1Cu trei lucruri m-am împodobit și m-am sculat frumoasă înaintea Domnului și înaintea oamenilor:
2Unirea fraților, dragostea între prieteni și bărbatul cu femeia care se înțeleg bine unul cu altul.
3Iar trei lucruri a urât sufletul meu și foarte m-am scârbit de viața lor:
4Săracul trufaș, bogatul mincinos și bătrânul desfrânat și lipsit de înțelepciune.
5În tinerețile tale n-ai adunat, și cum vei afla la bătrânețile tale?
6Cât de frumos lucru este căruntețelor judecata și celor bătrâni a cunoaște sfatul.
7Cât este de frumoasă la cei bătrâni înțelepciunea și la cei mari înțelegerea și sfatul!
8Cununa bătrâneților este cunoașterea multor lucruri și mărirea lor, frica Domnului.
9Nouă cugetări am fericit în inima mea și a zecea o voi grăi cu limba.
10Omul care are bucurie de fii și care trăiește și vede căderea vrăjmașilor.
11Fericit este cel care locuiește cu femeie înțelegătoare și care cu limba n-a alunecat și care n-a slujit celui mai puțin vrednic decât sine.
12Fericit este cel care a aflat înțelepciunea și cel care o grăiește la urechile celor care o ascultă.
13Cât de mare este cel care a aflat înțelepciunea? Că nu este altul mai mare decât cel care se teme de Domnul.
14Frica Domnului toate le covârșește și cel care o ține pe ea, cui se va asemăna?
15Nici o rană nu este ca rana inimii și nici o răutate nu este ca răutatea femeii.
16Nici o asuprire nu este ca asuprirea celor care te urăsc și nici o izbândă nu este ca izbânda vrăjmașilor.
17Nu este cap mai înveninat decât capul șarpelui și nu este mânie ca mânia vrăjmașului.
18Mai bine voiesc a locui cu leu și cu balaur, decât a locui cu femeia cea rea.
19Răutatea femeii îi schimonosește obrazul și-i întunecă fața ca un sac.
20Bărbatul ei șade la masă în mijlocul vecinilor și fără voia lui geme amar.
21Orice răutate este mică pe lângă răutatea femeii; soarta păcătosului să cadă pese ea.
22Cum este suișul nisipos sub picioarele bătrânului, așa este femeia limbută pentru bărbatul liniștit.
23Nu căuta la frumusețea femeii și nu o pofti pentru frumusețea ei.
24Sminteală, urâciune și rușine este când femeia hrănește pe bărbatul său.
25Inimă înfrântă și față tristă și rană inimii este femeia rea.
26Mâini leneșe și genunchi slăbănogi este femeia rea, care nu-și fericește bărbatul său.
27De la femeie este începutul păcatului și prin ea toți murim.
28Nu da apei loc să iasă, nici femeii rele putere asupra ta.
29De nu umblă după mâna ta, de la trupul tău depărteaz-o.