1Iar acum am ajuns de batjocură pentru cei mai tineri decât mine și pe ai căror părinți îi prețuiam prea puțin, ca să-i pun alături cu câinii turmelor mele.
2Ce aș fi făcut cu puterea brațelor lor, odată ce vlaga lor se dusese toată?
3Din pricina sărăciei și a foametei înspăimântătoare, ei mânțcau rădăcini din locuri uscate și mama lor era câmpia pustie și jalnică.
4Ei culegeau ierburi de prin mărăcini și pâinea lor era rădăcina de ienupăr.
5Erau goniți din mijlocul oamenilor și după ei lumea urla ca după niște hoți.
6Drept aceea, au ajuns să se aciueze pe marginea șuvoaielor, prin găurile pământului și prin văgăunile stâncilor.
7Zbiară prin hățișuri, stau grămadă pe sub scaieți.
8Neam de oameni ticăloși, neam de oameni fără nume, ei erau gunoaiele pe care le arunci din țară!
9și astăzi, iată că sunt cântecul lor, am ajuns basmul lor.
10Le e groază de mine, s-au depărtat de mine și pentru obrazul meu n-au făcut economie cu scuipatul lor!
11Cel ce și-a deznodat ștreangul robiei mă asuprește și tot așa cel ce și-a scos zăbalele din gură.
12În dreapta mea se ridică martori potrivnici mie, în cursa lor au prins picioarele mele și și-au croit drumuri împotrivă-mi.
13Au dărâmat poteca mea, cu gând ca să mă piardă, ei se suie încoace și nimeni nu le este stavilă.
14Ca printr-o spărtură largă, ei dau iureș și în dărâmături se tăvălesc.
15Mulțimea spaimelor s-a întors asupra mea, slava mea au gonit-o ca vântul și izbăvirea mea a trecut ca un nor.
16Și acum sufletul meu se topește în mine, zile de amărăciune mă cuprind.
17Noaptea oasele mele sunt ca sfredelite și nervii mei nu știu de odihnă.
18Cu o putere năpraznică, Dumnezeu mă tine de haină și mă strânge de gât ca gulerul cămășii.
19Mi-a dat brânci în noroi și am ajuns să fiu la fel cu praful și cu cenușa.
20Strig către Tine și nu-mi răspunzi, stau în picioare și Tu nu mă vezi.
21Tu Te-ai făcut asupritorul meu și cu toată puterea brațului Tău mă prigonești.
22Tu mă ridici deasupra vântului și mă pui pe el călare și apoi mă nimicești cu iureșul furtunii.
23Știu foarte bine că Tu mă duci spre moarte și la locul de întâlnire al tuturor muritorilor.
24Totuși împotriva sărmanului nu ridicam mâna mea, când striga către mine, în nenorocirea lui.
25N-am plâns oare și eu împreună cu cel care-și ducea viața greu? Sufletul meu n-avea milă de cel sărman?
26Mă așteptam la fericire și iată că a venit nenorocirea; așteptam lumina și a venit întunericul.
27Măruntaiele mele au fiert în clocote fără încetare; zile de jale grea mi-au sosit înainte.
28Am umblat înnegrit la față, dar nu de soare; m-am ridicat în adunare și am strigat.
29Am ajuns frate cu șacalii, am ajuns tovarăș cu struții.
30Pielea s-a făcut pe mine neagră și oasele mele sunt arse de friguri.
31Astfel harfa mea a ajuns instrument tânguirii și flautul meu glasul bocitoarelor.