1Simon, fiul lui Onie, preotul cel mare, în viața sa a sprijinit templul Domnului și în zilele sale a întărit locașul cel sfânt.
2Și de el a fost ridicat zidul îndoit de mare, turnurile de la colțuri și zidul din jurul altarului.
3În zilele lui s-a săpat casa apelor, un strângător larg ca marea;
4El a păzit pe poporul său de cădere și a întărit cetatea împotriva năvălirilor dușmane.
5Cât de măreț era el în șuvoiul poporului, când ieșea din templul Domnului!
6Ca luceafărul de dimineață în mijlocul norului; ca luna plină în zilele ei;
7Ca soarele strălucind peste locașul Celui Preaînalt și ca arcul curcubeului luminând în norii slavei;
8Ca floarea trandafirului în zilele primăverii, ca floarea crinului la curgerea apelor;
9Ca odrasla Libanului în zilele verii, ca focul și ca tămâia pe cățuie;
10Ca vasul cel de aur, bătut și împodobit cu tot felul de piatră scumpă;
11Ca măslinul ce odrăslește roade și ca chiparosul ce se înalță în nori.
12Când lua el haina măririi și se îmbrăca în toată podoaba,
13Când se suia el la altarul cel sfânt, se umplea de slavă sfântul locaș, iar când primea părțile din mâinile preoților și el stătea lângă focul de pe altar,
14Împrejurul lui fiind cununa fraților; el părea atunci ca odrasla cedrului în Liban, și ei îl înconjurau pe el ca stâlpările de finic.
15Și toți fiii lui Aaron erau întru mărirea lor și jertfele Domnului erau în mâinile lor, înaintea a toată adunarea lui Israel.
16Și slujind la altar, să împodobească jertfa Celui Preaînalt Atotțiitorului,
17Întindea la cupă mâna sa și luând din sângele strugurelui,
18Vărsa la temeliile jertfelnicului miros de bună mireasmă Celui Preaînalt, Împăratului tuturor; atunci strigau fiii lui Aaron din trâmbițele lor de aramă.
19Au făcut auzit glas mare întru pomenire înaintea Celui Preaînalt.
20Atunci tot poporul împreună s-a grăbit și a căzut cu fața la pământ, ea să se închine Domnului său atotțiitorul, Dumnezeului Celui Preaînalt.
21Și au lăudat cântăreții cu glasurile lor în casa cea mare, s-a îndulcit viersul și s-a rugat poporul Domnului Celui Preaînalt cu rugăciune înaintea Celui milostiv, până ce s-a săvârșit podoaba Domnului și slujba Lui s-a încheiat.
22Atunci, coborându-se, a ridicat mâinile sale peste toată adunarea fiilor lui Israel ca să dea binecuvântarea Domnului cu buzele sale și, rostind numele Domnului, întru numele Lui să fie lăudat.
23Și ei se închinau încă o dată, ca să primească binecuvântare de la Cel Preaînalt.
24Și acum, binecuvântați pe Dumnezeu, toți, pe Cel care face lucruri mari pretutindeni.
25Cel care înalță zilele noastre din sânul mamei și face cu noi după mila Sa
26Să ne dea nouă veselia inimii și să fie pace în zilele noastre întru Israel, până ce vor fi zilele veacului, ca să întărească la noi credința milei Sale și în zilele Lui să ne izbăvească.
27Două neamuri a urât sufletul meu și al treilea nu este neam:
28Cei care șed în muntele Samariei, Filistenii și poporul cel nelegiuit care locuiește în Sichem.
29Învățătura înțelegerii și a științei am scris în cartea aceasta eu, Isus, fiul lui Sirah din Ierusalim, care a vărsat ploaie de înțelepciune din inima sa.
30Fericit este cel care va petrece întru acestea; și cel care va pune acestea în inima sa înțelept va fi.
31Că de va face acestea, la toate va birui, că lumina Domnului este poteca lui și dă celor credincioși înțelepciune. Bine este cuvântat Domnul în veac. Fie! Fie!