1Sufletul meu este dezgustat de viața mea. Voi lăsa să curgă slobodă tânguirea mea și voi vorbi întru suferința sufletului meu.
2Voi spune către Domnul: Nu mă osândi; lămurește-mă, să știu pentru ce Te cerți cu mine.
3Care e folosul Tău, când ești aprig și disprețuiești făptura mâinilor Tale și ești surâzător la sfatul celor răi?
4Ai Tu ochi materiali și vezi lucrurile precum le vede omul?
5Zilele Tale sunt oare ca zilele omului și anii Tăi ca anii omenești,
6Ca să cercetezi fărădelegea mea și să cauți păcatul meu,
7Când știi bine că nu sunt vinovat și că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?
8Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit și apoi Tu mă nimicești în întregime.
9Adu-ți aminte că m-ai făcut din pământ și că mă vei întoarce în țărână.
10Nu m-ai turnat oare ca pe lapte și nu m-ai închegat ca pe caș?
11M-ai îmbrăcat în piele și în carne, m-ai țesut din oase și din vine;
12Apoi mi-ai dat viață, și bunăvoința Ta și purtarea Ta de grijă au ținut vie suflarea mea,
13Și ceea ce Tu țineai ascuns în inima Ta, iată știu acum gândul Tău:
14Dacă păcătuiesc, Tu mă supraveghezi și nu mă dezvinovățești de greșeala mea.
15Dacă sunt vinovat este amar de mine și dacă sunt drept nu cutez să ridic capul, ca unul ce sunt sătul de ocară și sunt apăsat de necazuri.
16Și astfel fără vlagă cum sunt, Tu mă vânezi ca un leu și din nou Te arăți minunat față de mine.
17Tu înnoiești dușmănia Ta împotriva mea. Tu sporești mânia Ta asupră-mi ca niște oștiri primenite care se luptă cu mine.
18De ce m-ai scos din sânul mamei mele? Aș fi murit și nici un ochi nu m-ar fi văzut!
19Aș fi fost ca unul care n-a fost niciodată și din pântecele mamei mele aș fi trecut în mormânt.
20Nu sunt oare zilele mele destul de puține? Dă-Te la o parte ca să pot să-mi vin puțin în fire,
21Mai înainte ca să plec spre a nu mă mai întoarce din ținutul întunericului și al umbrelor morții,
22Țara de întuneric și neorânduială unde lumina e totuna cu bezna".