1Poți tu să prinzi leviatanul cu undița, ori să-i legi limba cu o sfoară?
2Vei putea tu să-i vâri în nas o trestie sau să-i găurești falca cu cârligul?
3Îți va face el multe rugăminți și îți va spune el lucruri drăgălașe?
4Ori va face cu tine legământ și-l vei lua la tine rob pe toată viața?
5Te vei juca tu cu el, cum te joci cu o pasăre, sau îl vei lega tu ca să-ți înveselești fetele?
6Pescarii întovărășiți vor putea să-l scoată de vânzare și negustorii să-l vândă cu bucata?
7Vei putea tu să-i găurești pielea cu săgeți și capul cu cârligul pescăresc?
8Ridică-ți numai mâna împotriva lui și vei pomeni de o asemenea luptă și nu o vei mai începe niciodată!
9Iată, este o deșertăciune să mai nădăjduiești în izbândă; numai înfățișarea lui și te dă la pământ.
10Cine este atât de nechibzuit încât să-l întărâte? Cine va îndrăzni să dea piept cu Mine?
11Cine M-a îndatorat cu ceva, ca să fiu acum dator să-i dau înapoi? Tot ce se află sub ceruri este al Meu.
12Cât despre leviatan, voi vorbi despre mădularele lui și despre tăria lui și despre frumoasa lui întocmire.
13Cine a ridicat pulpana din față a veșmântului lui și cine poate pătrunde în căptușeala armurei lui?
14Cine a deschis vreodată porțile gurii lui? Zimții lui sunt îngrozitori!
15Spinarea lui este ca un șirag de scuturi, pe care le-ai fi întărit și pecetluit puternic.
16Ele sunt strânse unul într-altul atât de tare, că nici vântul nu pătrunde printre ele.
17Fiecare e lipit de cel de lângă el și se țin așa și nu se mai despart.
18Din strănutul lui scapără lumină și ochii lui sunt roșii ca pleoapele zorilor.
19Din gura lui ies parcă niște torțe aprinse și izbucnesc valuri de scântei.
20Din nările lui iese fum, ca dintr-o căldare pusă la foc și care fierbe.
21Răsuflarea lui este de cărbuni aprinși și din gura lui țâșnesc flăcări.
22Puterea lui e adunată în grumazul lui și înaintea lui țâșnește groaza.
23Carnea lui e îndesată; oricât ai apăsa în ea nu se lasă.
24Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra râșniței, cea de dedesubt.
25De măreția lui se tem și valurile; valurile mării se dau înapoi din fața lui.
26Să-l atingi cu sabia nu folosești nimic; nici cu lancea, nici cu săgeata, nici cu toporul.
27Fierul pentru pielea lui este ca paiul, iar arama ca lemnul putred.
28Săgeata nu-l pune pe fugă și pietrele din praștie cad pe el ca niște pleavă.
29O săgeată pentru el este un pai în vânt și își bate joc de vâjâitul unei lănci ce zboară.
30Sub pântecele lui sunt niște solzi ascuțiți; când dă prin noroi, pare că dă cu grapa.
31Când se afundă, apa fierbe ca într-o căldare; el preface marea într-un cazan de fiert mirodenii.
32El lasă în urmă o dâră luminoasă și adâncul pare un cap cu plete albe.
33Pe pământ el nu-și află perechea și e făcut să nu cunoască frica.
34El se uită de sus la toți câți sunt puternici și este împărat peste toate fiarele sălbatice".