1Zis-am: "Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea;
2Pus-am gurii mele pază, când a stat păcătosul împotriva mea".
3Amuțit-am și m-am smerit și nici de bine n-am grăit și durerea mea s-a înnoit.
4Înfierbântatu-s-a inima mea înăuntrul meu și în cugetul meu se va aprinde foc.
5Grăit-am cu limba mea: "Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârșitul meu,
6Și numărul zilelor mele care este, ca să știu ce-mi lipsește".
7Iată, cu palma ai măsurat zilele mele și statul meu ca nimic înaintea Ta.
8Dar toate sunt deșertăciuni; tot omul ce viază.
9Deși ca o umbră trece omul, dar în zadar se tulbură.
10Strânge comori și nu știe cui le adună pe ele.
11Și acum cine este răbdarea mea? Oare, nu Domnul? Și statul meu de la Tine este.
12De toate fărădelegile mele izbăvește-mă; ocară celui fără de minte nu mă da.
13Amuțit-am și n-am deschis gura mea, că Tu ești Cel ce m-ai făcut pe mine. Depărtează de la mine bătăile Tale.
14De tăria mâinii Tale, eu m-am sfârșit. Cu mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pe om
15Și ai subțiat ca pânza de păianjen sufletul său; dar în deșert se tulbură tot pământeanul.
16Auzi rugăciunea mea, Doamne, și cererea mea ascult-o; lacrimile mele să nu le treci,
17Căci străin sunt eu la Tine și străin ca toți părinții mei.
18Lasă-mă ca să mă odihnesc, mai înainte de a mă duce și de a nu mai fi.