sfantul-ilie.ro

Psalmi, capitolul 105

1Lăudați pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.

2Cine va grăi puterile Domnului și cine va face auzite toate laudele Lui?

3Fericiți cei ce păzesc judecata și fac dreptate în toată vremea.

4Adu-Ți aminte de noi, Doamne, întru bunăvoința Ta față de poporul Tău; cercetează-ne pe noi cu mântuirea Ta,

5Ca să vedem întru bunătăți pe aleșii Tăi, să ne bucurăm de veselia poporului Tău și să ne lăudăm cu moștenirea Ta.

6Păcătuit-am ca și părinții noștri, nelegiuit-am, făcut-am strâmbătate.

7Părinții noștri în Egipt n-au înțeles minunile Tale, nu și-au adus aminte de mulțimea milei Tale și Te-au amărât când s-au suit la Marea Roșie.

8Dar i-a mântuit pe ei pentru numele Său, ca să facă cunoscută puterea Lui.

9El a certat Marea Roșie și a secat-o și i-a condus pe ei prin adâncul mării ca prin pustiu;

10El i-a scos pe ei din mâna celor ce-i urau și i-a izbăvit pe ei din mâna vrăjmașului;

11Și a acoperit apa pe cei ce-i asupreau pe ei, nici unul din ei n-a rămas.

12Și au crezut în cuvintele Lui și au cântat laudă Lui;

13Dar degrab au uitat lucrurile Lui și n-au suferit sfatul Lui;

14Ci au fost cuprinși de mare poftă, în pustiu, și au ispitit pe Dumnezeu, în loc fără de apă.

15Și le-a împlinit cererea lor și a săturat sufletele lor.

16Și au mâniat pe Moise în tabără și pe Aaron, sfântul Domnului.

17S-a deschis pământul și a înghițit pe Datan și a acoperit adunarea lui Abiron.

18Și s-a aprins foc în adunarea lor, văpaie a ars pe păcătoși.

19Și au făcut viței în Horeb și s-au închinat idolului.

20Și au schimbat slava Lui întru asemănare de vițel, care mănâncă iarbă.

21Au uitat pe Dumnezeu, Care i-a izbăvit pe ei, Care a făcut lucruri mari în Egipt,

22Lucruri minunate în pământul lui Ham și înfricoșătoare în Marea Roșie.

23Atunci a zis să-i piardă pe dânșii, și i-ar fi pierdut, dacă Moise, alesul Lui, n-ar fi stat înaintea feței Lui ca să întoarcă mânia Lui și să nu-i piardă.

24Apoi ei au disprețuit pământul cel dorit și n-au crezut în cuvântul Lui,

25Ci au cârtit în corturile lor și n-au ascultat glasul Domnului.

26Atunci El a ridicat mâna Sa asupra lor, ca să-i doboare pe ei în pustiu

27Și să doboare sămânța lor întru neamuri și să-i risipească pe ei în toate părțile.

28Au jertfit lui Baal-Peor și au mâncat jertfele morților

29Și L-au întărâtat pe El cu faptele lor și au murit mulți dintre ei.

30Dar a stat Finees și L-a îmblânzit și a încetat bătaia

31Și i s-a socotit lui întru dreptate, din neam în neam până în veac.

32Apoi L-au mâniat pe El la apa certării și Moise a suferit pentru ei,

33Că au amărât duhul lui și a grăit nesocotit cu buzele lui.

34N-au nimicit neamurile de care le-a pomenit Domnul;

35Ci s-au amestecat cu neamurile și au deprins lucrurile lor

36Și au slujit idolilor lor și s-au smintit.

37Și-au jertfit pe fiii lor și pe fetele lor idolilor,

38Au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor lor și al fetelor lor, pe care i-au jertfit idolilor din Canaan și s-a spurcat pământul de sânge.

39S-au pângărit de lucrurile lor și s-au desfrânat cu faptele lor.

40Atunci S-a aprins de mânie Domnul împotriva poporului Său și a urât moștenirea Sa

41Și i-a dat pe ei în mâinile neamurilor și i-au stăpânit pe ei cei ce-i urau pe ei.

42Vrăjmașii lor i-au asuprit pe ei și au fost nefericiți sub mâinile lor.

43De multe ori Domnul i-a izbăvit pe ei, dar ei L-au amărât pe El cu sfatul lor și i-a umilit pentru fărădelegile lor.

44Dar Domnul i-a văzut când se necăjeau ei, a auzit rugăciunea lor,

45Și și-a adus aminte de legământul Lui și S-a căit după mulțimea milei Sale;

46Și le-a dat să găsească milă înaintea celor ce i-au robit pe ei.

47Izbăvește-ne, Doamne Dumnezeul nostru, și ne adună din neamuri, ca să lăudăm numele cel sfânt al Tău și să ne fălim cu lauda Ta.

48Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, din veac și până în veac. Tot poporul să zică: Amin. Amin.


Versiunea: 0.1.1 / 13.09.2026 - 19:33