 - 19:33