sfantul-ilie.ro

Ecclesiasticul, capitolul 18

1Cel care trăiește în veac a zidit toate deobște.

2Domnul singur este drept.

3Nimănui n-a dat putere, ca să vestească lucrurile Lui, și cine va cerca slava Lui?

4Puterea slavei Lui, cine o va măsura? Și cine va putea grăi milele Lui?

5Nu pot împuțina, nici a adăuga, nici a cerca minunile Domnului.

6Când va sfârși omul, atunci va începe, și când va înceta, atunci nu va fi.

7Ce este omul și la ce poate să fie folositor? Care este partea lui bună și care este partea lui cea rea?

8Numărul zilelor omului, cel mult o sută de ani.

9Ca o picătură de apă din mare și ca un grăunte de nisip, așa sunt de puțini anii în ziua veacului.

10Pentru aceea îndelung-răbdător este Domnul cu ei și a vărsat peste ei mila Sa.

11Văzut-a și a cunoscut pieirea lor, că rea este; pentru aceea a înmulțit milostivirea Sa.

12Mila omului către aproapele său, iar mila Domnului peste tot trupul;

13Mustrând și certând și învățând, El întoarce ca un păstor turma Sa.

14Pe cei care primesc învățătura și pe cei care se sârguiesc spre judecățile Lui ii miluiește.

15Fiule, în cele bune nu da plângere, și în toată darea nu întrista cu cuvântul.

16Oare nu roua răcorește căldura? Așa, mai bun este cuvântul decât darea.

17Oare nu este mai bun cuvântul decât darea cea bună? Și amândouă sunt la omul cel darnic.

18Nebunul scoate ochii cu dojenile lui și darul celui pizmaș face ochii să lăcrimeze.

19Mai înainte ca să vorbești, învață, și mai înainte de boală te îngrijește.

20Mai înainte de judecată ispitește-te pe tine, și în ceasul judecății vei afla milă.

21Mai înainte de boală smerește-te, și în vremea păcatelor arată întoarcere.

22Nu te împiedica a împlini făgăduința în vreme bună, și nu aștepta până la moarte ca să faci ce ai făgăduit.

23Mai înainte de a făgădui, pregătește-te, și nu fi ca omul care ispitește pe Domnul.

24Adu-ți aminte de mânia cea din ziua sfârșitului și de vremea răsplătirii, când va întoarce Dumnezeu fața.

25Adu-ți aminte de foamete în timpul belșugului, și de sărăcie și lipsă în zilele de bogăție.

26De dimineață până seara se schimbă vremea și toate sunt grabnice înaintea Domnului.

27Omul înțelept întru toate se va teme, și în zilele păcatelor se va feri de greșeală.

28Tot cel înțelegător cunoaște înțelepciunea și cel care a aflat-o va da mărturie.

29Cei înțelepți la cuvinte și ei s-au înțelepțit și au belșug de pilde alese.

30După poftele tale nu merge și de la poftele tale te întoarce.

31De vei da sufletului tău plăcerea poftei, te va face pe tine bucurie vrăjmașilor tăi.

32Nu te veseli cu multă desfătare, nici te lega cu îngreunarea ei.

33Nu te sărăci, făcând ospețe din împrumut, când n-ai nimic în pungă.


Versiunea: 0.1.1 / 13.09.2026 - 19:33