sfantul-ilie.ro

Ecclesiasticul, capitolul 46

1Tare în războaie a fost Iosua și următor lui Moise în proorocii.

2El a fost mare spre izbăvirea aleșilor Domnului, biruind pe vrăjmașii care se sculau asupră-le, ca să moștenească pe Israel.

3Cât de mărit s-a făcut, ridicând mâinile și întinzând sabia asupra cetăților!

4Cine mai înainte de el a fost așa? Că războaiele Domnului el le-a purtat.

5Oare nu prin mâna lui s-a întors soarele și o zi s-a făcut ca două?

6A chemat pe Cel Preaînalt puternic, atunci când l-a strâmtorat vrăjmașii cei de primprejur.

7Și i-a răspuns lui Domnul cel Mare, trimițând pietre de grindină ale Puterii Sale.

8A năvălit Domnul asupra neamului potrivnic și, când S-a pogorât, a pierdut pe dușmani.

9Să cunoască neamurile ce le așteaptă că din porunca Domnului este războiul, iar el se supune poruncii Lui.

10Și în zilele lui Moise a făcut milă el și Caleb, fiul lui Iefoni, a stat împotriva vrăjmașului, a oprit poporul de la păcat și a potolit clocotirea răutății.

11Și numai ei doi s-au izbăvit din șase sute de mii de pedestrași, ca să-i bage întru moștenire în pământul din care curge lapte și miere.

12Și a dat Domnul lui Caleb tărie și până la bătrânețe a trăit el, să se suie pe podișurile țării; și sămânța iui a avut moștenirea,

13Ca să vadă toți fiii lui Israel că bine este a asculta pe Domnul.

14Și judecătorii toți, pe numele lor, a căror inimă nu s-a desfrânat și care nu s-au întors de la Domnul, fie pomenirea lor întru binecuvântare!

15Oasele lor să odrăslească din locul lor și numele lor să se înnoiască întru fiii lor cei măriți.

16Iubit de Domnul a fost Samuel, proorocul Domnului; a așezat domnie și a uns domn peste neamul său.

17Cu legea Domnului a judecat adunarea și a cercetat Domnul pe Iacov.

18Întru credința sa s-a adeverit prooroc și s-a cunoscut întru credința sa credincios vedeniei.

19Și a chemat pe Domnul cel Puternic, când a bătut pe vrăjmașii săi de primprejur, prin aducerea unui miel de lapte.

20Și a tunat din cer Domnul și cu sunet mare a făcut auzit glasul Său.

21Și a înfrânt pe povățuitorii Tirienilor și pe toate căpeteniile Filistenilor.

22Și Samuel, mai înainte de vremea adormirii sale, a mărturisit înaintea Domnului și a unsului Lui: "Nici bani, nici măcar încălțăminte de la nimeni n-am luat" și nu l-a învinovățit pe el nici un om.

23Și după ce a adormit, a proorocit și a arătat regelui sfârșitul lui, a înălțat glasul său din pământ întru proorocie, ca să piardă fărădelegea poporului.


Versiunea: 0.1.1 / 13.09.2026 - 19:33