1Doamne, Părintele și Stăpânul vieții mele, nu mă lăsa să mă ducă gura mea cum va vrea ea și nu îngădui să alunec din pricina ei!
2Cine va pune peste cugetul meu bătăi? Și peste inima mea învățătura înțelepciunii? Ca rătăcirile mele să nu fie cruțate și să nu fie îngăduite păcatele?
3Ca greșelile mele să nu se înmulțească și păcatele mele să nu sporească și să nu cad în mâinile potrivnicilor mei și să nu se bucure de aceasta vrăjmașul meu?
4Doamne, Părintele și Dumnezeul vieții mele! Înălțarea ochilor nu-mi da, și pofta întoarce-o de la mine.
5Pofta pântecelui și a împreunării trupului să nu mă cuprindă și duhului celui fără de rușine să nu mă dai.
6Învățătura gurii auziți, fiilor; pe aceasta cine o va păzi nu va cădea prins.
7Din vorbele sale se va prinde păcătosul; ocărâtorul și trufașul vor pieri la fel.
8A jura nu-ți învăța gura și a numi pe Cel Sfânt nu te obișnui.
9Că precum sluga, care adeseori se cercetează, multe bătăi ia, așa și cel care jură și pururea numește pe Cel Sfânt, de păcat nu se va curăți.
10Bărbatul care jură mult se va umple de fărădelege și nu se va depărta de casa lui biciul.
11De va greși, păcatul lui asupra lui va fi, și de nu va fi cu luare aminte îndoit greșește.
12Și de a jurat în deșert, nu se va îndrepta, că se va umple de rele casa lui.
13Este grai care este deopotrivă cu moartea; să nu se afle acesta întru moștenirea lui Iacov.
14Că de la cei binecredincioși toate acestea se vor depărta și în păcate ei nu se vor tăvăli.
15Cu vorba cea fără de cumpătare nu-ți obișnui gura, că întru aceea este cuvântul păcatului.
16Adu-ți aminte de tatăl tău și de mama ta, când șezi în mijlocul celor mari,
17Ca nu cumva să uiți de tine în fala lor, casă nu te porți ca un prost,
18Așa încât să vrei să nu te fi născut și să-ți blestemi ziua nașterii tale.
19Omul care se obișnuiește cu cuvinte de sudalmă, în toate zilele sale, nu se va înțelepți.
20Două feluri de oameni înmulțesc păcatele, și al treilea aduce urgie:
21Sufletul fierbinte ca focul arzător, care nu se stinge până ce nu se potolește;
22Omul care poftește în trupul cărnii sale și nu va înceta, până nu va ațâța foc;
23Pentru desfrânat toată pâinea este dulce, nu va înceta până la sfârșit.
24Omul care păcătuiește în patul său și zice în inima sa: Cine mă vede?
25Întuneric este împrejurul meu, pereții mă acoperă și nimeni nu mă vede, pentru ce mă sfiesc?
26Păcatele mele nu le va pomeni Cel Preaînalt. Astfel el se teme numai de ochii oamenilor.
27Și nu știe că ochii Domnului de zece mii de ori sunt mai luminoși decât soarele și privesc la toate căile oamenilor și văd toate părțile cele ascunse.
28Mai înainte de a se fi făcut, toate sunt cunoscute Lui; așa și după ce s-au săvârșit.
29Unul ca acesta în ulițele cetății se va pedepsi și unde n-a gândit se va prinde.
30Așa și femeia care-și lasă bărbatul și face moștenitor din străini.
31Că întâi legea Domnului a călcat, al doilea bărbatului său a greșit, al treilea întru desfrâu s-a desfrânat, și cu bărbat străin a făcut copii.
32Aceasta la adunare se va aduce, și pentru fiii ei pedeapsă va fi.
33Nu vor spori cu rădăcina fiii ei, și ramurile ei nu vor da rod.
34Va rămâne întru blestem pomenirea ei și ocara ei nu se va șterge.
35Și vor cunoaște cei rămași că nimic nu este mai bun decât frica Domnului și nimic nu este mai dulce decât a ține poruncile Domnului.
36Cinste mare este a urma pe Dumnezeu, că lungimea zilelor vei lua de la El.